Dumnezeu, vindecător pentru suflet şi trup !

222
gogoneaÎn această a 23-a zi a lunii, când facem pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, cu toţii să ne amintim de Pericopa Evanghelică a Duminicii a patra după Înviere, care istoriseşte încă una dintre minunile Mântuitorului Iisus Hristos, cea a vindecării unui slăbănog care zăcea de 38 de ani şi nădăjduia că se va găsi vreun om care să-l arunce şi pe el în scăldătoarea Vitezdei sau “Casa Milosteniei” şi să se facă

sănătos, ceea ce ne arată puterea dumnezeiască a Fiului Domnului, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului, care adesea aduce şi boli ale trupului!

“Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti”!
Scăldătoarea numită Vitezda se afla în Ierusalim la Poarta Oilor, căreia i se zicea aşa, pentru că aici erau spălate oile care erau aduse jertfă la temple, iar împrejurul lacului erau cinci pridvoare în care se găseau mulţi bolnavi ce aşteptau mişcarea apei, căci un înger se cobora în scăldătoare şi tulbura apa, iar cel care intra întâi se făcea sănătos, ori de ce boală era cuprins. Şi se vindeca numai un singur bolnav după tulburarea apei, pentru că locul închipuie scăldătoarea cea tainică a Sfântului Botez care este în Biserica noastră Ortodoxă, ştiind că avem un singur botez, iar pogorârea îngerului în scăldătoare închipuie venirea Harului Sfântului Duh în apa botezului, fiindcă, nu apa singură spală păcatele, ci Harul Dumnezeiesc. Aceasta o cere şi de la noi Domnul, ca să ne vindecăm sufletul de patimi şi de păcate şi să nu fim osândiţi în chinurile iadului. Atunci, toţi s-au mirat văzând cum pleacă sănătos pe picioarele lui acela care era anchilozat, dar, deşi mare le-a fost mirarea celor care l-au văzut, nu s-a găsit nici unul să aducă slavă lui Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu a putut să facă o astfel de minune. Slăbănogul nu ştia cine este doctorul lui, dar după puţin timp, Domnul Hristos l-a găsit în biserică şi i-a zis: “Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău”, iar aceasta n-o spune de faţă cu oamenii, ci în taină, doar de faţă cu păcătosul care a fost vindecat. În acest fel, avem şi modelul convorbirii dintre doctorul de suflete şi omul care se pocăieşte pentru păcatele lui şi doreşte să se vindece de păcat şi de boală, dacă pătimeşte din pricina păcatului.
Hristos ne înviază din moartea sufletească a păcatului!
Totul ne aminteşte că ne aflăm în perioada în care Hristos Cel Înviat din morţi doreşte ca să ne conducă la viaţa cea veşnică, să ne înalţe la viaţa cerească. El Înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi, să ne ducă în lăcaşurile cele multe ale casei Tatălui Ceresc. În viaţa aceasta pe care o trăim, ne este greu să pătrundem cu vederile noastre trupeşti viaţa unde va rămâne sufletul pentru totdeauna. Doar prin sfintele învăţături ce se revarsă de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică şi prin credinţă va putea creştinul să se înalţe la acele locuri veşnice, de aceea să credem cu tărie că aşa cum am venit în lumea aceasta cu trup şi suflet prin uşa naşterii, aşa va veni o zi când vom lăsa trupul acesta pământului şi pe uşa morţii vom trece cu sufletul în veşnicie, în viaţa cea de veci fericită sau în chinurile cele fără de sfârşit ale iadului. Iar, bietul suflet va lua cu el bagajul faptelor bune sau rele şi se va prezenta umilit şi tremurând în faţa Dreptului Judecător, dar, greu va fi atunci pentru sufletul care nu s-a descărcat de păcate aici, pe pământ şi anevoios va fi atunci de toţi cei care au călcat în picioare învăţătura Bisericii, semn că păcatul trebuie să se plătească undeva, trebuie să se ispăşească prin durere tot ceea ce s-a făcut cu plăcere în această viaţă plină de ispite!
“Ochiul nu vede bine pe Dumnezeu decât printre lacrimi”!
Prin acel slăbănog bolnav cu trupul, Biserica ne arată şi figura oricărui bolnav cu sufletul care săvârşeşte păcatul, iar păcatul este pentru suflet, ceea ce este paralizia pentru trup. Cu cât creştinul este mai stăpânit de păcat, cu atât paralizia sufletului său este mai cumplită, iar Biserica noastră, prin citirea Evangheliei din Duminica a patra după Înviere, vrea să ne reamintească tuturor despre grija ce trebuie să o purtăm sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti, despre cauzele îmbolnăvirii şi despre mijloacele de vindecare, ca să nu uităm că lumea de azi este asemenea unui mare spital, plin de bolnavi de tot felul, iar precum nimeni din lume n-ar putea să se laude că este fără de păcat, tot aşa nu poate afirma că este pe deplin sănătos, pentru că toţi suntem nişte bolnavi, slăbănogi trupeşte şi sufleteşte, dar bolnavi mai mult la suflet decât la trup! Mântuitorul, venind în lume, îndură cele mai grele suferinţe, pentru a ne arăta nouă că drumul crucii duce la desăvârşire şi mântuire. Suferinţa noastră de azi este postul sufletului şi ea trebuie să devină condiţia fundamentală a renaşterii spirituale, iar, aşa cum zice Victor Hugo, că “Ochiul nu vede bine pe Dumnezeu decât printre lacrimi”, suferinţa nu trebuie să o privim doar ca pe o pedeapsă dumnezeiască, ci şi ca o chemare pentru îndreptarea noastră spre o viaţă plăcută lui Hristos.
Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here