Duel tare, sâmbătă, în Sala Sporturilor

675

CSM Târgu Jiu are nevoie de o victorie sâmbătă pentru a face încă un pas spre evitarea barajului de rămânere în Liga Florilor. Gorjencele dau piept, acasă, cu Măgura Cisnădie, într-o partidă care începe la ora 18.00. În ciuda înfrângerii de la Zalău, din runda precedentă, gazdele sunt convinse că pot câștiga în weekend. Sabine Klimek și Laura Moldovan au declarat că au încredere în forța echipei, iar publicul din Sala Sporturilor reprezintă un atu. În tur, echipa din Sibiu a câștigat la un singur gol diferență. ,,Știm importanța acestui meci și suntem sută la sută că vom da tot ce putem pe teren. De data aceasta, avem și avantajul publicului, jucăm acasă. Pe lângă asta, avem și toată experiența din cupele europene. Am avut meciuri foarte puternice și cred că asta ne-a ajutat și cred că s-a văzut în ultimele meciuri că am reușit să ridicăm nivelul. Eu, personal, cred că nu va fi nicio problemă să ne îndeplinim obiectivul, dacă ținem nivelul la fel de ridicat ca până acum. Cred că, cel puțin în meciurile de acasă, nu vom avea nicio problemă”, a spus Klimek. ,,De când am revenit din ultima vacanță, am luat fiecare meci ca pe o finală și sperăm din tot sufletul să câștigăm, pentru că în tur am avut un meci destul de bun, însă am pierdut. Am avut meciuri în cupele europene și suntem de părere că ne-au ridicat foarte mult nivelul jocului și cred că s-a văzut și în ultimele meciuri. Sunt convinsă că putem evita barajul. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, să ne antrenăm cum am făcut-o până acum, să fim serioase și totul o să iasă bine. Am avut și coborâșuri, atât eu, cât și echipa, am avut și meciuri bune. Mă bucur că am putut să ajut echipa cât mai mult și sper de acum încolo să fie și mai bine”, a adăugat Moldovan. Antrenorul secund Andrei Enache a declarat că se așteaptă la un succes sâmbătă, dar victoria va veni doar dacă trupa gorjeană va evolua cu multă determinare și ambiție. ,,Suntem pregătiți și conștienți de importanța acestui meci. Suntem conștienți de faptul că va fi un meci cu o oarecare încărcătură, o oarecare presiune, dar, după cum am mai spus, sport de performanță fără presiune nu prea există. Așa că, la ora partidei, trebuie să fim apți din toate punctele de vedere. Moralul, eu zic că este unul destul de bun. Suntem în obiectiv, suntem conștienți de faptul că dacă reușim să ne câștigăm toate meciurile acasă, putem face, zic eu, o performanță destul de bună, pentru că putem să terminăm chiar pe locul 8. Trebuie să fim extrem de conectați, să dăm dovadă de agresivitate, să facem cât mai puține greșeli. Tot ce ține de echipa din Cisnădie am studiat, mai avem două zile de pus la punct anumite detalii, iar la ora partidei, repet, sunt convins că vom fi 100% și vom câștiga acest meci”, a declarat Enache. Partida începe la ora 18.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here