DUMITRU DĂNĂU sau Vremea când fugeam toţi copiii de-acasă

158

capruciuSâmbăta trecută, în organizarea Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, director dr. Olimpia Bratu, s-a lansat a nu ştiu câta carte semnată de prolificul publicist, poet, prozator şi traducător din şi în limba germană Dumitru Dănău. S-au exprimat despre carte şi personalitatea scriitorului din Câmpofeni, comuna Arcani mai mulţi oameni de cultură gorjeni. Deh, ca-n „Amarul Târg” botezat aşa de criticul literar Gheorghe Grigurcu, lume multă şi… oameni puţini. Cu talent şi bun-simţ, amicul şi colaboratorul nostru Ion Căpruciu n-a venit cu mâna goală, încântând auditoriul cu însemnările de faţă(Ion Predoşanu).

Domnul Dumitru Dănău aşa ar trebui să-şi înceapă Autobiografia! Am fost şi eu odată un copil pe care îl săruta jaleşul când se arunca în gol, de pe salcă, în braţele râului. Iar când venea mama să mă ia acasă nu ştiam în ce parte să fug, spre Brădiceni, spre Târgu Jiu sau spre mine însumi. Dar cum aş fi putut să aleg altceva când, pe vremea aceea, din toate părţile se arăta câte o fată frumoasă, desculţă pe rouă… Dar a venit vremea când fugeam toţi de acasă… Astfel, Domnul Dumitru Dănău a plecat pe jos la Bucureşti şi nu i-a fost plecarea în zadar. A fugit îmbrăcat doar în Limba Română, ascultând cum creşte iarba şi cum înfloresc florile înaintea lui. Restul au fost nişte întâmplări prin care Domnul Dumitru Dănău a trecut cu „trupul greu de timp” mirându-se, dar numai când avea vreme de câte „sperietori de ciori” stăteau fie în drumul lui, fie pe margini. Pentru Lupii Sfântului Andrei avea puşca moştenită de la bunicul său mereu încărcată. Şi mereu, pe la fiecare răscruci, amintirile de pe când trecea peste Jaleş la Brădiceni şi cum se întorcea până seara ca nu cumva să se privească singur cum umblă după urmele lui. Cât a mers şi încă merge şi acum, poezia şi florile răsar mereu înainte şi în urma lui, dovedindu-se că este „un trecător care va deveni cu vremea stea sau noroi”. Noi credem că o stea care se va privi mereu în Jaleş şi va dăinui, precum albul zăpezilor de pretutindeni. Astăzi, cu prilejul lansării, venind încoace, am refăcut pe jos, drumul nostru spre Târgu Jiu, de acum 50 de ani. Am plecat încă din zori, nu încetaseră cocoşii să cânte, când mi-am luat la pas amintirile. Am urcat dealul Brădicenilor, ai ce uşor mi-a fost, am trecut în deal la Câmpofeni, am mâncat câţiva struguri de altoi, pândarul se uita undeva că mai era lună, încă plini de rouă, şi când am trecut Jaleşul pe punte prin grădinile de legume, roşiile, castraveţii şi pepenii mi s-au întins la picioare în nişte străchini de Găleşoaia. Şi am văzut nişte anini înaintea mea care-şi ridicau mereu pălăriile. Nu-mi venea să cred. Domnul Dumitru Dănău trecea înaintea mea, venea desigur la lansarea cărţii, cu pălăria ridicată, salutând la rândul lui aninii de pe marginea Jaleşului. Domnule Dumitru Dănău, e vremea ridicării şi pălăriei noastre, La mai multe cărţi şi la mai multă iubire!

Ion Căpruciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here