Dumnezeu este îndelung răbdător cu faptele răuvoitoare!

234

IMG_0814Pericopa Evanghelică a Duminicii a XIII-a după Rusalii, atât de minunată şi plină de înţelesuri duhovniceşti, ne aminteşte de Pilda lucrătorilor celor răi, în care Mântuitorul Iisus Hristos expune profetic Jertfa Sa pe Cruce, Răstignirea şi Moartea Sa, fiind vorba despre lucrătorii de la o vie, care din răutate şi lăcomie doresc să jefuiască roadele sale, iar pentru aceasta, ei alungă şi batjocoresc mai întâi pe cei doi trimişi ai stăpânului viei, iar când acesta trimite chiar pe fiul său, socotind că lucrătorii se vor ruşina de el, în cele din urmă îl ucid, gândind cu nesăbuinţă că via va rămâne moştenirea lor.

Pilda se adresează, de fapt, celor care îl vor răstigni pe Hristos, arhiereii şi fariseii acelor timpuri, ca şi tuturor celor care săvârşesc fapte răuvoitoare în zilele noastre, deoarece în persoana fiului stăpânului viei se regăseşte chiar Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Tatăl, care aduce stăpânirea libertăţii asupra aceste lumi, asemănată cu o vie roditoare.

Domnul Iisus identifică via cu Împărăţia Lui Dumnezeu!

Dumnezeu le-a vorbit deseori oamenilor prin pilde, explicându-le în mod clar principiile Împărăţiei Sale, mai ales că pildele au însemnat şi metoda prin care Mântuitorul a căutat să comunice adevăruri spirituale, în comparaţie cu lucrurile cotidiene. Deoarece cultivarea viţei de vie era o îndeletnicire obişnuită a oamenilor care trăiau pe un pământ deluros, departe de mare, poze 10Domnul a folosit în pildele Sale comparaţia cu viţa de vie, iar Pilda vierilor este încercarea Învăţătorului de a atrage atenţia oamenilor credincioşi asupra unor principii spirituale de viaţă. Acei oameni angajaţi ca să lucreze via sunt slujitorii Legii celei Vechi, iar Evanghelia ne spune că după ce a sădit via, a împrejmuit-o, a săpat teasc în ea şi a zidit un turn, adică a lăsat-o lucrătorilor într-o stare de organizare completă, după care stăpânul viei a plecat departe şi i-a lăsat pe lucrători să o păzească şi să o cultive pentru a o face roditoare. Stăpânul nu a rămas lângă lucrători ca să-i supravegheze îndeaproape, ci îi supraveghea din depărtare, ca şi când nu-i vedea ce făptuiesc, iar prin aceasta, Evanghelia ne arată cât de multă libertate ne dăruieşte Dumnezeu, ca fiecare dintre noi, în mod liber, să putem împlini Voia Lui, să alegem între a fi credincioşi şi recunoscători sau a fi necredincioşi şi nerecunoscători, autori ai unor fapte binevoitoare sau ai unor fapte răuvoitoare, să alegem între a fi lucrători cinstiţi şi buni sau lucrători vicleni şi răuvoitori.

Acea plecare departe are şi înţelesul de îndelungă răbdare a Lui Dumnezeu, Cel care nu îl pedepseşte pe om imediat după ce a săvârşit păcatul, ci, prin diferite mijloace, voieşte să-l întoarcă din calea păcatului pe calea împlinirii poruncilor Sale.

Această pildă se adresează şi omului de astăzi, care se afundă cu fiecare zi în păcatul neascultării, al necredinţei, al indiferenţei şi insensibilităţii sufleteşti, iar parabola lucrătorilor celor răi este şi o lecţie dată celor care, socotindu-se a fi învăţători şi slujitori în numele Lui Dumnezeu, ajung să creadă că lor li se cuvine, de drept, Împărăţia Lui Dumnezeu, indiferent de moralitatea şi de faptele proprii. Vestea cea bună care vine din această pildă este că, prin jertfa Sa, Hristos va oferi Împărăţia Cerurilor oricui este dispus să creadă şi să-I urmeze Lui, prin aceasta, posibilitatea mântuirii nemaifiind oferită doar unui popor anume ales! O anume “pedagogie” a necredinţei dovedeşte că umanitatea păcătoasă, chiar dacă este chemată la o lucrare a sfinţeniei, devine adesea nerecunoscătoare, răzvrătită şi îndărătnică a împlini voia Lui Dumnezeu, iar comportamentul acelor lucrători răi din vie, poate fi asemănată cu atitudinea celor care, după ce au fost chemaţi la lucrarea Lui Dumnezeu, uită atât de repede bunăvoinţa stăpânului şi se înstăpânesc de patimi, considerând via, adică, poporul dat spre păstorire, ca o proprietate a lor. În pilda Sa, Domnul Iisus identifică via cu Împărăţia Lui Dumnezeu, iar lucrătorii viei sunt cei chemaţi să pregătească intrarea oamenilor în Împărăţia Lui, semn că via mai simbolizează şi lucrarea sfântă de mântuire a oamenilor.

„După roadele lor îi veţi cunoaşte”!

