Edi Iordănescu vrea să continue la Pandurii

450

Tehnicianul care a reușit să conducă Pandurii spre o nouă prezență pe podiumul Ligii 1 spune că situația pare a se îndrepta la echipa gorjeană și speră să poată continua să antreneze la Târgu Jiu.
Edi Iordănescu este extrem de mulțumit de ceea ce echipa sa a reușit în acest sezon: „Când tragem linie, e un sezon extrem de dificil, dar şi frumos. Sunt extrem de multe lucruri pozitive. Podiumul e un lucru cu care ne mândrim foarte tare. Am construit o echipă frumoasă, cu jucători de valoare şi caracter, în condiţii extrem de dificile.
Există speranţe că se vor redresa lucrurile, aceşti băieţi merită felicitări şi să primească banii pentru munca făcută. Am plecat de la evitarea retrogradării şi am ajuns la o cupă europeană. Pentru mine e important că sunt performanţe frumoase”, a declarat tehnicianul Pandurilor la finalul sezonului care i-a pus și lui în CV un loc 3 în Liga 1. Iordănescu junior spune că decizia sa de a continua sau nu la Pandurii depinde de soluțiile pe care conducătorii gorjenilor le vor găsi pentru a oferi echipei condițiile necesare de a face performanță în continuare: „Sper ca lucrurile să se rezolve. Eu îmi doresc continuitate şi voi discuta întâi cu Pandurii. Dacă discuţiile se vor bloca şi nu va fi continuitate, cu regret voi alege un alt drum. Nu voi negocia cu nimeni până când nu voi vedea exact care va fi situația aici. Mă voi întoarce la Târgu Jiu peste o săptămână pentru a purta noi discuții. Am nevoie și de ceva palpabil, vreau să văd că se demarează ceva”, a mai spus Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here