În Sfânta Evanghelie a Duminicii a XXX-a după Rusalii, numită şi cea a Dregătorului bogat, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, sau a Tânărului bogat, potrivit textului paralel de la Sfântul Evanghelist Matei (19,16-26), în care ni se propune şi Păzirea poruncilor, cu inima despovărată de apăsarea bogăţiei lumeşti, vom desluşi un exemplu de întruchipare minunată a Unuia şi Aceluiaşi adevărat Dumnezeu, Cel Care, din preaplinul bogăţiei Sale neasemuite, parcă dintotdeauna revarsă nespusa bogăţie a sufletului care caută o cale a mântuirii.
Mulţi dintre noi, vom afla multe răspunsuri aşteptate, dacă ne cercetăm minuţios şi sincer sufletele şi dacă ne gândim de câte ori am primit răspunsurile cerute, pe o cale sau alta.
Poate ne spune pe alte căi decât cele la care ne gândim noi, ori de câte ori Dumnezeu ne-a vorbit tainic, ne-a dat semne clare că Voia Sa răsună ca un ecou în conştiinţa noastră, iar noi poate am refuzat să o ascultăm! Dăruindu-ne învăţăturile Sale, pe care credem că le-am înţeles îndeajuns, am crezut că suntem bogaţi, dar nu ne-a convenit cât am primit în compensaţie şi am refuzat să le urmăm, apoi, din trufie ne-am revoltat şi am căutat în afara noastră îndreptăţiri şi ţapi ispăşitori pe care să-i putem învinovăţi mai uşor! Dacă Dumnezeu revarsă bogăţia înţelepciunii peste sufletul nostru, din aceasta vom afla că nici nu suntem atât de sinceri cu noi înşine şi cu Dumnezeul căutat cu atâta fervoare, pentru că ne place să credem totul despre noi, dar şi că între noi şi voia lui Dumnezeu stă zidul „avuţiei” fiecăruia, la care nu putem renunţa!
„Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci”?
Evanghelia propusă spre meditaţie în Duminica aceasta ne spune că un bogat vine la Mântuitorul Hristos şi-I pune o întrebare care ar trebui să ne preocupe permanent şi pe noi: ,,ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?’’ Numai că, bogatul acesta, deşi pune o întrebare bună, dovedeşte totuşi o dublă ignoranţă, prin felul în care o formulează, ceea ce duce la amplificarea şi complicarea dialogului cu Hristos. Dar, care este această dublă ignoranţă? Întâia necunoaştere a bogatului constă în aceea că nu ştia cu Cine vorbeşte! L-a numit pe Domnul ,,Bunule Învăţător”, dar Îl considera un învăţător de lege oarecare. De aceea, Mântuitorul l-a întrebat: ,,De ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu”, iar acela nu a ripostat, să fi zis: ,,Dar, Doamne, eu asta am vrut să spun, că eşti Dumnezeu şi de aceea Te întreb…” Nu ştia, aşadar, cu Cine vorbeşte. Bogatul mai este ignorant pentru felul în care cere ,,să moştenească viaţa de veci”! Aşa se exprimă el în textul de la Sfântul Luca, pentru că în textul de la Sfântul Evanghelist Matei, tânărul întreabă: ,,Ce bine să fac eu, ca să am viaţa de veci”? Vedem că un text spune că tânărul vrea ,,să aibă” viaţa de veci, iar în cel de-al doilea, ,,să o moştenească”. Până la urmă, i-a corectat Hristos, şi pe unul şi pe celălalt, pentru că le-a răspuns: De vrei ,,să intri” în viaţă, nu dacă vrei ,,s-o ai”, şi nici dacă vrei ,,s-o moşteneşti”, păzeşte poruncile! Aşadar, vedem că tânărul gândea ca un bogat, pentru că el a pus problema exact în felul în care gândesc bogaţii. A venit la Hristos conştient de multele sale bogăţii, cerând ,,să moştenească” şi ,,să aibă” viaţa de veci. Hristos, însă, a făcut distincţie şi a arătat că una este ,,să moşteneşti” ori ,,să ai”, şi alta ,,să intri în viaţa de veci”, pentru că una este calea poruncilor, şi alta calea desăvârşirii, chiar dacă ambele duc la Împărăţia Lui Dumnezeu. Idealul fiecărui creştin pe pămînt este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieţii veşnice. Adevăr este că până la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui cu de la sine voinţă!
“Bogăţia ne scoate din Lumina Lui Dumnezeu şi ne face prizonierii banilor”!
