Urmează o înşiruire a principalilor abagii şi croitori de pe Valea Jaleşului, însoţiţi de portrete (fotografii) şi creaţii poetice ale autorului.
La Stolojani, abagiul Ion Dănău-Vernescu era cunoscut ca patron, în atelierul său, “au ucenicit” nepoţii din Rasova : „Lăsând în urmă calfe şi meşteri mari,/Le-a poruncit: „Pe Jaleş să fiţi tari!”Constantin Dănău, croitor de lux din Câmpofeni, era chiar tatăl autorului : „în vremuri de năprasnic destin,/când oamenii mureau de foame,/Copiii tăi/n-au ştiut ce-i foame/Ce-i chin…/noapte şi zi băteai drumuri şi maşini/de cusut/ca să rotunjeşti pâinea/cea de toate zilele/celui mai mare avut :/copiii netale /câţi erau…/Cum să te uităm, tată, Ulise, Dănău?”Dumitru Puiţa, rănit pe front, vestit croitor şi abagiu, a supravieţuit multor meseriaşi : „A fost pe front şi s-a întors rănit,/Şi totuşi, veteranul a trăit!”Costel Coiculescu din Câmpofeni a trecut în cele veşnice în al Doilea Război Mondial : „Un croitor înalt ca bradul, vârtos/De pe Jaleşul nostru-de sus şi de jos, /Singurul abagiu în costum de gală/De propriile mâini făcut cu fală”. George Bălan era un vestit boiangiu din Stolojani : „Lumea ştie ca nenea Bălan/ Boia dimie cu galus şi căleican,/ De unde şi porecla de peste ani :/ Boiangiul de la Stolojani.”
Apoi două proze scurte scrise de către doi slujitori ai catedrei : Ion Rădoi şi Vasile Smeu. Prima, „Abagii, croitori, dimieri şi alte întâmplări de pe Jaleş”, debutează cu întemeierea căsniciei renumitului croitor, Constantin Dănău, cu Chivuţa, viitorii părinţi ai autorului, continuă cu pregătirile şi plecarea abagiilor cu marfă la bâlciul de la Căpreni, deplasarea se făcea în căruţe cu coviltir făcut din semicercuri de carpin şi jip. Drumurile la bâlciuri nu erau lipsite de peripeţii, abagiii înarmaţi deseori erau atăcaţi de hoţi şi chiar în bâlci mai erau indivizi care încercau să subtilizeze marfa. Iată o descriere izvorâtă din pana literatului Ion Rădoi: „Globul incandescent şi fierbinte aluneca pe nesimţite către asfinţit, pe bolta sinilie… Soarele a atins zarea. Valuri de flăcări aurii se întind spre boltă, formând un cerc colosal. Cercul a început să se micşoreze şi să-şi schimbe culorile pe nesimţite din auriu în roşu-foc, apoi în roşu-vânăt, până când a rămas doar o lumină, care s-a pierdut şi ea după deal, de unde şi-a ridicat capul Murgilă, urmat de imensul întuneric, care a învăluit totul, fiinţe şi nefiinţe, de la umilul cerşetor, până la îngâmfatul dictator. Stropi de aur au început să licărească tremurând pe boltă şi care s-au înmulţit până s-a format Calea Laptelui, cu nesfârşita-i dimensiune.”
În centrul acţiunii din proza scurtă, „Cântecul pivelor”, de Vasile Smeu, este personajul Duşe, abagiu, care, după ce termină de lucru, procedează la oprirea pivei, pregăteşte dimiile şi căruţa pentru un drum lung, de la Craiova spre Dunăre, însoţit de fiul său, Petre, nici ei nu sunt scutiţi de atacul hoţilor, dar în zadar, îşi valorifică marfa, o salvează pe Măriuca, fata lui Pandele, gazda sa, cerută în căsătorie de Aribăşel, fiul cârciumarului, un băiat îmbătrânit şi afemeiat, o ia la Arcani, în vederea căsătoriei cu Petre. În ambele proze, se observă talentul de povestitori al celor doi autori, prin abundenţa de verbe şi enunţuri scurte, mai ales în „Cântecul pivelor”, creează ideea de mişcare şi de o rapidă succesiune a faptelor. Ambii mânuiesc cu abilitate dialogul, destul de frecvent, contribiund astfel la dinamizarea acţiunii şi la caracterizarea personajelor. La acestea, se adaugă oralitatea stilului, se observă o predilecţie pentru folosirea perfectului simplu, întrebuinţat cu precădere în Oltenia. Toate acestea ţin de arta naraţiunii.
Spre final, Dumitru Dănău introduce o Addendă care cuprinde referiri la Geneză, cu citate din Biblie, o creaţie poetică cu titlul „Păcatul originar şi urmările lui”, tâlcuită după „Culpă”, de Miguel Valdivieso. Addenda mai cuprinde: „Despre un croitor curajos”, un basm german „Croitorii şi politica”, în care se povestesc fapte, întâmplări cu implicaţii politice ale unor croitori.
Cartea se încheie cu o creaţie poetică în distihuri („În loc de postfaţă”), cu titlul „Cine are un pic de ţară”, aparţinând autorului. Această carte dispune şi de o iconografie bogată: acte eliberate pentru meseria de abagiu, picturi votive, pive de pe Jaleş (piva Daviţoilor din Câmpofeni), „Adam şi Eva în Rai” (înaintea păcatului originar), „Alungarea din Rai”, pictură din tinda Bisericii Sfântul Nicolae din Câmpofeni şi „Adam săpând pământul”, de Iacopo Della Quercia (Bologna, Biserica San Petronio, relief). Spre finalul cărţii, sunt prezentate instantanee fotografice cu autorul şi alte personalităţi gorjene sau de pe Jaleş.
Cartea lui Dumitru Dănău are o multiplă valoare: documentară, etnografică, etnolingvistică, etnologică, iconografică şi artistică, toate îmbinate într-un mod măiestrit de autor, un intelectual care se impune prin activitatea publicistică, poetică şi de iscusit tălmăcitor din germană.
Constantin E. Ungureanu
