Dumnezeu şi minunea harului de a crede în Duhul Sfânt!

146

gogoneaPericopa Evanghelică a Duminicii a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată), ne aminteşte despre o întâmplare pilduitoare din marea lucrare a Mântuitorului pe acest pământ, una plină de multe învăţăminte folositoare, fapt care dovedeşte că nimic din ceea ce a făcut sau a spus Domnul nostru Iisus Hristos, nu a fost o simplă întâmplare,

pentru că prin fiecare cuvânt sau gest sau înfăptuire de-a Sa, întotdeauna ne transmite un mesaj divin, o învăţătură dumnezeiască, o invitaţie la căutarea Împărăţiei Lui Dumnezeu, ceea ce conduce la ideea că pescuirea minunată a fost acea întâmplare plină de har, prin care s-a adresat în mod special Apostolilor, dar nu numai acestora, ci întregii suflări omeneşti!

“Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni“!

Textul Evanghelic relatează un fapt real, petrecut în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, la începutul activităţii Sale, dar momentul cheie al acestei relatări, nu este, aşa cum mulţi ar crede, minunea în sine, deoarece Mântuitorul nu săvârşeşte minuni, doar cu un efect imediat şi local, şi cred că este nepotrivit să înţelegem minunile Domnului, doar ca nişte simple acte magice, care rezolvă o problemă izolată! Dincolo de orice îndoială, esenţa minunilor Sale o constituie însuşi efectul restaurator al aducerii omului la demnitatea harică de fiu al Lui Dumnezeu, iar în cazul de faţă, esenţialul este cuprins în chemarea lui Petru la apostolate, atunci când îi spune acestuia: „de acum vei fi pescar de oameni”, iar prin activitatea apostolilor, Evanghelia se va propovădui în toată lumea, vestindu-ne apropierea Împărăţiei Cerurilor, după cuvântul Domnului. În altă Evanghelie, să amintim că textul e şi mai sugestiv, când Hristos le spune: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4, 19), ceea ce înseamnă chemarea la apostolat a lui Andrei şi a lui Simon, fratele său, care va deveni Sf Apostol Petru. Astfel, minunea prinderii unei cantităţi mari de peşte constituie o pildă despre viitoarea activitate a sfinţilor apostolic, cei care, folosind puterea cuvântului Evanghelic asemenea unui năvod, vor aduce la dreapta credinţă atâtea mulţimi de oameni. Vedem că toți rămânem uimiți de această întâmplare, pentru că atâta pește prins în câteva clipe, când o noapte întreagă pescarii nu izbutiseră să prindă nimic înseamnă mai mult decât o întâmplare! Atunci, Petru, care era un suflet simțitor, în fața acestei pescuiri minunate, mai uimit decât toți ceilalți, a căzut în genunchi și a zis, plin de frică și de mirare: “Du-te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Ce putere înfățișezi înaintea noastră, dacă faci să se întâmple asemenea lucruri care trec închipuirea și puterile noastre pământești?“ Senin, blând și îngăduitor, Iisus se apropie de Petru și îi zice: “Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni!“ Iată, buni creştini, câtă putere are cuvântul Lui Iisus, când oamenii își lasă toate ale lor, familia, meseria, locul lor drag și-L urmează. Din pescuitori de pește, ei devin pescuitori de oameni, devin apostoli, trimișii Domnului în lume, vestitorii Sfintei Evanghelii, solii Împărăției Lui Dumnezeu către oameni, “fiii împărăției“. Printr-un singur cuvânt și printr-o singură privire, viitorii apostoli sunt aduși la picioarele lui Iisus.

Apostolii porniră în lume ca să vestească prin har cuvântul Lui Hristos!

POGORAREA DUHULUI SFANTPrezența Lui Iisus și chemarea Sa au făcut ca acești pescari să dea un răspuns imediat şi plin de har, ceea ce constituie, în istoria omenirii, unul dintre cele mai mari evenimente, căci cu aceleași cuvinte: “Veniți după Mine“ și cu o simplă privire sunt chemați în slujba apostoliei acele firi deschise, capabile de credință și devotament, de renunțări și sacrificii. Cum și-au îndeplinit apostolii chemarea lor și prin ce putere? Fără puterea dumnezeiască ce li s-a dat și fără harul Sfântului Duh, ce s-a pogorât în ziua Cincizecimii, ucenicii Domnului n-ar fi putut face ceea ce au făcut, ci, ar fi rămas și ar fi continuat să ducă mai departe viața lor de pescari și de oameni simpli, neștiută de nimeni. Dar, Iisus i-a smuls din mulțimea necunoscută, din viața obișnuită, dându-le o misiune sfântă, deoarece Cuvântul Evangheliei se răspândește prin ei cu uimitoare repeziciune, când “în tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii, cuvintele lor“. Se ştie că atunci când apostolii porniră în lume ca să vestească prin har cuvântul Lui Hristos, lumea era idolatră, dar, într-un timp istoric scurt, marea majoritate a lumii renunțase la închinare în faţa idolilor, pentru a îmbrățișa Evanghelia Domnului. Trimițându-și ucenicii la propovăduire, Iisus nu le făgăduiește bunăstare, ranguri, mărire și slavă, ci, dimpotrivă, le-a spus că în lume vor avea multe necazuri, că vor fi batjocoriți și urâți, dar în pofida tuturor vitregiilor şi a jertfelor martirice, opera lor este măreață și trainică pentru întemeierea Bisericii și răspândirea creștinismului. Transformarea pescarilor din Galileea în apostoli neînfricați s-a făcut cu puterea Lui Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, iar în propovăduirea lor, nimic nu i-a înfricoșat, căci, după învățătura Sf. Apostol Pavel, nici foamea, nici setea, nici lungimea timpului, nici trufia celor bogați, nici persecuțiile celor puternici, nici moartea, nimic nu i-a înspăimântat ca să renunţe la credinţă. Istoria creștinismului ne spune că prin învățătura lui Iisus, propovăduită de apostoli și urmașii lor, s-a regenerat lumea păgână, când iubirea de oameni a dat libertate celor înrobiţi, când spitale și aziluri binefăcătoare au apărut alături de ruinele amfiteatrelor stropite cu sânge omenesc.

