Dumnezeul care aduce sufletul nostru la Ospăţul Cerului!

138

_ICÎn Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii (A Sfinţilor Strămoşi); Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină) se poate “citi” cu mintea sufletului despre puterea seducătoare a credinţei neclintite şi despre chemarea “cea în multe feluri” a Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Ospăţul Cerului, acel banchet euharistic şi purificator, considerat ca un îndemn

la mântuirea de la Cina Cea Mare, dar, mai ales, ca o “strigare” tainică adresată vocaţiei sufletului nostru de a căuta Împărăţia Lui Dumnezeu.

Să mai desluşim faptul că pilda aceasta s-a împlinit în toate timpurile cu unii oameni, căci Dumnezeu a chemat, prin slugile Sale, să vină lumea din toate colţurile lumii să se hrănească din masa Lui cea bogată şi bine pregătită în biserica drept măritoare.

“Fericit este cel ce va cina întru Împărăţia lui Dumnezeu”!

Poate aş începe prin îndemnul de a ne sili să înţelegem Sf. Evanghelie a Duminicii acesteia, pentru că noi nu trebuie să căutăm scuze, care întotdeauna sunt neîntemeiate, iar de fiecare dată să venim la ospăţul cel Dumnezeiesc din fânta Biserică. Dar, să vedem în ce împrejurare a spus Domnul această pildă plină de înţelesuri şi de învăţătură. Pe la începutul lunii decembrie, din anul al treilea al propovăduirii Sale, Mântuitorul se ducea la Ierusalim pentru sărbătoarea înnoirilor şi, pe cale fiind, una din căpeteniile fariseilor L-a invitat la masă. Mântuitorul a primit invitaţia şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Aici, după obiceiul Său, folosindu-se de acest prilej pentru a învăţa pe cei de la masă, El le-a vorbit de binefacerile către cei săraci şi le zise că acei care hrănesc pe cei lipsiţi, vor fi săturaţi de Dumnezeu în Cer. La aceste cuvinte miunate, unul dintre cei de faţă a zis: “Fericit este cel ce va cina întru Împărăţia lui Dumnezeu”, iar Mântuitorul, răspunzându-i acestuia şi la toţi care-L ascultau, le-a arătat prin pilda aceasta, că toţi pot lua parte la această cină din Împărăţia Cerului, dar că cea mai mare parte a lumii nu va cina în cer, pentru că mulţi oameni aleg mai mult bunurile din lumea cea trecătoare, uitând de ospăţul ceresc. Să luăm aminte că toţi oamenii sunt chemaţi la cină, căci Dumnezeu vrea ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea Adevărului, mai ales că Bunătatea Lui Dumnezeu este mare prin belşugul bucatelor ce se servesc aici, pe pământ. Casa Lui Dumnezeu este Sfânta Biserică iar bucatele care se servesc la masa Lui sunt Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, aceasta fiind adevărata Cină de mare taină pe pământ, iar hrana şi băutura de la masa Domnului mai pot fi Cuvântul Lui Dumnezeu, când predicile şi învăţăturile Sale sunt o adevărata hrană duhovnicească! Se ştie că sfinţii părinţi ne asigură că, atunci când ascultăm cu credinţă o Sfântă Liturghie, cu frică şi cu adâncă smerenie, ne aşezăm la masă cu Sf. Treime, cu Maica Domnului, cu Sf. Arhangheli şi cu cetele îngerilor şi ale apostolilor! Prin participarea la Sf. Liturghie, aducem cea mai plăcută închinăciune Sf. Treimi, Lui Dumnezeu, iar în felul acesta, Îl cinstim pe Domnul, o cinstim pe Maica Domnului şi ne bucurăm împreună cu ea de darurile Fiului său! Omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl, iar Cina Lui înseamnă Împărăţia Cerului!

Noi, cei de astăzi, răspundem chemării lui Dumnezeu?

