Dumnezeu este vindecătorul sufletului omului posedat

118

gogoneaPericopa Sfintei Evanghelii din Duminica a XXIII-a după Rusalii, (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39, credem că ne arată puterea Dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca o putere de vindecare a sufletului oamenilor posedaţi de demoni.

Minunea din Evanghelia Duminicii acesteia se dovedeşte pilduitoare, pentru că în faţa Lui Dumnezeu şi a Sfintei Treimi, mântuirea, salvarea de la pierzanie, chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele pământului. Iar sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om, făcându-l o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul care se vestejeşte şi sufletul care se amăgeşte, ca un adevăr de netăgăduit pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor.

viata spirituala“Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”

Domnul Iisus Hristos a venit în acele părţi date uitării de către stăpânirea vremii şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Evanghelia. Dar, cum a sosit, a fost întâmpinat de către un om din cetate, stăpânit de un demon şi care “de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27). Văzându-l pe Iisus, demonul a răcnit şi a căzut înaintea Lui şi cu glas puternic a strigat: “Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui”! Cuvintele posedatului demonstrează că apăsarea demonului asupra nefericitului om era atât de puternică şi deplină, încât el se folosea de glasul lui, ca şi cum ar fi fost una cu el. Demonul cere să fie lăsat să intre în turma de porci care păştea pe malul apei, ceea ce i se îngăduie. Porcii se aruncă în apă şi pier. Iar păstorii, văzând întâmplarea, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate despre minunea vindecării. Şi au ieşit să vadă ce s-a făcut şi au venit la Iisus şi au aflat pe omul din care ieşiseră dracii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarele lui Iisus şi s-au temut, cerându-I Mântuitorului să plece din hotarele lor, datorită pagubei ce le făcuse cu porcii(sic!!). Singur cel vindecat îl roagă pe Iisus să-l lase să stea mai departe lângă El, dar Fiul Domnului l-a slobozit zicându-i: “Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”! Pe firul întâmplării acesteia, vom desluşi faptul că în sufletul nostru vedem chipul Tatălui Ceresc, că acest suflet este un bun de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru viaţa viitoare. Din dragoste pentru om şi pentru mântuirea lui, Dumnezeu a jertfit pe unicul său fiu (Ioan 3, 16), şi, tot pentru mântuirea sufletului omenesc a întemeiat Dumnezeu Biserica Sa. De suflet, cea mai înaltă valoare spirituală, ca şi de trup, a ţinut seama şi Mântuitorul, de fiecare dată când a săvârşit minunile Sale asupra firii omeneşti. Sfânta Evanghelie ne aduce în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania. Demonul răului se pare că intrase în el şi-l muncea cumplit. Omul, după ce a fost vindecat, era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul demonului rău şi viclean, ci, a devenit apropiat Lui Hristos, de care voia să fie nedespărţit, să stea mereu numai cu El.

Răul este înfăţişat prin demonul posedării

Aceasta eeste învăţătura Pericopei Evanghelice şi a sfintei noastre biserici, ca să ne fie ruşine de răutate, de tot ceea ce lucrează diavolul în sufletul nostru. Ştim cu toţi că diavolul, de obicei, începe cu ceva subţire, pentru că mai întâi te face să nu fii cu luare aminte, să ţi se pară că nu-i cine ştie ce dacă zici un cuvânt nepotrivit, iar după ce 1-ai scăpat din gură, îţi mai aduci alt gând al justificării! Ceva te face să fii cu neluare aminte, că nici asta nu-i cine ştie ce, iar fără să-şi dai seama, te întăreşti cu vremea în lucruri potrivnice Lui Dumnezeu. Iar dacă eşti cu luare aminte de la început, cu voinţă întărită în Duhul Sfânt, poţi să scoţi gândurile cele mici, de nu mai vin lucrurile cele mari şi întărite. Cu un gând bun, poţi să înlături din suflet un gând rău şi-i aşa de uşor ca şi când ai stinge o scânteie mică, iar dacă laşi ca scânteia să facă foc mare, apoi cu greu îl mai poţi stinge şi poate că trebuie să vină şi alţii să-ţi ajute ca să poţi stinge focul cel mare din sufletul aprins de răutate. Răul este înfăţişat prin demonul posedării, pentru că întâi vine către sufletul omului ca o furie nestăpânită, ca un lucru neînsemnat, iar apoi, dacă îl vei lăsa mai slobod în suflet, cu vremea se face ca un leu şi nu mai poţi să-1 scoţi din trăirile tale. Să nu ne mai mirăm că sunt atâţia demonizaţi ai societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. În sufletul multora, astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana în ziare, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi.