Lucrarea de pescuire sau de adunare a oamenilor în corabia mântuirii!

Nu este de trecut cu vederea că Pericopa Duminicii acesteia are și un alt tâlc adânc, pentru că nu este numai semnul biruințelor pe care, mai târziu, ucenicii Domnului le vor avea între oameni, răspândind învățătura Sa, ci și încredințarea că această omenire, în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem realiza nimic trainic şi durabil, în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El, iar toate strădaniile noastre, în afara cuvântului Lui sunt zadarnice, ca și truda pescarilor din Evanghelia despre care facem vorbire! Poate că principala învăţătură pe care o primim din Evanghelia Duminicii a XVIII-a de la Rusalii este că lucrarea de pescuire sau de adunare a oamenilor din marea vieţii în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul dumnezeiesc, iar pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii şi a păstorului în Biserică, mai ales că în lucrarea bisericească, cel mai mult contează harul sau ajutorul Lui Dumnezeu, iar după aceea priceperea omenească. Se vede foarte bine, că atâta vreme cât apostolul Petru s-a bizuit numai pe priceperea sa, pe forţa sa fizică şi pe dibăcia de a pescui, nu a prins nimic, ceea ce înseamnă constatarea tristă a unui eşec total, însoţit de o stare de oboseală şi de regret, fără harul dumnezeiesc, fără acea clipă binecuvântată, când începe lucrarea Lui Dumnezeu. Cel ce crede în Dumnezeu să fie încredinţat că Dumnezeu se ţine de cuvânt şi împlineşte cele ce voieşte, numai că omul este necredincios şi cade în neascultare de poruncile Lui Dumnezeu, iar în loc de binecuvântare de la Domnul, primeşte mânia şi blestemul dumnezeiesc! Iată, când Petru nu mai avea nici o speranţă de reuşită, atunci a venit ajutorul Lui Dumnezeu şi s-a făcut minunea, acea putere care schimbă situaţii şi rezolvă problemele dificile cu care se confruntă oamenii.

“Toate le pot cu Hristos Care mă întăreşte”!

Tocmai în acest sens, vedem că Sfântul Apostol Pavel spune: “Toate le pot cu Hristos Care mă întăreşte!”, iar prin extensie, vom deduce că toţi slujitorii Bisericii se sfinţesc prin dumnezeiescul har care totdeauna “pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, aşa cum s-a întâmplat în cazul pescarilor harnici, care s-au ostenit toată noaptea, acei apostoli care au dat dovadă de osteneală şi de smerenie, iar prin binecuvântare, Hristos-Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său care face minuni. Să nu uităm că uneori şi în viaţa Bisericii sau în viaţa creştinului, foarte adesea ne străduim să facem ceva bun, dar nu reuşim când şi cum dorim noi, pentru că întotdeauna, ceea ce nu poate fi înţeles şi nu se împlineşte la un moment dat, poate se va lumina mai târziu, atunci când şi mai ales cum voieşte Dumnezeu. Poate că rânduiala Lui Dumnezeu este alta decât cea a firii noastre, iar El alege apostolii dintre oamenii săraci, pescari și oameni simpli, pentru ca oricine să-și dea seama că de la Dumnezeu s-a făcut aceasta. Dumnezeu și-a ales pe cele nebăgate în seamă, ca să dea jos pe cele ce sunt, așa că “nici un trup să nu se laude în fața Lui“ (I Cor. 1, 27). Acești oameni cinstiți și curați la inimă, chiar dacă mintea lor nu va putea înțelege totdeauna pe Învățătorul lor, chiar dacă uneori se vor îndoi de El, vor șovăi și poate nu-i vor putea pricepe toate învățăturile și pildele Sale, iar la urmă, în momentele grele unii Îl vor părăsi, toate le sunt iertate pentru inima lor curată și râvna cu care au răspuns la chemarea Lui dintâi. Deci, viaţa noastră de creştini să fie, în toate înfăptuirile ei, o împlinire a poruncilor Lui Dumnezeu, o năzuinţă puternică de a ne potrivi viaţa cu voia Lui, pentru că numai în acest fel, vom ajunge la împlinirea năzuinţelor noastre sfinte, după înaltele chemări ale Domnului Iisus prin apostolii Săi. Ascultând şi înfăptuind chemarea Domnului Iisus, vom fi ucenicii şi vestitorii voilor Sale, ca oameni dreptcredincioşi, lucrători cinstiţi, hotărâţi şi încrezători în puterea Domnului, care umple mrejele celor ce urmează poruncile Lui!

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here