Dar, vedem că sunt şi cei care n-au vrut să vină, pentru că unii, nerecunoscători, s-au dedat plăcerilor trupeşti, s-au împietrit la inimă, şi-au astupat urechile, respingând chemarea, lumina şi credinţa, ca şi cei dintâi chemaţi, pe care i-au orbit mândria şi lăcomia, adică grija de bogăţii şi de acele desfătări lumeşti asociate cu desfrânarea, iar în acest fel, ei n-au voit să asculte glasul trimişilor Domnului, ca să vină să mănânce din ospăţul mântuitor, spre folosul sufletului şi al trupului. Iisus, Fiul Domnului, constată că Dumnezeu îi invită pe toţi oamenii la ospăţ, dar aceştia, cu diplomaţia refuzului, nu sunt capabili să înţeleagă care este binele cel mai de preţ, binele suprem al vieţii lor. Dar, oare, noi, cei de astăzi, răspundem chemării lui Dumnezeu şi acceptăm darul învăţăturilor Evangheliei? Ţinem poruncile sau mintea noastră este plină de preocupările lumeşti? Alegem să cinstim invitaţia Tatălui sau ne încăpăţânăm să stârnim mânia Lui? Vedem că, din păcate, cei care au o părere foarte bună despre ei înşişi, nu consideră că trebuie să citească, să cunoască şi să respecte Evanghelia şi poruncile, mai ales că niciunul dintre noi nu ar dori să fie un cerşetor, dar toţi ne-am bucura să câştigăm miliarde nemuncite! Împărăţia Cerului se dovedeşte un câştig mult mai mare, pentru că Dumnezeu ne-a răscumpărat prin jertfa sângeroasă de pe cruce a Fiului Său, dăruindu-ne mântuirea, iar, netratându-ne ca pe nişte cerşetori, El ne invită să cooperăm la mântuirea noastră, adică, să acceptăm planul Său mântuitor, prin facerea de bine, prin primirea cu bucurie a moştenirii vieţii veşnice. Numai omul care doreşte mântuirea demonstrează că îşi respectă viitorul veşnic al vieţii şi recunoaşte că este fiu iubit al lui Dumnezeu, iar în felul acesta, el admite că Iisus l-a iubit cu o dragoste sfântă până a Se sacrifica pentru el, scoţându-l de sub puterea întunericului, că omul are nevoie să primească darurile Lui Dumnezeu, iubirea şi iertarea Sa. Putem deduce că refuzarea invitaţiei demonstrează individualismul, egoismul, autonomia, dezbinarea, alegerea omului de a sta departe de Dumnezeu, iar, la urma urmei, nu Dumnezeu ne alungă, ci, noi suntem cei care fugim de împărăţia Sa.

Parabola Evangheliei reflectă atitudinea negativă a unor semeni de-ai noştri!

