Dumnezeu-Fiul înseninează primăvara sufletelor noastre!

311

_DSC0888Duminica a şasea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Intrării Lui Hristos în Ierusalim, fiind cunoscută în popor sub denumirea de Florii, ca o zi binecuvântată în care Dumnezeu-Fiul înseninează primăvara sufletelor noastre atât de frământate şi nu rareori preabântuite de norii păcatului!

Biserica dreptmăritoare consideră că această sărbătoare prefigurează jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, pentru a sublinia că, deşi El putea să evite moartea, în cele din urmă o primeşte de bună voie, pentru a o birui. Fiului Domnului nu-I este impusă moartea ca o necesitate, aşa cum ne este impusă nouă, deoarece El moare pentru noi, nu pentru Sine, neavând păcatul imprimat în firea Sa, ca noi toţi, pentru că S-a născut ca om prin voia Sa! Desigur, existând din veşnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omenească, dar a încadrat-o în ipostasul dumnezeiesc, iar dacă se năştea ca orice om, din păcat, prin pasiune omenească, ar fi murit pentru El, nicidecum pentru noi, pentru că ar fi rămas în moarte, ca orice om, deci, nu ar fi înviat. Putem spune că Intrarea Domnului în Ierusalim este o prefigurare a Intrării în Ierusalimul ceresc, o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui, care comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19), ca Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.

„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”!

Ultima Duminică din Postul Paştelui, înaintea Săptămânii Patimilor Domnului Iisus, este Duminica Floriilor sau a stâlpărilor, Sărbătoare care ne aminteşte peste timp de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, ultima Sa intrare în sfânta cetate înainte de patimile, moartea şi învierea Sa din morţi. Acum, oamenii merg la biserică purtând în mâini crenguţe de salcie care sunt sfinţite şi apoi puse la icoane, iar pelerinajul de Florii vesteşte, ca şi cărţile de slujbă, legătura duhovnicească dintre Sâmbata Învierii lui Lazăr, urmată de Duminica Intrării Domnului în Ierusalimul pământesc, şi Sâmbăta Mare a odihnei Domnului în mormânt, urmată de Duminica Sfintei Învieri. De fapt, consemnăm o adeverire a biruinţei Lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi o prevestire a biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului, prin Învierea Sa preaminunată din morţi, “cu moartea pre moarte călcând”! Pelerinajul de Florii vesteşte, şi legătura dintre Taina Crucii şi a Învierii Domnului, dintre intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc, întru a pătimi „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire“, ca să ne dăruiască nouă viaţă şi bucurie veşnică. Să amintim că era a doua zi după învierea prietenului Lazăr din Betania, cel mort de patru zile, când mica localitate din apropierea Ierusalimului fusese luată cu asalt de mulţimea curioşilor dornici să-l vadă pe Lazăr cel înviat, dar şi pe Învăţătorul despre minunile căruia o ţară întreagă vorbea. Într-un astfel de moment, Domnul a ales ca să intre în Ierusalim, iar vestea că Iisus vine, avea să-i scoată din case pe locuitori, care L-au întâmpinat cu ramuri de finic, cu flori şi cu haine aşternute în cale, ca pe un împărat. Spre bucuria mulţimii de curioşi dornici să-L vadă, dar şi spre supărarea fariseilor care-L urau de moarte. Mulţimile îl aclamau strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 12-15). A fost singurul moment din viata Sa pământească în care Iisus a acceptat să fie aclamat ca un împărat, deşi intra în cetate plin de modestie, călare pe un asin şi nu cu strălucirea unui împărat. În acea veselie generală, un singur om era trist, iar Acela era Însuşi Domnul, pentru că ştia cele ce aveau să urmeze atât de curând, ştia că veselia mulţimii de oameni avea să se preschimbe în ură neîmpăcată, până la moarte, ca o moarte nemeritată, pentru cât bine le făcuse tuturor!

“Căci iată, Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin”!

