Educaţia… şi Lecţia de viaţă – “Lumină am căutat, iar ca învăţător, lumină lină am dat”

117

L-am aflat pe domnul învăţător, Gheorghe A. Scurtu, cu o zi înainte de împlinirea celor 80 de ani de viaţă, într-o ipostază de-a dreptul neverosimilă, pentru că în loc să petreacă alături de cei dragi, în loc să iradieze şi să se bucure de clipele acelea minunate în care îi era casa luminată ca un candelabru, domnia sa era tot mai adânc aplecat asupra manuscriselor unei cărţi autobiografice, adnotând şi cortectând unele observaţii anterioare, cu convingerea că pronia divină îi va îngădui să-şi îndeplinească visul de a aşterne filele unei cărţi minunate, poate chintesenţa modului său de a fi şi încununarea existenţei sale ca educator al minţii învăţăceilor, un remember despre viaţa sa tumultoasă şi despre modul în care a ştiut să dăruiască lumina învăţăturii şi a dragostei de carte atâtor generaţii de oameni din Ţicleni!

“Toată viaţa mea e ca o poveste pe care am început s-o deapăn acum…”
Ca să întărească pledoaria sa pentru ideea înălţătoare de «lumină», Nea Gheorghe, cum îmi place mie să-l alint printr-o formulă mai puţin didactică, a ţinut cu orice preţ să-mi spună că a citit de prin cărţi faptul că în mod neobişnuit, cea mai mare durere pe care o resimte pruncul în momentul în care iese din pântecele mamei, ar fi cauzată de percepţia luminii, dar pe măsură ce creşte, omuleţul se obişnuieşte cu această «durere» prin multitudinea experienţelor vieţii, ceea ce înseamnă că şi domnia sa, crede că a trăit o durere aparte, atunci când avea doar trei anişori şi a văzut atâtea lumânări aprinse în ziua când bunicul său după mamă, Istudor Bosneanu, a decedat chiar în faţa casei părinţilor săi, prin 1936, fiindcă s-a rupt chinga calului şi cabrioleta s-a răsturnat, iar bunicul s-a lovit cu capul de-o piatră şi a murit. Interlocutorul meu îmi povesteşte nefericita întâmplare cu un fel de mâhnire în suflet, iar cu un oftat prelung mărturiseşte că “toată viaţa mea e ca o poveste pe care am început s-o deapăn de la vârsta copilăriei, trecând prin anii frumoşi de şcoală, ai maturităţii depline şi ai activităţii profesionale, iar acum pot spune că sunt mândru de tot ceea ce am realizat în cei optzeci de ani împliniţi pe 8 ianuarie, ca nişte legănări de aripi care au trecut prea repede în zborul meu spre lumină”! Ţine să mă convingă prin cuvinte pătrunse de accente grave că scrie la o carte memorialistică în care îşi povesteşte viaţa trăită intens, cu lumini şi umbre, începând din copilărie, cu anii de şcoală din cele 7 clase “complementare”, cum se numeau ele atunci, cursurile de la Şcoala Normală din Tg.Jiu, anii de armată la şcoala divizionară de ofiţeri în rezervă de la Bistriţa-Năsăud, pentru a dezvolta cu detalii semnificative o activitate didactică prodigioasă începută la Vânju-Mare (satul Jiana Veche) şi continuată zeci de ani în localitatea natală, Ţicleni, începând din anul 1953, anul când a decedat mama sa Constanţa. Cu tot dinadinsul, venerabilul octogenar ţine să specifice faptul că se simte pe deplin realizat şi în plan social-familial, din căsătoria sa cu învăţătoarea Marioara Scurtu având doi copii reuşiţi şi extrem de preocupaţi de liniştea şi sănătatea tatălui lor, “pentru că aici aş dori să menţionez pe fiul meu, Scurtu Liviu, inginer, fiica mea Todea Simona, ingineră şi ea, căsătorită cu un foarte bun specialist în domeniul petrolului, inginer Todea Cristian Ion, dar să nu uit şi pe cei trei nepoţei care îmi luminează sufletul”, toate detaliile cărţii fiind legate de harul dumnezeiesc de a dărui lumina sufletului şi a minţii copiilor!

