Dumnezeu este Biruinţa care biruieşte lumea!

Această Duminică ne aminteşte de primul triumf al Ortodoxiei, când Biserica dreptmăritoare a Lui Hristos ne învaţă că Dumnezeu este Biruinţa care biruieşte păcatele acestei lumi, prin prăznuirea marelui aşezământ apostolesc şi sobornicesc al cultului sfintelor icoane. Acesta s-a statornicit prin hotărârea Sfântului şi marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, la care au luat parte 367 de Sfinţi Părinţi şi 136 de arhimandriţi şi stareţi de mânăstiri, care au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole.

Prin râvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi, s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos, prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi L-a trimis lui Avgar. A doua oară, a dat chipul Său, tot pe mahramă, unei tinere numită Veronica, drept recunoştinţă, deoarece, când L-a văzut urcând cu Crucea în spate pe dealul Golgotei şi Domnul a căzut sub povară, plin de sânge de la coroana de spini pe care o avea pe cap, s-a dus repede cu o mahramă pe care o avea, dând-o Mântuitorului, Care S-a şters pe faţă şi i-a dat-o înapoi, iar ea a păstrat-o şi se află până în zilele noastre într-una din bisericile creştine din Franţa. A treia oară a lăsat chipul Său pe giulgiul care îi acoperea faţa şi trupul, când a fost îngropat cu miresme, iar pe acest giulgiu, care se păstrează azi la Torino, era imprimat capul Mântuitorului şi picăturile de sânge care curgeau pe faţa Lui. Sfântul Apostol Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, pe când era ea în viaţă. Deci, tema acestei Duminici este victoria credinţei adevărate, pentru că „Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4). De asemenea, icoanele sfinţilor aduc mărturie că omul, „făcut după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu” (Gen 1:26), a devenit sfânt şi îndumnezeit prin curăţarea lui însuşi, ca o imagine vie a Lui Dumnezeu!

Sfintele icoane au puterea de a-l înălţa pe om cu mintea şi cu sufletul mai presus de cele pământeşti, de a-l transforma într-un închinător adevărat al îndumnezeirii, pentru că icoanele, fiind sfinte, îi inspiră omului curăţie, sfinţenie, pace, milă, dreptate şi îl sustrag de la deşertăciunile lumii, sfinţindu-i mintea.

Este ştiut că prin tradiţie, creştinii ortodocşi trebuie să aibă în casă sfintele icoane, precum şi sfânta cruce şi să facă cruci pe feţele lor, ca o pecetluire cu semnul Lui Hristos.

Prin cinstirea sfintelor icoane şi semnul Sfintei Cruci, ne deosebim de toţi necredincioşii, iar, spre liniştea sufletului, cine ar putea spune că sfintele icoane ar cauza un rău cuiva sau l-ar împinge la vreo nelegiuire?

Cum ar putea să se supere Dumnezeu pe noi că le cinstim, că le venerăm, că le admirăm, deoarece, când Îl privim pe Iisus răstignit pe Cruce, imediat ne gândim la suferinţele Lui, la jertfa Lui pentru mântuirea noastră, ne imaginăm umilinţa, smerenia Lui, o simţim pe Fecioara cu dragostea ei de mamă?

Vedem Învierea din mormânt, în altă parte e Cina cea de Taină sau Botezul Lui Isus, vindecările şi minunile cele mai presus de fire, care sunt imagini colorate după Sfânta Scriptură şi care sunt folositoare întotdeauna creştinilor, mai ales că, pe drept cuvânt, au fost numite Biblia neştiutorilor de carte.

Ortodoxia este puterea Lui Dumnezeu ascunsă în fragilitatea fiinţei umane. De aceea, în icoane sfinţii sunt slabi, sunt uscăţivi, ascetici, unii apar ca nişte schelete, pentru că ei nu contează pe forţa lor trupească, trecătoare, ci pe puterea lui Dumnezeu sau pe harul care locuieşte în ei. Tăria sfântului, nu stă în puterea sa lumească, ci în puterea sfinţeniei pe care o simbolizează aureola sau lumina din jurul capului, nimbul care îl apropie de Dumnezeu. Pe noi toţi, icoanele ne ajută să avem o imagine a Împărăţiei Cerurilor, a sfinţilor, o imagine a Lui Dumnezeu, pentru că nu poţi să te gândeşti la Maica Domnului din cer, fără să ai în faţa ochilor chipul cel blând şi bun din icoana ei. Nu poţi să te gândeşti la judecata de apoi, fără să ai în minte icoana judecăţii, unde e adunată toată omenirea şi unde sfinţii judecă lumea împreună cu Hristos. Nu poţi să te gândeşti la Dumnezeu, fără să ai în minte chipul din icoană al Mântuitorului! Pentru toţi cei trecători prin această viaţă, Dumnezeu este Biruinţa care biruieşte lumea, când ştim că pentru noi, Împărăţia Lui Dumnezeu e o icoană dincolo de care nu putem vedea mai mult, putem doar simţi cu inima curată, harul Său Mântuitor!