Mai mulți localnici din comuna Schela au participat, la finalul săptămânii trecute, la o amplă acțiune de ecologizare, ce a fost organizată în pădurea aflată pe raza localității și pe drumurile forestiere și nu numai, din zonă.
Demersul a fost unul de conștientizare a populației în legătură cu importanța protejării mediului înconjurător și a atragerii atenției localnicilor să fie, pe viitor, mult mai prietenoși cu natura.
Evenimentul s-a organizat chiar de Ziua Pământului, sub coordonarea lui Constantin Rebedea. Acesta a apelat, cu încredere, la prietenii săi din zonă, la vecini și la apropiați, pe care i-a chemat, alături de el, să participe la ecologizarea realizată în Schela.
Rezultatul a fost unul mulțumitor, zeci de saci cu deșeuri menajere, peturi și resturi de construcții fiind rapid umpluți din zonele pitorești ale localității. Acțiunea s-a bucurat de sprijinul administratorului sitului protejat Natura 2000.
A.Stoica