“Aceasta este menirea omului pe acest pământ, de a trăi prin faptele sale”
“Nea Gheorghe” continuă să-mi prezinte dilemele sale “scriitoriceşti”, datorită faptului că “E foarte adevărat că în ceea ce priveşte titlul cărţii, m-am gândit să-l intitulez: «Lumină am căutat, lumină din cărţi am luat de la cei care m-au educat, iar eu lumină am dat, celor pe care i-am învăţat», dar titlul mi se pare prea întins şi cam stufos, aşa că probabil o să mă opresc asupra titlului: «Lumină am căutat, iar ca învăţător, lumină lină am dat», poate şi pentru a sublinia că viaţa mea a fost un efort constant şi o muncă neobosită în folosul comunităţii! Întotdeauna am fost implicat în activităţi desfăşurate împreună cu oamenii localităţii mele natale, pentru că am răspuns de o serie de sectoare ale muncii obşteşti, am activat în organisme administrative legate nemijlocit de modernizarea structurilor instituţionale de activitate! Poate că merită să amintesc aici şi activitatea mea publicistică la o serie de ziare din judeţ şi din Oltenia, pentru că am analizat şi am oferit spre dezbatere o serie de teme interesante din domeniul educaţional, al activităţii didactice, al procesului instructiv-educativ, cultural-artistic şi sportiv, mai ales că multă vreme am fost un suporter înfocat al Universităţii Craiova, în vremea ei de glorie sportivă, când meciurile sale erau file de legendă”! Cu acelaşi oftat prelung şi adânc, “Nea Gheorghe”, care este şi verişor primar cu tatăl meu, Gogonea Dumitru, se destăinuie şi mai mult şi îmi spune că de aproape douăzeci de ani, de când este pensionar, “pot spune că nu am stat degeaba, pentru că în funcţie de posibilităţile mele, după decesul soţiei, mi-am ajutat copiii şi nepoţii, iar, ca să vorbesc şi despre ieşirea mea în lume, să reţineţi că m-am implicat în multe manifestări cultural-artistice legate de «Zilele Oraşului» sau la o serie de lansări de cărţi la Biblioteca Orăşenească Ţicleni, pentru că aceasta este menirea omului pe acest pământ, de a trăi prin faptele sale”! Minunate aceste cuvinte abia şoptite cu un glas tremurat şi asociat cu dificultăţi de respiraţie, dar parcă rostite cu sufletul înnobilat de munca educativă, ca o adevărată lecţie de viaţă trăită pe deplin! Parcă, pentru a-mi dovedi că nu se pleacă în faţa patinei timpului, învăţătorul Gheorghe Scurtu continuă să-mi depene amintirile sale convertite în gânduri de reflecţie, precizând că: “Am stat la catedră în faţa elevilor timp de 40 de ani, când m-am ocupat cu educarea tinerelor vlăstare, dar am desfăşurat şi o serie de activităţi educative «extraşcolare», cum se numesc ele azi, prin excursii, drumeţii, activităţi de orientare turistică şi de însoţire a elevilor în taberele şcolare, pentru că am obţinut atestatul de învăţător în anul 1956, am absolvit cursurile de perfecţionare în anul 1957 cu calificativul «foarte bine», am luat examenul de definitivat în 1960, am obţinut gradul al II-lea ca învăţător printr-un examen scris şi oral desfăşurat la Craiova, unde am prezentat în faţa a trei cadre universitare lucrarea scrisă: «Contribuţia lecţiilor de geografie la formarea noţiunilor de specialitate», iar în anul 1971, vă rog să reţineţi, am fost singurul cadru didactic din judeţul Gorj, care a obţinut gradul didactic I, cu media 9,50, prezentând lucrarea specială: «Contribuţia lecţiilor de citire la formarea trăsăturilor morale ale elevilor», în faţa unei comisii alcătuite din 5 cadre universitare, printre care aş aminti pe cei doi fraţi Stoica, Pupăzan, Dumitrescu (zis «reactorul») şi nu în ultimul rând, profesorul coordonator de lucrare, care m-a asistat la clasă timp de 3 zile! Am fost mereu activ la cursurile de perfecţinare profesională, la consfătuirile cadrelor didactice, la cercurile pedagogice, toate acestea fiind motive întemeiate de a fi mulţumit de activitatea mea ca dascăl timp de 40 de ani”!

