În Duminica de după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Evanghelia ne vorbeşte despre Începutul Propovăduirii Mântuitorului, Învăţătura Sa deschizând Calea mântuirii prin Cuvântul care înseamnă Lumină, fiindcă Dumnezeul Întrupat şi înomenit luminează sufletele noastre, prin însuşi faptul că până să ne înveţe Iisus propovăduirile Sale, avem înaintea noastră chemarea care ne îndeamnă la pocăinţă şi la iubire! În această situaţie: “Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei 4:16).
A propovăduit Iisus: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor»
Pentru că Dumnezeu este Cel Care propovăduieşte Lumina desăvârşirii noastre, deducem că Lumina despre care se vorbeşte aici este Însuşi Domnul Iisus, Cel care ne aduce vestea cea bună, Cuvântul Care ne luminează sufletele şi mintea ispititoare dacă o urmăm, cu atât mai mult cu cât ne eliberează de sub stăpânirea ispitelor diavolului. Ca o carte deschisă minţii şi sufletelor noastre, vedem că Sfânta Scriptură ne reaminteşte că ne aflăm cu toţii în întunericul păcatelor, în ispitele ignoranţei şi în labirintul necunoaşterii ce pălesc înaintea Luminii desăvârşirii. Evanghelia Duminicii acesteaia ne împărtăşeşte Cuvântul mântuitor, mai ales dacă sufletul nostru smerit, dar luminat prin credinţă, încearcă adâncurile şi profunzimile sensurilor nepătrunse, iar, pentru că în fiecare duminică avem un asemenea cuvânt al dumnezeieştii Evanghelii, din el să ne împărtăşim cu învăţătura Luminii, deoarece creştinul se împărtăşeşte mai întâi din cuvântul Lui Dumnezeu, al Evangheliei, şi apoi din Trupul şi Sângele Lui! Dar, ascultând Cuvântul Lui Dumnezeu, trăim în Duhul Sfânt, căci «Cuvântul Meu este duh şi viaţă», zice Domnul, iar noi, ascultând cuvântul şi taina cuvântului, duhul cuvântului, adevărul cuvântului, trebuie să luăm aminte la cele ce spune Evanghelia: “Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se plinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor»! Aşadar, iată că Iisus Hristos, profetul profeţilor, tocmai aici în Galileea neamurilor a venit să-şi înceapă propovăduirea şi lucrarea, răspândind peste toate întinderile ei ca o “lumină mare” credinţa şi lupta împotriva păcatului şi a ispitelor de tot felul. Aici pune Domnul începutul misiunii şi ecoul poruncii Sale, care s-a prelungit peste veacuri, deoarece prin cuvântul Evangheliei, Mântuitorul ne cheamă şi pe noi la Pocăinţa care semnifică reînnoirea vieţii prin curăţire de păcate şi practicarea virtuţilor.
