După bilanţ, S-au stabilit strategii culturale pentru anul 2011

101

IMG_2599Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj a făcut bilanţul activităţilor culturale desfăşurate în judeţul nostru pe parcursul anului 2010. Cu această ocazie, Consiliul Judeţean Gorj, prin vicepreşedintele Vasile Râbu, a prezentat Agenda culturală 2011.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi Vasile Râbu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean s-au întâlnit, joi, 27 ianuarie 2011, cu reprezentanţii caselor de cultură şi ai căminelor culturale din judeţ. Întâlnirea a avut loc la Muzeul Judeţean din Târgu-Jiu, iar din cele 69 de localităţi invitate, doar 45 au avut reprezentanţi în sală.

Bilanţul anului cultural 2010

Ion Cepoi, directorul GJCPCT Gorj, a moderat întâlnirea de la Muzeul Judeţean şi a făcut şi o scurtă radiografie a evenimentelor culturale din anul 2010, care s-a dovedit a fi un an bun din punct de vedere cultural, mai ales că „Agenda culturală din 2010 s-a realizat sută la sută”, după cum afirma Vasile Râbu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Anul trecut, în judeţul nostru, s-au organizat: peste 20 de festivaluri mari, 30 medii şi mici, 14 sărbători comunitare/zile ale localităţilor, patru târguri ale meşterilor populari, trei festivaluri noi (la Crasna, Rânca şi Motru), s-au lansat reviste şi cărţi, s-au realizat expoziţii, s-au inaugurat muzee şi un centru cultural la Ţânţăreni.

La ceas de bilanţ, s-a observat că anul 2010 a înregistrat şi disfuncţionalităţi. Acestea au fost enumerate chiar de Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj: „nu au prezentat agenda culturală pe 2011 un număr de zece localităţi: Berleşti, Borăscu, Dăneşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Glogova, Mătăsari Prigoria; Schela, Stăneşti; s-au făcut reduceri de personal în detrimentul actului cultural local şi judeţean; nu s-au repartizat fonduri pentru perfecţionarea profesională a directorilor de aşezăminte; s-au alocat puţine fonduri pentru manifestări; nu sunt semnalizate, cu panouri informative, obiectivele de patrimoniu legal”.

Proiecte şi Agenda Culturală 2011

Pentru anul în curs, directorul CJCPCT Gorj a schiţat câteva proiecte de amploare: „se vor înfiinţa muzee noi la: Alimpeşti, Ciuperceni, Samarineşti şi Băleşti; la cel de la Novaci există o problemă şi sperăm să o rezolvăm.

Vor fi editate monografii ale localităţilor şi vreau să spun că până în prezent jumătate din localităţile gorjene nu au o monografie. Vom avea şi noi festivaluri: la Logreşti, la Rânca – Festivalul Internaţional al Toamnei, ediţia a doua şi la Motru – Festivalul Obiceiurilor şi Tradiţiilor. Vor fi inaugurate centre culturale la Runcu, Hurezani şi Ţicleni” şi aşa mai departe.

Consiliul Judeţean Gorj a prezentat, prin vocea vicepreşedintelui Vasile Râbu, „Agenda Culturală 2011”, unde sunt trecute toate evenimentele şi manifestările din domeniul Culturii, ce urmează a se desfăşura în judeţul nostru.

Vicepreşedintele Râbu, pus pe fapte mari

Vasile Râbu preconizează că 2011 va fi un an dificil, dar promite că se va implica intens în toate activităţile, încercând să realizeze câte ceva în privinţa patrimoniului cultural gorjean. „Să nu vă aşteptaţi ca 2011 să fie un an mai uşor. Va fi unul mai greu. Agenda culturală 2011 s-a deschis şi suntem, practic, în linie dreaptă”, a mărturisit Râbu. El le-a transmis reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţ că sunt aşteptaţi la biroul său pentru a-şi rezolva problemele din localităţile lor.

„Singurul care mi-a trecut pragul în 2010 a fost directorul de la Peştişani, în rest nimeni nu a venit să-mi semnaleze vreo problemă. Aştept să văd câţi veţi veni în 2011. Totodată, vă anunţ că din februarie am să merg în fiecare localitate, dar o să informez primarul înainte, şi o să vizitez căminele culturale şi o să văd cum sunt dotate şi cu ce mai trebuie dotate. Apoi vom vedea cum se rezolvă problemele lor”, a mai spus Vasile Râbu.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here