“În formarea noţiunilor morale trebuie să se pornească de la fapte”
În partea apropiată de final a discuţiei noastre, Domnul Învăţător Gheorghe Scurtu a ţinut foartre mult să-mi împărtăşească unele dintre ideile cuprinse în lucrarea sa de gradul I, încercând să mă convingă că sunt de mare actualitate aceste idei, pentru că: “În formarea noţiunilor morale trebuie să se pornească de la fapte şi de la acţiuni concrete, accesibile înţelegerii elevilor de la cursurile primare, din analiza cărora să se poată extrage noţiunile care exprimă esenţa calităţilor morale, iar însuşirea sistemului de norme şi de principii morale presupune, în acelaşi timp, unitatea şi succesiunea logică în transmiterea lor, pentru aprofundarea cărora trebuie să se respecte principiul concentric, cum, de altfel, să şi facă în programa noastră şcolară. Să reţinem că Programa şcolară pentru clasele I-IV, în studiul introductiv, consemnează că în primele clase ale şcolii generale, limba română este obiectul de studiu cel mai important, deoarece formează baza cunoştinţelor pe care elevii şi le însuşesc în şcoală, iar ulterior, în viaţă, ceea ce le dă posibilitatea să cunoască şi să acumuleze tezaurul de cultură al omenirii. Studiul limbii române, al citirii, în cazul nostru, contribuie la dezvoltarea gândirii, îmbogăţeşte vocabularul, formează deprinderea elevilor de a se exprima logic, correct şi expresiv, fiindcă le dezvoltă sentimentul de dragoste faţă de patrie, faţă de limba maternă, de creaţiile de seamă ale poporului! Desigur, în sprijinul programei vine manualul, care prin conţinutul lecţiilor prezentate oglindeşte în mod concentric multitudinea sentimentelor morale, la care mă voi referi, în continuare, respectând următoarea ordine: educarea atitudinii faţă de muncă, dezvoltarea disciplinei conştiente, educarea în spiritul umanismului de tip european! Munca a fost dintotdeauna o activitate socială, dar în cursul istoriei, ea a fost privită diferit. În societatea pe care o numim democratică, munca este o necesitate obiectivă a fiecărui individ, izvorâtă din noile realităţi, dar ea este şi o chestiune de drept de muncă şi de a avea un loc de muncă!

“Mi-aş dori ca această carte să fie un document lăsat moştenire urmaşilor”
Personal, am căutat ca prin lecturile cuprinse în manualul de limba română să formez şi să le dezvolt elevilor mei trăsături pozitive, pentru că, bunaoară, încă din perioada preabecedară, prin ilustraţiile din Abecedar, elevilor li s-a motivat necesitatea muncii lor de bază, care este învăţătura. Motivarea constituie un proces psihic necesar pentru ca elevul să năzuiască spre îndeplinirea unor acţiuni, care presupun efort şi concentrare continuă. În acest fel, elevii au observat cum în ilustrarea respectivă fiecare copil utilizează corect instrumentele şcolare, că are poziţie corectă în bancă şi se străduieşte să scrie corect ceea ce se impune! Motivaţia muncii apare mai pregnantă în lecturile claselor a II-a şi a IV-a, unde sfera muncii este mai largă şi implică acţiuni voliţionale mai complexe. De multe ori, motivarea muncii îi determină pe elevi să înţeleagă marele adevăr exprimat de către Euripide, care spune că: «Părintele gloriei şi al fericirii este lucrul»! În încheierea discuţiei noastre aniversare, Domnul Învăţător Gheorghe Scurtu a ţinut să menţioneze că: “Unii cercetători afirmă că instruirea modelează dezvoltarea copilului, că procesul de dezvoltare neuro-psihică este determinat de acţiunea factorilor educativi ai societăţii, care pot stimula activ dezvoltarea mai timpurie a capacităţilor de asimilare a cunoştinţelor, fără a se aştepta, în mod pasiv, momentul apariţiei acestor capacităţi. Cu toate diferenţele de concepţie între adepţii diferitelor şcoli sau teorii, rezultă faptul că toţi recunosc baza socială a educaţiei şi susţin caracterul social al actului educaţional (Dewy), că procesul dezvoltări este direcţionat de cerinţele mediului social şi cultural de viaţă. Iar ca un testament, dacă vreţi, personal, mi-aş dori ca această carte a mea să fie un document lăsat ca moştenire urmaşilor, şi dacă îmi este îngăduit, atât cât e Voia Lui Dumnezeu, îmi doresc să fiu sănătos şi alături de cei dragi ai mei”! Am plecat de la casa «învăţătorului de lumină» cu sentimentul că anii săi încununează o muncă pilduitoare, că figura sa emblematică poartă pecetea inconfundabilă a destinului unui om dedicat educaţiei!
Profesor, Vasile Gogonea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here