Dunărea în centrul atenţiei

470
dunareTurismul de croazieră de-a lungul Dunării, spre deosebire de alte sectoare turistice, a înregistrat rezultate excelente în sezonul 2009, în ciuda crizei economice.

Potrivit Comisiei Turistice Internaţionale „Dunărea”, numărul vaselor de croazieră pe fluviu a crescut faţă de anul precedent (115 vase în 2009 fata de 109 în 2008), iar sezonul excursiilor s-a extins la 270 de zile calendaristice. „În martie a plecat primul vas de croazieră, iar ultimul va pleca în data de 10 ianuarie 2010”, a precizat Gerhard Skoff, preşedintele Comisiei Turistice. România găzduieşte, în perioada 2-4 noiembrie, pentru prima dată, la Bucureşti, Conferinţa Comisiei Turistice „Dunărea”, la care iau parte peste 140 de persoane din statele membre ale acestei asociaţii: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, România şi Serbia. Republica Moldova are în 2007 rol de observator, iar Bulgaria a fost exclusă din organizaţie din 2007. „Obiectivul comun al ţărilor membre este acela de a populariza mai intens, pe plan internaţional, spaţiul dunărean şi de a promova turismul în statele membre ale asociaţiei. Potrivit unui studiu efectuat în Germania, în 2018 croazierele vor reprezenta tipul de excursie preferat al turiştilor”, a mai spus Skoff.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here