Edi Iordănescu, trimis din nou la comisii – Vânătoare de vrăjitoare?!!!

513

Deși spera să nu fie nevoie să dea explicații la comisiile federațiilor pentru faptul că a dat indicații la pauza meciului cu Astra, Edi Iordănescu este din nou caz pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.

Eliminat de patru ori în această ediție de campionat, mai mult decât oricare alt antrenor din Liga 1, acolo unde un antrenor precum Marius Șumudică, în ciuda numeroaselor gesturi făcute și chiar a unor bruscări a arbitrilor, nu a fost nici măcar o singură dată sancționat de Comisia de Disciplină, Edi Iordănescu este din nou client al comisiei federale.
Zvonul chemării sale la comisie a început să circule chiar înaintea partidei cu ASA Târgu Mureș, meci la finalul căreia antrenorul Pandurilor a și făcut o declarație pe această temă spunând că speră că nu se va întâmpla acest lucru: „Sper că e o glumă proastă informaţia asta că aş fi chemat la comisii. La câte s-au întâmplat în trecut, cu antrenori care au făcut acelaşi lucru ca mine, ar fi culmea să-l scoatem pe Iordănescu în faţă şi să-l dăm ca exemplu. Dacă se va întâmpla asta, voi avea o poziţie serioasă. De fiecare dată am aplecat capul mi-am însuşit lucruri care nu trebuia să mi le însuşesc, dar nu sunt chior în ţara orbilor, văd şi eu ce se întâmplă pe alte bănci, şi tot eu să fiu trimis în tribună! Regulamentul spune că nu am voie să intru în contact cu echipa în anumite spaţii, eu am fost în parcare. Nu am intrat în vestiar!”, se apără Edi Iordănescu.
Având în vedere atâtea cazuri în care alți antrenori din Liga 1 au fost trecuți cu vederea pentru acțiuni asemănătoare cu ceea ce a făcut Edi Iordănescu, luarea unei decizii în privința dictării unei noi suspendări pentru antrenorul Pandurilor poate fi considerată drept o vânătoare de vrăjitoare. Din păcate, se pare că Edi Iordănescu a devenit clientul favorit al Comisiei de Disciplină, care vrea acum să îl ofere drept exemplu negativ pe tehnicianul Pandurilor pentru cât mai multe articole din Regulamentul Disciplinar.
Vineri, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a stabilit termen în cazul „Edward Iordănescu” legat de partida dintre Astra și Pandurii, termenul fiind stabilit pentru concluzii scrise.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here