Dumnezeu şi sufletul neîndemânaticului în taine cărturar

101

viata spirit 1În Pericopa Evanghelică a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci se aminteşte despre convorbirea plină de adânci înţelesuri dintre Mântuitorul Iisus şi unul dintre fariseii vremii pe nume Nicodim, ca un dialog pilduitor care ne îndeamnă să ne ridicăm sufletele spre Sfânta Cruce, să privim spre jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, ca să vedem dragostea Lui Dumnezeu pentru omenire, să ne

întărim sufletele în credinţă şi nădejde, pentru a păstra în sufletul nemângâiat acea conştiinţă trează că suntem răscumpăraţi din moarte prin jertfa Domnului şi că putem urma exemplul Său pentru a trăi în veci. Hristos cu braţele întinse pe cruce, îmbrăţişează pe tot omul care aleargă la Dânsul cu credinţă, iar episodul acesta legat de convorbirea cu Nicodim este socotit şi singurul exemplu cunoscut al unui fariseu luminat de aura tainică a credinţei. Convorbirea dintre Dumnezeu şi sufletul neîmdemânaticului întru taine cărturar poate fi socotită şi un prilej de mângâiere şi de încredere pentru Domnul, deoarece unul de-ai Săi Îl caută şi Îl recunoaşte, I se dăruieşte, chiar dacă acest Nicodim e un iudeu care se înfăţişează înaintea Mântuitorului noaptea, fiind atras de Hristos, iar în timp ce Mântuitorul i-a explicat despre naşterea din nou, el a dorit ca şi în el să se producă această schimbare.

Pentru a putea vedea Împărăţia Lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus!

Avem, aşadar, o întâlnire de taină, pentru că fariseul Nicodim vine la Domnul în toiul nopţii, iar el era un fruntaş al iudeilor, deci un om de vază, adică unul dintre aceia care se presupune că nu Îl vedeau cu ochi buni pe Iisus. Dar, să stăm puţin şi să ne întrebăm, de ce se ferea Nicodim să-l întâlnească pe Domnul ziua? Poate că nu dorea să fie văzut cu Acel Învăţător atât de iubit de mulţimile de oameni care Îl urmau peste tot! Poate că dorea să vorbească cu El în linişte, netulburat de îmbulzelile curioşilor din timpul zilei. Nicodim este cel care L-a căutat pe Domnul şi a fost dorinţa lui fierbinte de a-I fi în preajmă, deoarece voia să-L cunoască, să-I vorbească, să-I fie aproape, mai ales că Îi auzise cuvintele, învăţăturile şi avea multe să-L întrebe. A venit la El în timpul nopţii, din tenebrele întunericului spiritual, al neştiinţei, pentru a-L întâlni pe Iisus, Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa! Dar, spre deosebire de ceilalţi farisei, care cârcoteau pe faţă împotriva Domnului, urându-L cu patimă, Nicodim a venit la Domnul, nu ca să-L ispitească, ci, cu toata sinceritatea, cu intenţiile cele mai bune. Erau însă multe amănunte pe care el nu le înţelegea, pentru că auzise mulţi oameni vorbind cum că Iisus ar fi Mesia! Nu ştia ce să creadă: “ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Cu alte cuvinte, voia să întrebe: “Cine eşti Tu, Doamne?”. Pesemne, Îl vedea pe Domnul ca pe un Învăţător înzestrat de Dumnezeu cu puteri miraculoase sau ca fiind un profet. Dar, dacă era mai mult de atât, voia să ştie, voia să se convingă. Iar Domnul cunoştea frământarea din mintea lui Nicodim, pentru că privise şi în inima lui. De aceea, îi şi răspunde îndată, înainte ca Nicodim să termine de pus vreo întrebare: “De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. Pentru a putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus, trebuie să te naşti din nou, trebuie să renaşti spiritual! Dar, oameni buni, acestea sunt cuvinte greu de înţeles, fiindcă Nicodim a rămas şi mai nedumerit decât venise. Era deja un om bătrân şi nu înţelegea, cum poţi să te mai naşti a doua oară? Să mai intri odată în pântecele mamei, cum poate să fie cu putinţă? Nu a înţeles sensul adânc al cuvintelor Domnului şi despre ce fel de naştere era vorba. La care Domnul a repetat, subliniind cele spuse: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu!”. Deci, anume i-a vorbit lui Nicodim despre Împărăţia Lui Dumnezeu, fiindcă El Însuşi era Împărăţia care venise în mijlocul oamenilor.

