Edi Iordănescu: „Mă plec în fața jucătorilor mei”

365

Înfrângerea suferită și modul în care cele trei puncte au intrat în contul Stelei l-au făcut pe Edi Iordănescu să se așeze în fața tastaturii și să-și verse năduful într-un lung șir de precizări, întrebări retorice și amare concluzii trase.

Simțindu-se nedreptățit, încă o dată, Edi Iordănescu a dat frâu liber gândurilor sale și caută răspunsuri la câteva întrebări, însă răspunsurile care probabil nu vor veni nu vor putea întoarce și soarta unui joc în care Marius Avram și Adrian Comănescu și-au pus amprenta mai mult decât ar trebui să o facă un arbitru.
Suspendat după aplauzele de la meciul cu Dinamo, Edi Iordănescu a lipsit de la conferința de presă de după partida cu Steaua, dar a ales să își comunice trăirile printr-un fel de comunicat publicat pe site-ul oficial al Pandurilor: „Am nişte curiozităţi care mă frământă. Cum, după masacrul de la Iaşi, avem parte acum de acelaşi arbitru la un meci care poate decide titlul? Am fost privaţi la Iaşi, la scorul de 0-0, de un penalty clar, care trebuia să fie urmat de un cartonaş roşu, iar la cinci minute s-a dat un penalty pentru Iaşi, la doi metri în afara careului. Eu ajung atunci în tribună şi după meci i se reține legitimația lui Nicoară şi e suspendat trei etape pe motiv că a protestat în incinta vestiarelor”, a rememorat Edi Iordănescu un moment din istoria nu prea îndepărtată a întâlnirilor Pandurilor cu Marius Avram pentru ca imediat să arate și ceea ce a făcut arbitrul la acest meci: „Acum este rupt echilibrul extrem de uşor cu un al doilea galben care, deja parcă domnul Avram îl avea în mână, şi doar aştepta să vină momentul să îl poată arăta, într-o fază în care Popa ia mingea cu mâna. (…) Gabi Enache, în schimb, care are un galben, are imunitate totală, face 7-8 faulturi, din care unul la Răduţ, de la spate, în care opreşte un contraatac, şi apoi unul cu intensitate mare în tuşă, la Acsinte, este iertat în mod repetat. Alex Chipciu cade în careul pandurilor fără să fi contact şi poate să primească al doilea galben pentru simulare, dar e iertat şi el”, spune Edi Iordănescu.
Avram este, din câte se pare, arbitrul care trebuie să pună frână Pandurilor. Arbitrul bucureștean este cel care a oprit două serii foarte bune ale gorjenilor: „Domnul Avram, ne-a oprit o serie de 11 meciuri fără înfrângere la Iași și o serie de șapte meciuri fără înfrângere acum din nou. Vorbim de Pandurii că a fost avantajată de arbitraje, dar statisticile spuneau, până la jocul de ieri, că e un echilibru total în deciziile pro și contra Pandurii! Deci, să lăsăm scenariile la o parte și să nu mai creăm diversiune!”, a declarat antrenorul gorjenilor.

Nu-l iartă nici pe Comănescu
Dacă Avram are un istoric negativ pentru gorjeni în ceea ce privește meciurile în care acesta a fost la centru, nici cu Adrian Comănescu nu le-a mers prea bine în ultima vreme, iar Edi Iordănescu a pus față în față tot două momente, de această dată ambele din confrutări cu Steaua. „Şi surpriză, dacă Steaua nu poate să işi creeze o singură ocazie în condiţiile în care joacă aproape 55 de minute în superioritate numerică, iese la rampă domnul Comănescu şi dă penalti! Domnul Comănescu, care anul trecut a omorât finala Cupei Ligii, în minutul cinci, când dă penalty împotriva noastră, Stelei, și rupe echilibrul cu o ușurință dezarmantă”, spune acuzator tehnicianul Pandurilor. Acesta invocă în favoarea celor pe care le spune și declarațiile unor foste ecusoane FIFA care au dat dreptate Pandurilor cu referire la faza penaltiului acordat steliștilor: „Poate eu sunt subiectiv și spun că nu se poate acorda acel penalty în min. 88, în condițiile în care Hora nu are nicio intenție să joace mingea cu mâna și nu iși creează niciun avantaj, îl izbeşte practic mingea în mână, (nimeni de la Steaua nu protestează), dar dacă Iordănescu greșește, atunci la fel greșesc și domnii Porumboiu, Zotta și Lăzarescu, care spun după meci la TV același lucru!”, a mai spus Iordănescu junior.

Trezire la realitate
După ce au visat frumos și au sperat că se pot înscrie în lupta pentru titlu, jucătorii Pandurilor sunt treziți la realitate chiar de antrenorul lor, care le spune că visul le este interzis, echipa fiind prea mică pentru a fi lăsată la masa bogaților. „Mulţumesc și mă plec în fața jucătorilor mei pentru tot ce au realizat în acest sezon, iar lacrimile lor de după joc mi-au ajuns până la inimă. Au dat dovadă de valoare și extrem de mult caracter. Au pus la o parte toate problemele din ultimele trei luni, la fel faptul că joacă de un an doar în deplasări și și-au jucat șansa într-un mod onest, însă au fost treziți brusc la realitate aseară, la fel ca și noi toți din familia Pandurii: suntem prea mici şi nesemnificativi pentru un război atât de mare!”, este concluzia la care a ajuns Edi Iordănescu după meciurile din play-off cu Dinamo și Steaua.

„De obicei sunt calm, dar acum este imposibil să mă calmez. Ce s-a întamplat… Reamintesc că Marius Avram a greșit flagrant în tur, când am pierdut la Iași. La eliminarea care a dezechlibrat partida, a fost henț la jucătorul Stelei. Chipciu trebuia să vadă al doilea cartonaș galben și să fie eliminat. Enache trebuia să primească patru cartonașe galbene. Am înțeles și că domnul Zotta a spus că nu a fost penalty, dacă și experții spun acest lucru… Eu îmi felicit băieții pentru efort, am jucat extraordinar în 9 jucători de câmp”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here