Răutatea aceasta vine din neştiinţă, din uitare sau din nepăsare

Astăzi, unii oameni sunt ca şi gadarenii, poate, chiar mai răi! Şi, după cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana! Aceasta înseamnă să stăpânească diavolul peste sufletul omului, să ajungă omul îndrăcit, cum aflăm din Pericopa aceasta, pentru că omul ne apare stăpânit de o mulţime de draci, de o mulţime de răutăţi, pentru că puterea diavolului este în răutatea pe care o purtăm noi în suflet! Fie că răutatea aceasta vine din neştiinţă, fie că vine din uitare, fie că vine din nepăsare, ea are la temelie, uneori iubirea de plăcere, pentru că ne place ceea ce facem, chiar dacă nu-i după voia Lui Dumnezeu şi plăcerea ne este mai la îndemână decât gândul la Dumnezeu. Alteori, vedem că ne stăpâneşte iubirea de avere, cu lăcomie să adunăm cât mai mult ceea ce ne stă în putinţă, pentru că am auzit de la cineva că averea se ţine cu minciună şi cu înşelătorie, iar mărturisirea venea din partea unei persoane care avea multă avere(sic??!!). În sfârşit, ne roade la suflet iubirea de slavă, ca să aibă omul cinste multă, caută să facă şi răul prin alţii, pentru că ar face orice, numai să aibă cinste de la oameni. Şi cinstea pe care o caută omul prin înşelăciune, cu minciună şi cu răutate, nu e după voia Lui Dumnezeu. Sigur că este şi o cinste minunată, cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu pentru strădania în bine, iar când se face că diavolul stăpâneşte pe om prin răutăţile pe care i le aduce în suflet, începuturile sunt întotdeauna mici, neînsemnate, de multe ori nici nu le băgăm în seamă, răul fiind o lucrare a vrăjmaşului, care să ne facă să pierdem cuvântul cel bun şi sfânt! Deci, diavolul ia cuvântul Lui Dumnezeu din sufletul omului, ca nu cumva crezând, omul să se mântuiască, pentru că el ştie că la temelia vieţii duhovniceşti este credinţa în Dumnezeu. Dar acela care dovedeşte credinţă în Dumnezeu, va merge pe calea mântuirii, scapă de orice fel de răutate, pentru că nu vrea ca în sufletul său să se întemeieze răutatea, ci se întăreşte în bunătatea cea vindecătoare. Iată că temelia vieţii celei bune este credinţa! Dacă poţi crede, Îl ai pe Dumnezeu în ajutor şi cine are pe Dumnezeu în ajutor, scapă de orice fel de răutate şi cred că nu-i nimeni mai chinuit de puterea demonilor ca omul rău!

Să le împărtăşim semenilor milostivirea Lui Dumnezeu

Nouă trebuie să ne fie milă de astfel de oameni, să ne pară rău că sunt în răutate, să ne rugăm pentru ei! Nu ne lasă Dumnezeu să pătimim în propria noastră răutate, ca să simţim ce înseamnă demonii din sufletul nostru, că dacă ne-ar spune cineva, poate nu 1-am crede, însă răutatea pe care o purtăm în noi, de multe ori ne arată gustul amar al ei şi ne face să fim nemulţumiţi, neliniştiţi. De aceea, oameni buni, „privegheaţi”, iar aceasta înseamnă să fiţi cu luare aminte, să nu vină diavolul să vă spună că binele-i rău şi răul e binele! Foarte mare ajutor, împotriva stăpânirii diavoleşti, a gândurilor de răutate, avem în smerenie. Dintre faptele cele bune pe care le face omul, parte din ele se zice că s-ar putea să le aibă şi diavolul! Evanghelia Duminicii acesteia ne învaţă, aşadar, că, dacă Dumnezeu ne vindecă de o boală a trupului sau a sufletului, ne salvează dintr-o situaţie grea, ne schimbă viaţa în bine, iar prin faptele noastre, noi trebuie să le spunem tuturor celor care ne-au văzut pătimind, cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeul Ceresc! Trecând peste încercările grele ale vieţii, avem ca o datorie de suflet misiunea recunoştinţei pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, pentru că suntem datori să mărturisim faptul că Harul Lui Dumnezeu a schimbat viaţa noastră. Mereu să le împărtăşim semenilor că milostivirea Lui Dumnezeu ne-a redat demnitatea, ne-a ajutat să redevenim paşnici, buni şi apropiaţi unii de alţii. În felul acesta, cred că noi urmăm şi rugăciunea euharistică de la Sfânta Liturghie, mulţumind Lui Dumnezeu pentru binefacerile cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă şi să Îl rugăm ca să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul Său, să ne arate bunătatea Sa şi să ne trimită ajutorul Sfintei Treimi!

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here