Nicodim a dat pe faţă că omul nu primeşte uşor lucrurile Duhului Sfânt

Nicodim venise la Domnul cu gândul să aibă o convorbire obişnuită, dar Iisus i-a vorbit despre principiile fundamentale ale adevărului, spunându-i lui Nicodim că nu doar de cunoştinţe teoretice ai nevoie atât de mult, ci, de propria renaştere spirituală! Nu trebuie să-ţi satisfaci o curiozitate obsesivă, ci să ai o inimă nouă, curăţită de păcate. Trebuie să primeşti o viaţă nouă de sus, înainte de a putea aprecia lucrurile cereşti. Până când nu se produce această schimbare, care face ca toate cele să se înnoiască, nu-ţi va fi de nici un folos să discuţi autoritatea sau misiunea Mântutorului. Vorbirea figurată şi chiar metaforică despre naşterea din nou pe care o folosise Iisus, nu era cu totul străină pentru Nicodim. Cei convertiţi la credinţa nouă erau adesea asemănaţi cu nişte copii de curând născuţi. De aceea, el a înţeles că vorbele Lui Iisus nu trebuiau să fie luate ad litteram, fiind adesea chiar surprins de cuvintele Mântuitorului. Ba, mai mult, Nicodim chiar se simţea iritat de aplicarea lor la persoana sa, fiindcă îngâmfarea fariseului se lupta împotriva dorinţei sincere a căutătorului după adevăr. S-a mirat că Hristos îi vorbeşte în felul acesta, fără a respecta poziţia lui de demnitar al templului, iar în atare condiţii şi luat prin surprindere, el I-a răspuns Lui Hristos în cuvinte pline de ironie: „Cum se poate naşte un om bătrân”? Asemenea multora ca el, când li se prezintă adevăruri tăioase, Nicodim a dat pe faţă că omul firesc nu primeşte uşor lucrurile Duhului Sfânt. În el nu este ceva care să răspundă la lucrurile spirituale, pentru că lucrurile spirituale se judecă spiritual. Dar Mântuitorul n-a răspuns argumentelor lui prin explicaţii. Ridicându-şi mâna cu demnitate solemnă, El a rostit adevărul cu o siguranţă şi mai mare: „Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Desluşim faptul că acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui obişnuite de păzire a legii, încearcă o imposibilitate, deoarece nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie a unei pretinse normalităţi, ca o formă de evlavie, mai ales că viaţa de creştin nu este doar o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare esenţială a firii omeneşti. Episodul Nicodim se dovedeşte, probabil, dovada elocventă a imposibilităţii culturii şi a inteligenţei omeneşti de a constitui singure Calea către Hristos Dumnezeu. Da, iubiţi creştini, cultura, inteligenţa noastră sau ştiinta, nu sunt ca nişte obstacole sau frustrări, dar nici elemente ajutătoare ale sufletului nostru!

Suntem chemaţi a ne pregăti pentru asumarea Crucii Mântuitorului

Poate că la fel ca Nicodim şi ca mulţi alţii asemenea lor, suntem şi noi, cei chemaţi a ne pregăti pentru asumarea Crucii Mântuitorului, spre a ne duce cu demnitate, apoi, propria cruce a vieţii, în sens de misiune creştină curajoasă şi jertfelnică înaintea Lui Dumnezeu şi a oamenilor. Mai ales părinţii şi educatorii suntem îndatoraţi a prelua rolul pregătitor la care ne cheamă Mântuitorul prin exemplul Său dumnezeiesc. Este firesc, atunci, să ne pregătim sufleteşte, în plan spiritual, având în vedere, mai ales generaţiile tinere, de care depinde nemijlocit viitorul, pentru a pregăti aceste vlăstare să profeseze un creştinism autentic şi să îmbrăţişeze o carieră utilă ţării, familiei, lor înşişi, în spirit de jertfă şi patriotism sincer! Ceea ce înseamnă, de fapt, pregătirea pentru crucea vieţii, în sens de misiune, numai printr-o selecţie şi repartiţie serioasă a tinerilor, urmată de o educaţie creştinească, în duh creştin şi actual, când se poate ajunge la rezultatele dorite. În acest sens, nu trebuie ignorată situaţia dramatică de acum, în care, cu bani, tânărul urmează facultatea pe care o doreşte, indiferent de vocaţie şi aptitudini. Anual, atâţia tineri obţin diploma la Drept, Medicină şi chiar Teologie, plus la alte nenumărate facultăţi, mai ales particulare, fără acoperire în pregătire, din vina unor decani şi profesori lacomi de bani şi lipsiţi de conştiinţă, dar, de multe ori, şi a tinerilor înşişi, deodată cu a părinţilor acestora, care ţin neapărat ca odraslele lor să ajungă “cineva”, fără vocaţie şi însuşirile necesare. Cum îşi vor purta crucea şi ce misiune creştină vor face aceşti absolvenţi doar plătitori de taxe, extrem de slab pregătiţi, este dureros ca să ne imaginăm, iar ceea ce s-a întâmplat la examenul de bacalaureat, nu este decât o confirmare a faptului că împlinirea misiunii noastre creştine pe pământ trebuie să aibă mereu în atenţie jertfelnicia Mântuitorului, a ucenicilor Săi şi a tuturor celor care I-au urmat cu deplină conştiinciozitate. În concluzie, am spune, iată, pentru cuvântul “cruce”, în sens de “misiune”, se poate utiliza această expresie de purtare cu smerenie de către fiecare dintre noi a Sfintei Cruci! Aşadar, Hristos Dumnezeu mântuieşte sufletul neîndemânaticului întru taine cărturar Nicodim, aşa cum Iisus a făcut voia Tatălui Său şi precum ucenicii L-au imitat: jertfelnic, până la capăt, vieţuind modest, cu iubire şi cu osteneală în curaj şi demnitate.

Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here