Pericopa Evanghelică a Duminicii lăsatului sec de brânză, numită şi a izgonirii lui Adam din rai, consemnează un fragment din predica de pe munte a Mântuitorului Hristos, în care se spune că acum, la începutul postului şi, implicit, a perioadei penitenţiale, credincioşii sunt atenţionaţi că primirea iertării păcatelor este condiţionată de predispunerea de a-l ierta pe aproapele, iar postul se constituie într-un real exerciţiu spiritual şi, totodată, o jertfă bineplăcută Lui Dumnezeu.
Să trăim în post, rugăciune şi milostenie!
Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu sfânta rugăciune şi cu milostenia. Astfel, rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care putem zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia, ne duc până în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mântuire pentru creştini. E o scară cu trei trepte, care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi în păcat împreună cu Adam, până în Împărăţia Cerurilor, şi avem datoria să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, mai ales acum, în Postul Sfintelor Paşti, când putem înţelege că postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos. Totodată, Mântuitorul ne vorbeşte despre iertarea păcatelor, iertarea greşelilor semenilor noştri, ca premisă sau ca o condiţie pentru iertarea păcatelor noastre de către Tatăl din Ceruri. Duminica aceasta ne învaţă că trebuie să iertăm greşelile semenilor noştri, pentru ca Dumnezeu-Tatăl să ne ierte greşelile sau păcatele noastre, ne învaţă că relaţia noastră cu Dumnezeu depinde de relaţia cu semenii noştri. Fiecare dintre noi, nu ne putem îndrepta spre Ierusalimul Ceresc neglijându-i pe semenii noştri, fiindcă aproapele nostru este Chip Îndumnezeit întors către noi, existând o legătură specială între Dumnezeu şi fiecare om creat după Chipul Său.
Se cuvine să postească, şi trupul, şi sufletul!
Mesajul prin care noi arătăm iubire faţă de semeni contribuie mult la construirea şi cultivarea, la adâncirea şi luminarea relaţiei sau legăturii noastre cu Dumnezeu, Care din milostivire a creat pe om şi din dragoste doreşte ca fiecare să participe, să se împărtăşească de viaţa şi fericirea veşnică a Preasfintei Treimi. La uşa intrării în cămara cea duhovnicească a pocăinţei, vrem să dovedim căinţa noastră pentru felurite aplecări păcătoase, îndurând lipsuri şi strâmtorări trupeşti, dar se cere de la noi milă mai înainte de jertfă, pentru ca jertfa să-I fie bineplăcută Lui Dumnezeu. Când omul trăieşte după duh, după suflet, el îşi menţine demnitatea şi se înalţă la starea unui înger, dar când urmează voia trupului, ascultând de poftele lui şi îndeplinind plăcerile, se zice că trăieşte ca un animal. Adevărul este că viaţa curată şi nevinovată, pe care Dumnezeu o cere de la noi în timpul postului, constă în abţinerea de la păcate, iar postul cel adevărat înseamnă să postească şi trupul şi sufletul. Înfrânarea de la păcat este postul sufletului, iar abţinerea de la bucate este postul trupului, dar să se ştie că postul trupesc nu trebuie despărţit de cel duhovnicesc, adică, dacă omul posteşte la mâncare, dar face alte păcate, un astfel de post e ca un trup fără suflet, ceea ce denotă că abţinerea de la păcate este sufletul postului, virtutea care-i dă tot meritul şi desăvârşirea.
Să postim după putere, dar în taină şi cu bucurie!
Adevăratul post constă în abţinerea de la patimi şi de la vicii rele, pentru că, de fapt, la ce ne serveşte să nu mâncăm carne, dacă-l osândim pe aproapele vorbindu-l de rău, duşmănindu-l şi pârându-l, şi la ce ne foloseşte să nu bem vin, dacă vărsăm sângele fraţilor noştri? Cu toţii trebuie să ştim că şi sufletul şi trupul au o hrană şi un post al lor, iar o parte dintre oamenii credincioşi confundă uneori postul cu o simplă dietă alimentară, nerealizând că postul cel adevărat nu se reduce la abstinenţa de la o anumită hrană, considerată „de dulce“, ci înseamnă, în primul rând, abţinerea de la păcate. Despre felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mântuitorul în Evanghelia Duminicii acesteia, după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte dintre creştini care spun: “Eu nu pot posti, că sunt bolnav” sau dacă postesc o zi-două, se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi! În această privinţă, oameni buni, trebuie să ştim că Biserica nu este omorâtoare de oameni, ci de patimi, iar postul de mâncare “de dulce” şi chiar de vin este rânduit pentru toţi, dar după putere, fiind necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti! Dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios, trebuie să asculte de duhovnic şi să postească după cum poate!
Prof. Vasile GOGONEA
