În apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului, Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXVIII-a după Rusalii se dovedeşte revelatoare prin ceea ce vom considera Pilda celor poftiţi la Cina mult aşteptată a credinţei sufletului nostru, o minunată parabolă a reflecţiei profunde, care vine să întregească pregătirea Dumnezeului celui Viu pentru îndestularea noastră, fiindcă El ne cheamă pe toţi la Împărăţia Sa, chiar dacă se dovedesc a fi mai puţini cei care răspund acestei chemări cu bucuria şi cu detaşarea de cele lumeşti!
De aici, trebuie să înţelegem că la dreapta credinţă sunt chemaţi toţi creştinii, iar aleşi sunt aceia dintre creştini care au atât credinţă, cât şi viaţă creştinească.
Aceia care hrănesc pe cei fără posibilităţi, vor fi săturaţi de Dumnezeu în cer
În primele secole ale creştinismului, oamenii erau chemaţi la credinţă prin propovăduire, iar noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră şi prin educaţia primită între creştini. O bună parte din drum, adică, intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, care se odrăsleşte încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală, iar credinţa noastră ar trebui să fie cu atât mai puternică şi viaţa cu atât mai vrednică de chemare, mai ales că întotdeauna Cina la care suntem cu toţii chemaţi este Sfânta Liturghie, unde Domnul Iisus se dăruieşte în Sfânta Împărtăşanie.
Dar, cu toate acestea, în educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri, când vedem că în societate au pătruns obiceiuri necreştineşti, înclinaţii care îi pervertesc pe mulţi tineri, mai ales după ieşirea din şcoală! Unii pesimişti, chiar nu se sfiesc să spună că duhul veacului se dovedeşte unul necreştinesc şi mult împătimit de apăsarea păcatului.
Dar, pentru a trece la miezul Pericopei Duminicii acesteia, vedem, iată, că pe la începutul lunii decembrie, din anul al treilea al propovăduirii Sale, Mântuitorul se ducea la Ierusalim pentru sărbătoarea înnoirilor şi, pe cale fiind, una din căpeteniile fariseilor L-a invitat la masă. Mântuitorul a primit chemarea şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă, dar aici, după obiceiul Său de a sădi sămânţa învăţăturilor pilduitoare, folosindu-se de acest prilej pentru a-i învăţa pe cei de la masă, le-a vorbit acestora despre binefacerile către cei săraci şi le-a zis că aceia care hrănesc pe cei lipsiţi şi fără posibilităţi, vor fi săturaţi de Dumnezeu în cer.
Poate ne surprinde şi ne descumpăneşte fariseismul şi neghiobia oamenilor din pilda Evangheliei acesteia, când aflăm că un om a făcut cină mare, a pregătit un ospăţ bogat şi strălucit şi a poftit lume multă ca să vină să mănânce la el.
La o masă aşa de bogată, ar fi trebuit ca toţi cei chemaţi să alerge într-un suflet ca să guste din bunătăţile pregătite, dar spre nedumerirea noastră, de fapt, vedem că aceia care au fost poftiţi, în loc să se grăbească, nici n-au vrut să audă, deoarece unii s-au dus la holdele ori afacerile lor, iar alţii s-au încurcat în poftele păcatelor trupeşti. Această cină de care vorbeşte Sf. Evanghelie nu este altceva decât masa cea bogată în hrană duhovnicească, din Sfânta Biserică.
Iar omul care a făcut cina este Dumnezeu-Tatăl şi Cina Lui înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica dreptmăritoare, aici pe pământ şi în ceruri!
Să învăţăm şi să ştim că Mântuitorul Hristos ne cheamă şi pe noi la Cina Sa
Pilda aceasta s-a împlinit în toate timpurile cu unii oameni, căci Dumnezeu a chemat, prin slugile Sale, să vină lumea să se hrănească din masa Lui cea bogată şi bine pregătită în sfânta Lui casă, în biserică.
Dar, din păcate, cei mai mulţi n-au vrut să vină, deoarece s-au dovedit nerecunoscători, s-au dedat plăcerilor trupeşti, s-au împietrit la inimă, şi-au astupat urechile, respingând chemarea, lumina şi credinţa, ca şi cei dintâi chemaţi.
Poate pe mulţi i-au orbit mândria şi lăcomia, adică grija de bogăţii şi desfătările lumeşti, patima desfrânării, iar în felul acesta n-au voit să asculte glasul trimişilor Domnului, ca să vină să mănânce din ospăţul mântuitor, spre folosul sufletului şi al trupului.