Prin cuvintele Pericopei acesteia, vedem că timpul vieţuirii noastre pe pământ este hotărâtor pentru alegerea fiecăruia de a intra şi de a participa la ospăţ sau de a refuza mântuirea! Poate că speranţa noastră este de a sta la masă ca nişte invitaţi “cu chemare” şi de a răspunde cu promptitudine şi curaj, de aceea, cred că trebuie să învăţăm a persevera în vocaţia noastră şi de a nu lăsa cauzalităţii anunţarea Evangheliei şi venirea Împărăţiei Cerurilor. Euharistia unde pomenim ziua Domnului şi a banchetului său, o facem pentru că în jurul altarului se regăseşte întreaga familie umană şi pentru ca toţi, şi buni şi răi, să îmbrace haina iubirii şi a credinţei în Dumnezeu! În micimea sufletului, poate că unii vom căuta motive în aparenţă logice pentru a nu participa la banchet sau putem să umplem această biserică până la refuz, îmbrăcaţi de sărbătoare, pentru a ne potoli foamea de Domnul, dar să luăm aminte că Parabola Evangheliei reflectă şi atitudinea negativă a unor semeni de-ai noştri în faţa Împărăţiei, atitudine de mândrie a celor care se încred în forţele proprii, în acea dreptate pe care o pot achiziţiona cu puterea proprie, observând ca nişte “specialişti” doar în mod scrupulos Legea, refuzând adevărata dreptate, aceea a drumului mântuirii, care vine de la Dumnezeu. De nenumărate ori, Domnul ne-a chemat să trăim în iubirea Sa, dar noi am găsit mii de motive pentru a refuza, nerealizând că Dumnezeu ne cheamă mereu pentru a face comuniune cu El, că Dumnezeu nu renunţă la noi, că Banchetul Euharistic este gata mereu pentru noi, aceasta însemnând prima certitudine a înveşnicirii sufletului nostru! Cei care ne pretindem că suntem promotori ai Logicii şi argumentării, punem în evidenţă reacţiile antitetice privitoare la refuz şi acceptare, iar dacă primii invitaţi, cei privilegiaţi, răspund cu indiferenţă, nervozitate şi ostilitate, până la urmă “planul” Lui Dumnezeu nu este suprimat, oferta nu se opreşte, ci, dimpotrivă, revine cu mai multă intensitate pentru o lume a săracilor, a celor suferinzi, a celor marginalizaţi şi împrăştiaţi pe străzile lumii, iar Domnul se află chiar în mijlocul acestora, în acest loc în care puţini vor să păşească! Doamne, dar cum putem rezista Adevărului Tău şi frumuseţii Luminii Tale necreate? Poate că ar trebui să închizi un ochi asupra mulţimii nemăsurate a păcatelor noastre şi cu mâna Ta puternică şi milostivă să ne prinzi şi să ne aduci la Tine! Să intrăm în sala ospăţului cu smerenie, lăsându-i deoparte pe cei care au fost invitaţi şi nu au venit, să-i luăm în considerare pe cei care au fost invitaţi ulterior, chiar dacă sunt şi buni şi răi!

Chemarea Lui Dumnezeu ne îndeamnă la sfinţenie curată!

Din textul Evangheliei putem înţelege că nu Dumnezeu este cel absent la Ospăţul Cerului, ci omul atotsuficienţei şi al automulţumirii, cel care dă o importanţă maximă lucrurilor trecătoare! De fapt, care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă, ne povăţuieşte la împăcarea cu El şi cu semenii noştri, ne îndeamnă la sfinţenie curată, ne smulge de la întuneric la lumină, din moarte la viaţă, ne cheamă la libertate şi la pace! Dar, oare, omul poate să primească netăgăduit sau să refuze chemarea Lui Dumnezeu? Sfânta Evanghelie din Dumnica aceasta, în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului, ne arată că toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punând diferite motive: unul că şi-a cumpărat ţarina şi se duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge, dar aceştia sunt cei care se îndepărtează de harul Lui Dumnezeu, neînţelegând că singura alegere importantă este participarea la banchetul dat de Tatăl Ceresc. Când Iisus va spune “Vino”, El nu stă în vârful unei scări lungi şi înalte, de unde ne face semn să începem să urcăm treptele, pentru că El însuşi coboară treptele pentru a sta împreună cu noi, ştiind că “pentru noi şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară şi s-a făcut om” pentru a muri pe cruce! A venit, şi în mod sigur va veni mereu să pregătească pentru noi banchetul mântuirii, iar în Duminica aceasta, El îşi va trimite slujitorii să ne comunice invitaţia sa: “Vino, că iată toate sunt gata”! Din păcate, marea noastră tragedie este că sfârşim prin a accepta invitaţiile greşite la ospeţe ieftine pentru sufletul nostru, când pierdem banchetul adevărat, viaţa abundentă în Hristos, pentru ceva mai mic, mai trecător. Vestea cea bună este că nu trebuie să fii perfect pentru ca să accepţi invitaţia. Vino, aşa cum eşti, cu toate păcatele, cu durerile tale, cu slăbiciunile şi cu eşecurile tale, cu problemele, cu neliniştile şi cu neîmplinirile tale de fiecare zi, iar a veni la Iisus este un drum al iertării şi al vieţii înveşnicite prin credinţă.

Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here