Dumnezeul Care ne este lumina şi mântuirea sufletului!

139

viata spiritualaIată, Evanghelia Duminicii a VI-a după Învierea Domnului, numită şi a Orbului din naştere, se dovedeşte plină de învăţături duhovniceşti, pentru că nu este vindecarea de către Mântuitor a unui orb care şi-a pierdut lumina ochilor în urma vreunei boli postgenitale, ci este vindecarea unui orb din naştere, orb care, din întunericul vieţii embrionare a ieşit într-un alt întuneric, care nu i-a îngăduit vreodată să vadă lumina soarelui.

Dar, cu toată această vădită bunătate a Domnului, vrăjmaşii care-şi aveau sufletul plămădit cu aluatul satanei, nu şi-au schimbat ura în dragoste, ci împietrindu-se în duşmănia lor, au căutat să nege faptul vindecării orbului din naştere, fiindcă acei care se dovedeau orbiţi de ură, căutau să-i orbească şi pe alţii. Prin această minune a vindecării orbului din naştere şi prin această neastâmpărată zvârcolire de ură în a se nega minunea, putem observa cum aievea s-au împlinit cele spuse de Mântuitorul: „Ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd, să fie orbi” (Ioan IX, 39)!

„Cine-i Doamne, Fiul Lui Dumnezeu, ca să cred în El?”

Orbul care nu văzuse niciodată nimic, acum vede, iar acest orb care nu ştia pentru că nu văzuse scrise făgăduinţele venirii Mântuitorului, acum, întrebând pe Cel ce-i dăduse lumina, „Cine-i Doamne, Fiul Lui Dumnezeu, ca să cred în El?”, i se spune: „L-ai văzut, Cel ce grăieşte cu tine, Acela este”. Iar el a zis: „Cred, Doamne!” Şi s-a închinat Lui. Pe când fariseii, cei ce vedeau cu ochii aceştia trupeşti, voiau să fie orbi, să nu vadă minunea vindecării şi să veşnicească în întuneric. Această minune s-a petrecut în Ierusalim, oraşul cel sfânt, care însă, în vremea Mântuitorului era locul conducătorilor pe care invidia, egoismul şi ura îi făcuseră orbi de nevindecat şi păcătoşi de neîndreptat, iar vremea în care s-a săvârşit minunea dovedeşte că nu este pe lume o soartă mai nemiloasă şi crudă, ca soarta unui orb! Să trăieşti mereu într-o nesfârşită noapte, să nu poţi vedea măreţia unui apus de soare, să nu poţi gusta frumuseţea unei zile de mai, când totul e numai floare şi lumină, să nu vezi chipurile celor scumpi din jurul tău, un tată, un prieten, un binefăcător, atâtea frumuseţi ale naturii care încântă şi veselesc inima omului, noi înşine “vedem” că această suferinţă e foarte greu de răbdat de un suflet omenesc. O astfel de soartă răbda orbul din Ierusalim despre care ne vorbeşte Sfânta Evanghelie, fiindcă bietul om se născuse fără vedere, se trezise la viaţă, crescuse mare, dar perdeaua întunericului nu s-a mai ridicat de pe ochii lui, iar în acest fel, bietul orb îşi ducea zilele negre şi amare, frământându-se în gânduri diferite. În primul rând, vindecarea orbului din naştere este o minune cu valoare de „semn” sau de “simbol”, pentru că este vorba, desigur, în primul rând, de o minune nemaiauzită. O constată însuşi beneficiarul ei, fostul orb, când zice: „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere” (v.32). Dar, acestă minune are o semnificaţie mai adâncă, deoarece ea ni-L revelează pe Iisus „Lumina lumii”. Tema este importantă pentru în mintea sufletului „Cuvântul era Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume” (In 1,9). Aşadar, semnificaţia vindecării orbului o evidenţiază cuvintele: „ Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.” (In 9,4-5).

“Că nu am văzut soarele strălucind, şi nici chipul Celui ce m-a zidit”!

Astfel, minunea vindecării orbului este un semn pentru că în acest fel Iisus se descoperă în mod concret ca Lumina lumii. Dar, ce lucru minunat s-a petrecut cu fostul orb! Hristos face din el un om care vede. Vede cu ochii trupeşti, dar vede mai ales cu ochii duhovniceşti. Cu primii Îl vede cu adâncă recunoştinţă pe Domnul, iar cu cei duhovniceşti Îl vede pe Cel ce este Lumina lumii şi Îl mărturiseşte că este Fiul Lui Dumnezeu. Acest adevăr este evidenţiat în Evanghelie, prin faptul că El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, căci dacă Dumnezeu este Lumină, şi Fiul este şi El Lumina. Orbul devine el însuşi un trimis al Mântuitorului Iisus Hristos, cu misiunea de a-L mărturisi. În Noul Testament termenul de apostol, în limba greacă înseamnă trimis. Apostolii fiind ei înşişi nişte oameni, pe care Mântuitorul, prin harul Său i-a făcut să vadă, le-a deschis ochii spre a-L percepe în adevărata Sa identitate. „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, mărturiseşte Petru în Evanghelia de la Matei cap. 16, v.16, iar Toma, fostul necredincios, mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In 20, 28)! Îndemnul acestei Evanghelii este ca fiecare dintre noi să se facă un om care vede, să devină un trimis al Lui Hristos în lume, astfel încât, toţi orbii să-şi primescă vederea şi Hristos să fie primit cu adevărat ca Lumină a lumii. Fiecare dintre noi îl compătimeşte pe omul care este lipsit de vedere, deoarece orbii sunt foarte nefericiţi. Aşa cum aminteam, aceştia nu pot să vadă niciodată frumuseţea naturii, nici chipul părinţilor, pentru că se află tot timpul în întuneric. La Vecernia acestei duminici ne rugăm: ”Cel ce s-a născut orb zicea în cugetul său: Oare pentru păcatele părinţilor m-am născut fără vedere? Oare pentru necredinţa neamurilor, m-am născut spre dovadă? Nu sunt în stare să întreb când este noapte şi când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că nu am văzut soarele strălucind, şi nici chipul Celui ce m-a zidit. Ci mă rog Ţie, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine şi mă mântuieşte”. Viaţa orbului a fost asemenea unei nopţi, iar pentru aceasta, orbii vindecaţi preţuiesc cel mai bine darul vindecării.

