Ecaterina Andronescu a câştigat a doua bătălie cu ANI

339

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în conflict de interese în anul 2009, atunci când a îndeplinit funcţia de manager de proiect la Universitatea Politehnică Bucureşti (UPB), în perioada în care era ministru al Educaţiei, a decis definitiv miercuri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă a respins azi recursul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a anulat în mai 2012 raportul ANI prin care Ecaterina Andronescu a fost declarată în conflict de interese. În schimb, ANI trebuie să plătească 15.000 lei cheltuieli de judecată.Este cel de-al doilea proces pe care Ecaterina Andronescu îl câştigă împotriva ANI, după ce, în martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin ocuparea simultană a funcţiilor de rector şi senator.Pe 2 iunie 2011, ANI a stabilit că Ecaterina Andronescu s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece a îndeplinit funcţia de manager de proiect la UPB, în perioada în care era ministru al Educaţiei.
Ecaterina Andronescu l-a suţinut în campanie în Gorj, pe actualul senator Mihnea Costoiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here