Duminică, la Baia de Fier „Coborâtul oilor de la munte” ediţia a XVII-a

796

oieriFrumoasa localitate gorjeană Baia de Fier se află duminică, 20 septembrie, în sărbătoare.

Respectul acestei comunităţi faţă de tradiţie înseamnă în fapt o afirmare a identităţii în netulburata transhumanţă a timpului către viitor, iar oamenii, prin activitatea lor, ştiu acest lucru şi îl adaugă de fiecare dată prezentului lor.

Şi în toamna acestui an, manifestarea specifică zonei de sub munte a judeţului „Coborâtul oilor de la munte” prilejuieşte o întâlnire de suflet gorjenesc printr-un Festival al Cântecului, Jocului şi Portului Ciobănesc, „la care vor lua parte formaţii artistice de prestigiu din ţară”. Şi-au anunţat prezenţa Ansambluri folclorice din Sibiu – „Jina”, „Poiana Sibiului”, Vâlcea – „Băbeni”, „Vaideeni”, „Horezu”, Alba – „Şugag” şi bineînţeles din Gorj – „Doina Gorjului”, Novaci, Polovragi, Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu, Crasna, şi Baia de Fier.
Conform programului stabilit de organizatorii acestui eveniment – Primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural din Baia de Fier şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, deschiderea festivalului, în cadrul căreia va rosti o alocuţiune Primarul localităţii Constantin Mihuţescu, va avea loc începând cu ora 10.00, printr-o paradă a portului popular, participanţii având posibilitatea să viziteze cu această ocazie şi o interesantă expoziţie de obiecte specifice activităţii şi tradiţiei ciobăneşti, expoziţie ce se va regăsi la Primăria din Baia de Fier. De la ora 13.00, pe scena amplasată la ieşirea din „Peştera Muierilor”, vor urca artiştii ansamblurilor invitate, care vor susţine un spectacol de dans şi cântec popular.
Viorel SURDOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here