Hristos a oferit orbului din naştere lumina fiinţei şi a sufletului său!

Dar, Doamne, cât de fericit trebuie să fi fost orbul din naştere, pentru că Iisus Hristos-Mântuitorul a deschis ochii lui, dar şi când a văzut pentru prima dată lumina zilei, când şi-a văzut părinţii, prietenii, iar în cele din urmă pe Hristos! Se născuse din nou pentru lume, pentru el începea o nouă viaţă. Acest om a simţit o bucurie şi mai mare, deoarece Domnul Hristos i-a luminat în acelaşi timp şi sufletul, iar atunci el a crezut cu adevărat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul Ioan mărturiseşte despre cel vindecat că a spus: “Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9, 38). Desluşim că Iisus Hristos a oferit orbului din naştere lumina fiinţei şi a sufletului său. Astfel, orbul vindecat, om simplu, neînvăţat şi modest, L-a mărturisit pe Iisus Hristos, a crezut că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi lumină pentru suflete, iar fariseii învăţaţi, la vederea acestei minuni au orbit în sufletele lor. Ei au văzut că Iisus Hristos a redat orbului vederea, dar din cauza rătăcirii lor, nu au dorit să creadă că El este Mesia, Cel promis. Fariseii orgolioşi au fost iritaţi de orbul care le-a spus că Iisus Hristos l-a vindecat, numindu-L păcătos. În răutatea lor, fariseii îngâmfaţi L-au denigrat pe Hristos pentru că El a deschis ochii orbului într-o zi de sabat, spunând că Iisus Hristos este un păcătos, deoarece a încălcat ziua sâmbetei. Evanghelistul spune, că fariseii l-au chemat pe acest om şi i-au zis: “Dă mărire lui Dumnezeu! Noi ştim, că omul acesta este păcătos” (Ioan 9, 24). În ochii lor trupeşti şi întunecaţi de patimă, Iisus Hristos, Fiul Preasfânt al lui Dumnezeu, Mielul Neprihănit al lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii (Ioan 1, 29), a fost considerat de către farisei un păcătos, fiind totodată supăraţi pe faptul că orbul punea la îndoială autoritatea lor. Ce orbire şi răutate sufletească înfiorătoare! Întunecimea cuprindea sufletul fariseilor. De aceea, Iisus Hristos a rostit cuvintele: “Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca aceia care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39).

“Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme”?

Aşadar, Orbul a văzut Dumnezeul Întrupat, iar fariseii au orbit! Ştim că se face deseori referire la lumină. La începutul lumii Dumnezeu-Creatorul a zis: “Să fie lumină. Şi s-a făcut lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric” (Facere 1, 3-4). Psalmistul Domnului spune: “Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme?” (Psalmi 27, 1). Această lumină este Iisus Hristos, Cel Care spune: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 12, 8). Şi din nou Iisus ne spune: “Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46). Poate că înainte ca Iisus Hristos să vină pe pământ, oamenii umblau în întunericul necunoştinţei şi nu au ştiut pentru ce trăiesc această viaţă. Vedem că şi în timpurile noastre mai există încă mulţi oameni nefericiţi şi orbi care nu doresc să-L cunoască pe Iisus Hristos, iar pentru aceasta vor fi judecaţi, aşa cum vorbeşte însuşi Domnul: “Iar aceasta este judecata, că lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3, 19-20). Deci, oameni buni, Lumina Lui Hristos înfăptuieşte minuni, făcându-i pe credincioşi să creadă, iar pe păcătoşi îi transformă în oameni drepţi. Prin învăţătura Sa cerească Mântuitorul-Hristos a luminat minţile noastre şi ne-a învăţat că Părintele nostru Ceresc ne iubeşte cu o iubire infinită, ne-a învăţat că după fiecare rugăciune, după fiecare participare la Sfânta Liturghie, prin îndeplinirea cu conştiinciozitate a tuturor obligaţiilor zilnice şi pentru fiecare lucru caritabil înfăptuit, Hristos luminează ochii sufletelor noastre. Mult mai grea şi mai vrednică de plâns este uneori orbirea minţii, a inimii, a voinţei şi conştiinţei. Căci sufletul este cu mult mai de preţ decât trupul. De aceea zice Mîntuitorul: Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb pentru sufletul lui? (Marcu 8, 36-37). Sufletul fiind creat de Dumnezeu veşnic, orbirea sufletească este una din cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului şi la osânda lui veşnică, iar vindecarea acestei boli este cu mult mai grea şi mai importantă decât vindecarea orbirii trupeşti!

Prof. Vasile GOGONEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here