Marea lecţie pe care o primim cu acest prilej este aceea ca fiecare dintre noi să ne silim a înţelege Sf. Evanghelie în substratul său profund, iar noi să nu căutăm niciodată scuze, care întotdeauna sunt neîntemeiate, ci, trebuie să venim la ospăţul cel Dumnezeiesc din casa Domnului, la Sfânta Biserică.
Poate în cazul celor care spun că ei cred în Dumnezeu, dar nu vin la Sfânta Liturghie, putem spune că Cina duhovnicească intră în tiparul Fericitului Cuvios Arsenie Boca, cel care zice că “Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi”?
Desigur, bucuriile neasemuite ale ospăţului divin, realităţile de dincolo de viaţa aceasta pământească sunt copleşitoare, mai ales că ele nu pot fi redate în graiul omenesc.
De aceea, se cuvine să învăţăm şi să ştim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cheamă şi pe noi la Cina Sa: “Veniţi, căci toate sunt gata”! Prin biserica Sa, prin glasul slujitorilor ei, Mântuitorul ne vorbeşte şi astăzi şi ne va spune mereu, până la sfârşitul veacurilor, iar în felul acesta înţelegem acum sensul şi semnificaţia acestei pilde, pentru a explica de ce s-a rânduit citirea ei în Sfânta Evanghelie din ziua în care ne mai desparte ceva mai mult de o săptămână până la praznicul Naşterii Domnului, prin care Fiul lui Dumnezeu, “Împăratul cerurilor, pentru iubirea Sa de oameni pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a petrecut”!
La Cina Lui Dumnezeu vom afla vindecarea trupului şi a sufletului
Această pildă arată “taina cea din veac şi de îngeri neştiută” a întemeierii împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, care este Biserica şi al cărei început îl constituie Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Naşterea Lui cea mai presus de fire, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt.
Nu încape îndoială că participarea cu adevărat la Cina Lui Iisus înseamnă să crezi în Mântuitorul cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău, să fii în mijlocul acestei lumi un mărturisitor viu al puterii Evangheliei Lui, ca să vadă oamenii această putere de credinţă care lucrează în tine, să-L preamărească pe Hristos şi să facă Voia Lui Dumnezeu. Iată, deci, că a lua parte, în adevăratul înţeles al cuvântului, la Cina Lui Iisus înseamnă participarea la adevărata hrană spirituală.
Şi atunci, fiecare dintre noi, în parte, să se întrebe dacă este, în adevăr, părtaşul Cinei lui Hristos şi dacă este o putere, o piedică reală în calea răului, a păcatului din lume, câtă vreme în tine lucrează puterea lui Iisus! Această chemare este stăruitoare, este o dorinţă de comuniune cu Dumnezeu, prin Biserica Lui cea sfântă, edificiul sacru care înseamnă trupul Lui Iisus, trupul spiritual al Lui, iar creştinul trebuie să devină, în deplinătaea sa, o celulă vie, sănătoasă şi înnoitoare prin credinţă puternică, prin nădejde statornică, dragoste nefăţarnică, prin faptele cele bune, cu care să se apropie cu vrednicie de ospăţul nemuririi noastre.
Iar la zi de sărbătoare a sufletului, fiecare creştin trebuie să ştie că în Biserică este locul de întâlnire cu Iisus, fiindcă numai aici este Masa Cinei celei de Taină la care este chemat, numai în sfânta biserică se află masa “nunţii Mielului”, Sfânta Liturghie cu Sfânta Euharistie. Deci, oameni buni, veniţi că “totul este gata”, când ne cheamă Fiul lui Dumnezeu!
Să nu luăm în seamă scuzele pe care le-au adus cei dintâi chemaţi la marea cină a Domnului, ci să răspundem chemării, şi nu oricum, ci, aşa cum se cuvine, spre a putea intra la cină, atunci când El zice că “mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Mat. 22, 14).
Dacă vei răspunde chemării ce ţi se face, dacă te vei prezenta având haina sufletului curăţită de păcatul care te apasă, bunule creştin, vei cunoaşte binele ce urmează din comuniunea cu Hristos, iar dacă o refuzi sau dacă o nesocoteşti cu o nejustificată superficialitate, pierderea va fi numai a ta, omule!
Veniţi de pretutindeni, înţelepţi şi mai puţin înţelepţi, săraci şi îmbogăţiţi, suferinzi şi cei scăpaţi de suferinţă, cei zdrobiţi cu trupul şi cu inima, cei osteniţi şi împovăraţi de grijile vieţii cotidiene, iar la Cina Lui Dumnezeu vom afla odihna şi mângâierea, prin vindecarea trupului şi a sufletului!
Profesor, Vasile Gogonea