Pilda despre lucrătorii cei răi ai viei este ca o parabolă, poate, cea mai dramatică învăţătură prin care El face o recapitulare a felului în care Dumnezeu a venit treptat în lume, de-a lungul istoriei, spre a salva şi a câştiga pe fiecare om pentru veşnica Sa Împărăţie. Via de care se aminteşte în parabolă, din punct de vedere istoric, este ţara Canaanului – vechiul Israel, pentru că aici Dumnezeu Şi-a descoperit bunătatea Sa, îndelunga Sa răbdare prin care a continuat să vorbească mereu poporului ales, asemănat cu via cea roditoare care, în ciuda ocrotirii, atenţiei şi binecuvântării Lui, în loc de struguri, a rodit aguridă.

Putem spune că prin această pildă-parabolă, ni se cere a fi nu doar nişte simpli semnatari-parteneri ai unui legământ, ci, trebuie să avem o implicare activă, constantă şi caldă în plan divin, prin asumarea totală a rolului misterios şi imens pe care este chemat omul a-l îndeplini pe acest pământ şi, probabil, dincolo de limitele lui, pe întinsul spaţiilor şi al timpurilor galactice. Nu putem sta pasivi ori nepăsători, necum a ne împotrivi prin fărădelegi, a ne mânji şi compromite prin fapte josnice şi slute, a ne depărta de Atotţiitorul prin calcule interesate şi meschine, grija de rapida chivernisire şi alte soiuri de jalnice mârşăvii.

Partea noastră nu poate fi decât alături de Tatăl, Care până acum lucrează (Ioan 5, 17) şi de Fiul deopotrivă lucrător, iar în acest fel, cred că ne sunt cerute, ca şi lucrătorilor din vie, roade bune, altfel spus, fapte binevoitoare din partea unor oameni conştienţi şi aflaţi în situaţia de a putea să determine cursul şi evoluţia evenimentelor, a celor care nu pot invoca odioasa scuză „n-am ştiut” ori culpabilul argument „ce-mi pasă mie”, într-o nepăsare ce sugerează asincronismul activităţii omului cu planul divin, cosmic şi soteriologic(soteriologia este învăţătura mântuirii omului prin jertfe benevole –n.n.)!

Lucrătorilor li se cer până la urmă roadele viei, fiindcă ele reprezintă esenţialul (Matei 7, 16: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” ). Ei nu numai că ucid pe trimişii Stăpânului (proorocii) şi pe Fiul (Iisus), dar şi trădează cauza viei, menirea şi rostul ei, adică misiunea omului de a înduhovnici viaţa, de a da un sens existenţial Universului, de a-l face grădina Lui Dumnezeu.

Noi suntem doar nişte simpli administratori şi lucrători în via Sa!

Indiscutabil, Universul în care trăim şi moştenirea spirituală iudeo-creştină sunt proprietatea (via) Lui Dumnezeu, iar noi suntem doar nişte simpli administratori şi lucrători în via Sa, iar dacă vedem că sunt momente de slăbiciune spirituală în viaţă, când aceşti lucrători ai viei Domnului visează să devină stăpânii ei, mai jos de subînţelesul spiritual, să reţinem că ei sunt conştienţi de beneficiile viei, însă îşi doresc independenţa faţă de Stăpânul care este Dumnezeu!

Această investiţie a Lui Dumnezeu în vie şi faptul că i-a cinstit să lucreze în proprietatea Sa, într-o vreme de criză, aşa cum este cea de azi, îi obligă pe lucrători să asculte, să se supună Stăpânului şi să-I dea partea care I se cuvine din rodul viei, potrivit înţelegerii iniţiale. Dar, cum se întâmplă de multe ori, în anumite situaţii de neveghere, lucrătorii neglijează profitul din rodul viei, cuvenit Stăpânului, pretându-se la comportamente necinstite şi imorale.

Dacă Stăpânul trimite anumite persoane prin care îi informează sau îi avertizează cu privire la termenii înţelegerii dintre ei şi Stăpân, lucrătorii orbiţi de perspectiva îmbogăţirii au tendinţa să-i urască, să-i batjocorească, să-i rănească sau chiar să-i omoare pe trimişii Stăpânului viei, interesat în egală măsură de profesionalismul lucrătorilor, dar şi de calitatea morală a rodului pe care-l vor da cu bucurie Stăpânului.

Există uneori riscul pentru ca lucrătorii viei să creadă că tot ceea ce doreşte Stăpânul este darul lucrului în vie sau competenţa profesională, neglijând, în felul acesta, rodul pe care trebuie să-l dea Stăpânului. Lucrătorii din pilda vierilor au fost oameni harnici şi pricepuţi, însă au fost oameni răi şi fără caracter, pentru că în marea lor nebunie lipsită de recunoştinţă, în mândria lor profesională, în coaliţia lor vinovată, de fapt, s-au visat stăpâni în loc de lucrători, lovind, batjocorind, rănind şi omorând pe trimişii Stăpânului care le aduceau aminte de condiţia lor de lucrători, prevăzută chiar în termenii contractului! Acelaşi stăpân este dispus să înţeleagă şi să ierte multe greşeli ale lucrătorilor viei, însă pedepseşte cu mare asprime pe aceia dintre ei care, în loc să se îndrepte, preţuind iertarea nemeritată, se răzvrătesc cu intenţii demonice.

Pilda vierilor îi asigură pe lucrătorii vinovaţi de iertarea Stăpânului, în măsura în care pocăinţa lor Îl asigură pe El de caracterul lor, care demonstrează că vina lucrătorilor viei nu este greşeala şi alunecarea accidentală, ci răutatea şi nepocăinţa, întărind sublinierea că Dumnezeu este Cel îndelung răbdător cu faptele răuvoitoare!

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here