Eclatant eveniment artistic – Retrospectiva GorjFest 2009-2013 ROMÂNIA, găzduită de Galeria de Artă Modernă din Gabrovo

141

La insistenţele inimosului şi generosului artist în domeniul artelor, în special cele ale audiovizualului, Teodor Dădălău, am avut prilejul de a însoţi o echipă ce ducea un impresionant număr de valoroase lucrări de artă reprezentând Retrospectiva GorjFest 2009-2013. Destinaţia – Gabrovo, un fel de capitală culturală a Bulgariei. Şi posibilă capitală culturală a Europei.

Venit, văzut-plăcut şi panotat Expoziţia GorjFest 2009-2013, „Salonul European de Artă Modernă”
De la Târgu Jiu nu s-a plecat cu mâna goală. Portbagajul autoturismului condus de Andi Popescu era plin de lucrări – picturi şi o sculptură superbă semnată de artistul Decebal Crăciun, aflat şi domnia sa printre pasagerii conducătorului auto de cursă. Al treilea pasager se numea Gabi Cârciumaru.
Expediţia mai avea un autoturism – şi acesta condus magistral de artistul imaginii Marinică Tira, craiovean get-beget şi artist universal. Pe lângă Directorul Programului, Teodor Dădălău, omul cu iniţiative culturale de excepţie, subsemnatul şi mai ales universitarul gabrovean Ivan Kancev, excelent cunoscător al limbii române şi bun prieten al României şi al Gorjului. Ne-a fost un excelent ghid, abia în ultima zi amintindu-mi că-l publicam cu caricaturi în pagina RAC-ul a revistei FLACĂRA, la care trudeam ca secretar principal de redacţie, prin anii ‘70-’80.
Cu 6 euro, adică 27 de lei pentru fiecare autoturism, am trecut podul Calafat-Vidin(pentru ca la întoarcerea prin Ruse – Giurgiu să achităm fraţilor noştri bulgari numai 2 Euro!). Şoselele ca-n palmă şi acolo unde nu existau autostrăzi, ne-au condus spre Gabrovo. Un oraş rămas numai cu 60.000 de locuitori, deşi înainte de ‘89 avusese aproape cât Târgu Jiul acum. Urbe de munte, cu peisaje uluitoare şi frunzele copacilor picturale, întins pe vreo 20 de kilometri, Gabrovo este recunoscut drept Capitala Umorului mondial. Şi pentru că oameni cu scaun la cap au desfiinţat în 1970 o Fabrică de pielărie şi au transformat-o într-un minunat Muzeu al Umorului. La care au participat şi au luat premii nenumăraţi caricaturişti români. Aveam să-l vizităm marţi dimineaţa, iar directoarea Dr. Tatyana Tsankova – o gazdă generoasă – ne-a prezentat Muzeul Umorului, vorbind la superlativ despre artiştii şi caricaturiştii români. Un motiv suficient ca Teodor Dădălău să-i propună, iar domnia sa să accepte, a fi Directorul unui Festival de Umor în Gorj.
Iertată-mi fie paranteza cam lungă, dar luni după prânz am descărcat picturile la Galeriile de Artă Modernă din Gabrovo şi le-am urcat la etajul IV, acolo unde se află Japanese Hall, adică Sala Japonia ori, în transcriere fonetică „Zal Iaponia”. Cu acel prilej l-am cunoscut şi pe tânărul director al galeriei, Evghenii şi nu mai ştiu cum. Văzut-plăcut şi panotarea s-a făcut cu aportul oaspeţilor şi al gazdelor noastre îndatoritoare.

Un vernisaj strălucitor, urmat de un parteneriat Gorj-Gabrovo
Marţi seara, mai precis după amiaza, la ora 17,30, sub aplauzele foarte numeroşilor oameni de cultură bulgari sau tineri ce văzuseră cele 5-7 afişe împrăştiate prin urbea lor – Gabrovo – a vorbit prof.univ.dr. Ivan Kancev. În limba gazdelor, prezentând expoziţia din care nu lipseau picturi de Vasile Fuiorea, Florin Isuf – cu două lucrări -, Florin Hutium, Armand Landth şi Decebal Crăciun, cum spuneam, cu o sculptură în lemn de succes.
Chiar dacă acordase un lung interviu unui post de radio, Teodor Dădălău a deschis expoziţia artiştilor gorjeni şi toate spusele domniei sale erau traduse de excelentul vorbitor şi translator din şi în limba română sau bulgară – pictorul, sculptorul şi universitarul Ivan Kancev.
A luat cuvântul viceprimarul ing. Neua Raceviţ, ce a vorbit cu multă elocvenţă, cu mare talent oratoric şi o bună cunoaştere a culturii. Atât de frumos vorbea încât nu se auzea nici musca, asta în cazul în care ar fi existat vreuna. Căci ne aflam într-o sală imensă, curată, frumos luminată cum nu doar Gorjul nu are, ci nici Craiova sau Bucureştiul. Iar în Gabrovo există vreo 11 asemenea săli. Ca o idee de salvare a culturii, Galeria are etajele I-IV, iar la parter spaţiile sunt închiriate unor firme transnaţionale şi deci Galeria trăieşte bine din banii pe care acestea îi achită primăriei.
După vernisaj, viceprimarul ing. Neua Raceviţ s-a întreţinut mult şi cald cu reprezentantul Gorjului, Teodor Dădălău, care i-a înmânat o păpuşică Mascota GorjFest şi Albumul „Teodor Dădălău GorjFest 2009-2013 ROMÂNIA – FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL ARTELOR VIZUALE”, editat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, director scriitorul Ion Cepoi. Care centru este şi organizatorul manifestării eclatante descrise mai sus. Una ce s-a bucurat inclusiv şi de sprijinul Consiliului Judeţean Gorj, preşedinte dr.ing. Ion Călinoiu.
Cu acest prilej s-au pus bazele unei înfrăţiri culturale între judeţul Gorj şi regiunea Gabrovo. Una mai mică din Bulgaria, dar cu cinci oraşe. Am păstrat denumirea de regiune, renunţându-se la mai vechea „raionul Gabrovo”, întrucât ştiu binişor limba rusă şi foarte puţin bulgara în care se spune acum „Oblast Gabrovo”.

GORJUL – invitat special la RUSE, cu o completă Expoziţie de artă şi etnografică, pe 28 noiembrie 2013
Miercuri, la ora 5, în zori de zi, pe când la Gorj se dormea în draci, Teodor Dădălău a plecat valvârtej spre Ruse. Avea întâlnire cu Elena şi mai nu ştiu cum, directorul unei Galerii de Artă Modernă Contemporană. S-a stabilit ca pe 28 noiembrie 2013, la Ruse, Gorjul să fie invitat special. Nu doar cu o expoziţie de artă plastică a Gorjului, ci şi cu o expoziţie etnografică. Şi pentru că acţiunea se înscrie tot ca SALON EUROPEAN DE ARTĂ MODERNĂ, într-o sală de peste 1000 de metri pătraţi, de această dată şi tot ca invitat special, artistul fotograf Marinel Tira va prezenta lucrările sale cu tema „Pe meleaguri gorjene”. Expoziţia fiind doar la câteva zile de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – cu acest prilej, va fi invitat şi un Taraf de muzică populară gorjenească, probabil de la Târgu Cărbuneşti.
N. Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here