În altă ordine de idei, Pericopa Evanghelică ne arată că iubirea de bogăţie materială şi de avere robeşte mintea, deoarece, aşa cum aceia care sunt în întuneric, nu văd nimic lămurit, ci, dacă văd o frânghie, socotesc că este şarpe, iar când sunt în munţi şi în locuri prăpăstioase, mor de frică, la fel, cei îndrăgostiţi de averi, oamenii cu mintea întunecată de patima banilor, privesc cu teamă lucruri care nu înfricoşează deloc pe cei cu mintea limpede. Dar, bietule om, golit de suflet, te temi de sărăcie, mai bine spus, nu numai de sărăcie, ci şi de cea mai mică pagubă, iar dacă pierzi un lucru cât de mic, te supără şi te tulbură mai mult decât cei care sunt lipsiţi de hrana cea de toate zilele? Mulţi bogaţi s-au spânzurat chiar pentru că n-au putut suferi o nenorocire ca aceasta! Privirile celor din jur, ocările şi calomniile, uneori li se par bogaţilor atât de greu de suferit, încât mulţi şi-au pus capăt vieţii din pricina lor. Bogăţia îi face slabi pe bogaţi în faţa tuturor greutăţilor din viaţă, afară de slujirea bogăţiei. Când bogăţia le cere să-i slujească, merg până la crimă, la bătăi, insulte, la orice neruşinare sufletească! Bogaţii înfruntă multe primejdii şi prăpăstii şi ajung la un sfârşit întru nimic folositor, stau într-un îndoit întuneric! Ei sunt orbi, din pricină că li-i stricată mintea, şi sunt înconjuraţi de mare ceaţă, din pricină că-i înşeală mulţimea grijilor. De aceea, nici nu pot vedea cu uşurinţă, oameni buni! Acela care stă în întuneric, scapă de întuneric, atunci când se arată soarele, dar cel care-i lipsit de vedere adevărată, nu scapă de întuneric, nici când se arată soarele. Bogaţii nu scapă de întuneric nici după ce Soarele dreptăţii a răsărit, nici după ce le-au ascultat sfaturile, pentru că bogăţia le-a întunecat ochii sufletului. De aceea, ei stau într-un îndoit întuneric: unul din pricina lor, iar altul din pricină că nu ascultă pe Învăţător. Mântuitorul Hristos înfăţişează câştigul ce-l avem de pe urma dispreţului banilor şi cum ne face să ne dăm seama de folosul ce-l avem, dacă ne dezlipim inima de cele ce sunt potrivnice sănătăţii noastre! „Bogăţia, spune Domnul, nu vă vatămă numai pentru că înarmează pe hoţi împotriva voastră, nici pentru că vă întunecă desăvârşit mintea, ci şi pentru că vă scoate din Lumina Lui Dumnezeu, făcându-vă prizonieri banilor fără suflet şi vătămându-vă de două ori: o dată pentru că vă face robii banilor, peste care ar trebui să fiţi voi stăpâni, şi a doua oară, pentru că vă scoate din robia lui Dumnezeu, Căruia mai mult decât tuturor, ar trebui să-I fiţi neapărat robi”! Trebuie să avem curajul să fim ai Lui Hristos tot timpul, nu numai la Biserică sau nu numai în intimitatea noastră! Noi nu putem fi nişte creştini „parţiali”, „dedublaţi” sau „cu jumătate de normă”, când Crucea ne cheamă să fim aceiaşi mereu şi în toate privinţele, în suflet şi în trup, în gânduri şi în limbaj, în preocupările cotidiene, prin toate alegerile noastre mai mari sau mai mici!
,,Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în împărăţia Cerurilor”!
Da, da, adevăratul creştinism nu este doar fugă de păcat, ci este, deopotrivă, şi angajament cu toată fiinţa noastră în cultivarea virtuţilor, pentru că este iubirea Lui Dumnezeu şi a aproapelui, chiar dacă pe acesta din urmă îl socotim că ne-ar fi vrăjmaş. Şi atunci, sigur că, dintrodată creştinismul nu mai pare atât de ,,convenabil”, ,,comod” şi la îndemâna oricui. Este şi motivul pentru care mulţi se limitează doar la atitudinea bogatului din Pericopa Duminicii acesteia, fiind creştinismul lui ,,ce nu trebuie să facem”şi ,,ce nu e bine să facem”, iar în momentul în care ni se spune că adevăratul creştinism înseamnă post, rugăciune şi milostenie, curăţie trupească şi sufletească, iubire de aproapele, poate şi o luptă cu noi înşine, dintr-odată îi întoarcem spatele sau ne mulţumim doar cu ,,creştinismul de faţadă”, ,,rudimentar”şi, de fapt, ,,insuficient! Evanghelia Duminicii a XXX-a după Rusalii, parcă L-a ,,provocat” pe Hristos ca să ridice ştacheta şi să vorbească despre creştinismul celor ,,desăvârşiţi” sau al celor ,,aleşi”, al celor care, peste veacuri, nu s-au mulţumit doar cu păzirea poruncilor, ci au tins şi spre desăvârşire, pentru că au înţeles îndemnul Lui Hristos ,,Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino de urmează Mie”! Dar, Doamne, ce a făcut atunci tânărul dregător bogat? S-a întristat, pentru că avea multe bogăţii, iar acest lucru L-a determinat pe Domnul să spună ucenicilor un cuvânt teribil de greu, ce a căzut ca plumbul şi peste el şi peste noi, cei de azi, poate şi cei dintotdeauna: ,,Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în împărăţia Cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor”! Poate e un cuvânt greu, absolut neconvenabil şi neconfortabil! Căci, acestui soi de devotament şi angajament, nu numai bogatul de astăzi i-a întors spatele, plecând acasă întristat, ci şi foarte mulţi dintre noi facem la fel! Mulţi oameni întorc şi astăzi spatele creştinismului adevărat! Hristos Domnul îi arată bogatului din Evanghelie că de voieşte să fie desăvârşit, trebuie să renunţe tocmai la ceea ce iubea el mai mult, avuţiile sale. Deci, omule, la întrebarea „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa de veci”?, acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba Lui cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi cu sufletul tău, iar aceasta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale! Poate ar părea unora că Mântuitorul are ceva cu bogăţia, dar, atenţie, la învăţătura Lui cu privire la bogăţie şi sărăcie! Nici bogăţia şi nici sărăcia nu pierd ori ne mântuiesc prin ele însele, ci, vedem bogaţi la care avuţia naşte îngâmfare, mândrie, autosuficienţă, lăcomie, nemilostivire, împietrire, dar şi oameni cărora bogăţia nu le-a luat minţile şi nu le-a afectat credinţa ori dragostea faţă de Dumnezeu!
Profesor Vasile Gogonea