Despre cele trei ispite ale demonului în calea Mântuitorului
Poate că merită să vorbim câteva cuvinte despre demon şi chiar despre cele trei ispite ale demonului în calea Mântuitorului! Prima ispită, atunci când Mântuitorul, postind patruzeci de zile, demonul Îl ispiteşte şi în pustia Carantaniei, pustiu populat cu pietre. Demonul spune: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine şi să-Ţi saturi foamea Ta, deci ispita trupului! Atunci i-a răspuns Iisus: “Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”, poate acel cuvânt ziditor, pentru că aici este iarăşi o taină a tainelor! A doua ispită: “Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; Deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta”! Şi aşa i-a arătat demonul împărăţiile lumii şi slava lor, poleiala lor amăgitoare. “Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este:«Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti»”! În sfârşit, cea de-a treia ispită a demonului ne spune: “Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului…”, fiindcă templul e privire în sus, aşa cum lui Israel în pustie i-a poruncit Dumnezeu să facă acel cort al mărturiei, care purta în el Legea lui Dumnezeu, apoi Solomon, templul, Fiul lui Dumnezeu Însuşi a luat trup, templu, ca şi trupurile noastre să fie temple ale Duhului Sfânt”! Prin urmare, demonul I-a spus: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; Căci scris este:«Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească»; Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău”! Deci, ispita demonului însemna: “Tu, împotriva suişului lui Dumnezeu. Fă o minune împotriva înălţării. Şi, aruncându-Te jos, faci drumul invers. Dar, Doamne, să nu uităm că toate ispitele diavolului sunt un fel de întoarcere în jos, din nefericire împotriva noastră. Pentru că, în mod real, drumul sacru e în sus, iar Templul e înălţime. Totdeauna templele, bisericile erau pe înălţimi, vestind omului înălţimea, iar demonul îi spune Lui Iisus: aruncă-te jos, coboară! În acest fel, demonul caută a ucide cea mai profundă dintre toate căutările umane, înălţarea. În concluzie, vedem că aceste trei ispite descopereau misterul tragic al păcatului, al decăderii, al schimbării sensului existenţei, al patologicului uman! De aceea: “Răspunzând, Iisus i-a zis: «S-a spus»: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău»! Ca un semn că Dumnezeu propovăduieşte Lumina desăvârşirii noastre, să întărim ideea că Însuși Domnul nostru Iisus Hristos le-a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii și Şi-a dat viața pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morții, a necredinței și a osândei. Apoi, înălțându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, celor doisprezece Apostoli le-a poruncit, zicând: “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”… (Matei 28, 19-20)!
“Întoarceţi-vă la Ziditorul, la Dumnezeul care ne-a dat existenţa şi viaţa”
Viaţa veşnică este condiţionată de felul cum se achită fiecare credincios de această îndatorire de a-şi îmbunătăţi continuu, din punct de vedere moral-spiritual, propria viaţă şi întreaga sa existenţă pământească. Pe bună dreptate, unii dintre noi îşi pun întrebarea: ce este împărăţia lui Dumnezeu şi în ce constă această împărăţie? Se pare că răspunsul ni-l dă Sf. Apostol Pavel, când zice: “Împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare, nici băutură, ci sfinţenie şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17), pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este viaţa trăită în Hristos, Cel Care este Lumina noastră, învăţătorul nostru, ca să trăim cu El în mintea şi în sufletul nostru. Pentru aceea a venit Iisus Hristos pe pământ, ca să dea lumii viaţă, mai multă viaţă (Ioan 10, 10), iar fiecare cuvânt al învăţăturii Lui, nu este decât un îndemn permanent de a-l transforma pe omul pătruns de ispite şi ademenit de plăceri, pentru a-l spiritualiza, a-l împăca mai mult cu Dumnezeu şi a-l face să ducă o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu! Iată, Mântuitorul merge în Galileea neamurilor, poate şi către noi, cei de azi, şi cei dintotdeauna, către toate neamurile, pentru a le aduce Lumină! Da, oameni buni, Dumnezeu este Lumină şi Iubire, iar cel dintâi act ziditor pe care l-a desăvârşit Hristos a fost: să fie lumină! Şi lumina luminează în întuneric, când a adus Dumnezeu totul de la nefiinţă la fiinţă, mai ales că zidirea Lui Dumnezeu este Lumină! El ne dă lumina fizică, pentru care ne-a dat ochiul trupesc, apoi lumina minţii, a înţelegerii rosturilor lucrurilor, legilor care călăuzesc existenţa, pentru care ne-a dat ochiul minţii. Dar, Lumina pe care o aduce Dumnezeu e din Dumnezeu, nu din lumea aceasta, iar Domnul Iisus Hristos este Modelul şi Energia unei noi ere pe care noi o numim creştină, era propovăduirii Împărăţiei lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul Său este Lumină, iar Viaţa Sa este sfinţenie şi izvor de sfinţenie şi pocăinţă. Or, pocăinţa, să ne înţelegem bine, înseamnă restaurarea ordinii noastre, pentru că adevărul fundamental al pocăinţei spune: “întoarceţi-vă la Ziditorul, la Dumnezeul care ne-a dat existenţa şi viaţa”!
Profesor, Vasile Gogonea