O spunem şi o repetăm cu obstinaţie, că Duminica Floriilor este o zi de sărbătoare, zi în care ne amintim de acel eveniment unic, de bucuria cu care trebuie să-L întâmpinăm pe Hristos în viaţa noastră înpământenită în păcat, ca pe un Mântuitor şi Domn, nicidecum cu nesinceritate precum ierusalimitenii, ci din toată inima şi simţirea noastră. În tradiţia Bisericii noastre, în această zi sunt aduse în biserici crenguţe de salcie spre a fi binecuvântate de către preot şi împărţite credincioşilor, care le duc la casele lor şi le păstrează la icoane. În semn de evlavie pentru Împăratul sufletelor noastre, poate este o zi în care Îi mulţumim Lui Dumnezeu pentru renaşterea naturii, a florilor, a pomilor, a ierbii, fiindcă numai peste câteva zile Îl vom numi pe Mântuitorul „primăvara sufletelor noastre”! „Vin Floriile cu soare / Şi soarele cu Florii”…răsună în minte versurile lui Alecsandri, ce stârnesc voie bună şi ritm vioi, cu gândul că Duminica Floriilor are mai înainte de toate caracter religios, evocând momentul biblic al Intrării Domnului în Ierusalim şi întâmpinarea lui cu acele rămurele înflorite de măslin şi de finic (smochin), culminată cu decizia de a-l răstigni. Momentul este oarecum reconstituit, astfel că în această zi, creştinii care merg cu crenguţe de salcie la biserică (din lipsă de măslini sau smochini), acestea vor fi sfinţite de preot şi mai apoi se vor folosi la decorarea ferestrelor caselor, icoanelor, oglinzilor, purtătoare de noroc. Aceste rămurele sfinţite simbolizează biruinţa asupra morţii, fie şi pentru aceea că sărbătoarea este precedată de Sâmbăta Floriilor, cea care evocă momentul biblic al morţii lui Lazăr şi învierea acestuia de către Iisus, motiv pentru care ziua de sâmbătă este dedicată comemorării morţilor. Atunci, salcia devine un simbol al vieţii şi al morţii, prin faptul că ea creşte singură mai ales în locurile abundente în apă, înfloreşte şi îşi „aruncă” singură florile, înainte de a se forma rodul, astfel că vorbim despre o specie care se înmulţeşte prin vlăstarii ei, şi nu prin seminţe. Floriile simbolizează totodată începutul Săptămânii Patimilor, clipe solemne, de post negru şi rugăciune continuă, concretizate în slujbe şi denii specifice. Venirea Lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi de învierea sa din morţi a fost un eveniment mult aşteptat, fiind profeţit cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele “Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”!

Dumnezeu ne dă exemplu de smerenie şi se descoperă ca Împărat al Păcii!

În Duminica Floriilor este dezlegare la peşte, iar în vremi îndepărtate, această zi era dedicată botezării celor care doreau să devină creştini, dar, dincolo de această semnificaţie religioasă, Floriile mai înseamnă şi renaşterea vegetaţiei, momentul când înfloresc sălciile, zi dedicată zeiţei romane Flora (a florilor), pentru că nu întâmplător, prin tradiţie s-a răspândit obiceiul de a sărbători şi persoanele cu nume de floare. Cât despre superstiţii, acestea nu puteau lipsi, pentru că în noaptea de dinaintea Floriilor, fetele îşi pun sub pernă o oglindă şi flori de salcie, pentru a-şi visa sortitul, despre cei care se împărtăşesc în această duminică, se spune că li se va îndeplini orice dorinţă, iar în casă nu se face curăţenie, dar, în schimb, se pot aerisi hainele, cu precizarea că nu se spală părul, asta dacă nu cumva vrei să albeşti ca pomii înfloriţi (sau cel puţin aşa se spune, în popor). După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care L-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, se sfinţesc ramurile de salcie aduse de credincioşi, se citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. De fapt, pe lângă sărbătoarea creştină a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe moştenite din străbuni. La popoarele creştine, pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim prefigurează demnitatea împărătească a Lui Iisus Hristos, care vine călare pe asin, iar Însuşi Dumnezeu ne dă exemplu de smerenie şi se descoperă ca Împărat al Păcii, al unei Împărăţii care nu aparţine lumii acesteia şi nu se conduce după legile ei!

Înţelesurile duhovniceşti ale Intrării Domnului în Ierusalim

Pentru creştinii-ortodocşi, Ierusalimul ceresc sau Tronul Lui Dumnezeu este Împărăţia Cerurilor deschisă spre a fi moştenită de cei care îmbracă haina Sfântului Botez şi îl primesc pe Hristos în inimile lor. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în picturile bisericeşti. Nu încape îndoială că adaptările se datorează condiţiilor diferite în care trăiesc popoarele, dar esenţa vegetală este aceeaşi. Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută şi sub numele de “Săptămâna Mare”, iar oamenii trebuie să fie în această perioadă mai buni şi mai înţelegători unii cu alţii, mai ascultători şi mai plini de har! Tradiţia ne mai spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşti, totul dovedindu-se o îmbinare de ritualuri religioase şi laice, semn că sărbătoarea Floriilor are o semnificaţie de bază pentru români, aceea a celebrării miracolului vieţii, a bucuriei de a trăi, fie sub aspect pur religios, fie cu gândul la petrecerea pentru cei care poartă nume de flori! Participarea fiecăruia dintre noi la viaţa Bisericii este tainic o intrare în Ierusalimul Ceresc, pentru că Biserica ne învaţă şi ne ajută să biruim păcatul din noi prin post, prin pocăinţă, prin rugăciune, prin mărturisirea greşelilor cu voie şi fără de voie, pentru a pregăti învierea sufletului nostru din moartea păcatului. Iată, că înţelesurile duhovniceşti ale Intrării Domnului în Ierusalim ne îndeamnă să cerem Mântuitorului Iisus ca să ne ajute să biruim şi noi moartea sufletului ca despărţire de Dumnezeu, să biruim tot ce slăbeşte credinţa noastră, să biruim ispita invidiei şi a răutăţii, a mândriei şi a preaplinului de sine. În felul acesta, se face trecerea de la Postul de 40 de zile al Sfintelor Paşti la intrarea în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Lui Hristos, fiind o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de Taina Crucii şi a Învierii Domnului.

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here