Drama unei femei

174

-Îţi citesc eu din el partea care este mai deteriorată, de la început scrisă cu creionul, ca să nu buchisești tu prea mult. Eu l-am învățat pe dinafară!

…Suntem în decembrie 1945 și mâine începe Hanuca, mare noastră sărbătoare – așa începe teribila poveste, tristă și cumplit de dureroasă a copilei Maia, Marița Vânătu trecută în actele refăcute la recensământul țiganilor din 1942 -. și m-am hotărât să scriu în acest caiet suferințele și greutățile prin care am trecut, numai din vina că m-am născut din părinți evrei.
Într-o zi fierbine de vară, am fost ridicați de acasă, duși la chestură unde ni s-au luat toate cele de preț, ca și valorile avute de părinți asupra lor. După două zile de chinuri, băgați în vagoane de transport animale, îngrămădiți cum nu-și poate nimeni imagina, pe rând părinții mi-au murit și au fost aruncați din tren la una din opriri, undeva pe traseu. Nu știu unde.
Când m-am întors, în vara anului 1944 și am trecut pe stada unde am avut casa, am găsit un loc viran cu moloz și bălării. Fusese bombardată și dărâmăturile nu fuseseră ridicate.
…Brândușa se opri, înghiți în sec, probabil simțea că-i dau lacrimile, cum i-au dat de atâtea ori când a citit și căzu pe gânduri.
-Hai liniștește-te! Îmi dau seama cât îți este de greu să-mi citești asemenea grozăvii, încercă s-o calmeze Petrică.
-Doamne! …Ce păcate aveau de ispășit, de le-a fost dat să treacă prin acele chinuri despre care în țara asta nici acum nu se vorbește!
Însemnarea aceasta de început se întinde pe mai multe pagini. Scrisul este caligrafic, dar îi mărunt și pe alocuri șters. A fost făcut cu creion negru și cu greu am înțeles cum a ajuns mama să fie adoptată într-o șatră de lăieți, cum i s-a schimbat numele, cum a scăpat să nu fie luată de poliție, pentru care a trebuit să-și vândă în schimb virginitatea. Prima ei însemnare se termină când, în Transnistria fiind, au măritat-o cu un dezertor, pripășit și el în șatra de țigani. Bărbatul era mai în vârstă ca ea cu aproape 15 ani. După obiceiul de măritiș țigănesc îi putea fi copilă, dar trebuia să se împace cu gândul că, dacă vrea să trăiască, altă cale nu avea.
Ulterior, povestea a fost scrisă cu cerneală violetă și scrisul se vede bine.
După ce au măritat-o, iată ce s-a întâmplat…
…Brândușa ținea cu sfințenie pe genunchi acel caiet cu coperți de carton groase, lucitoare, ca ale unui registru de importanță deosebită. Sorbi o gură de cafea, o înghiți și începu să citească pe-ndelete, vizibil emoționată.
Anul 1943…
Împreună cu Trifu ne-am făcut bordei și stăm separați de ceilalți țigani la care am fost luați după obiceiul șatrei, când ne-am împreunat.
Paștele numit de evrei Pesah l-am sărbătorit în bordeiul nostru. Deși trecuse puțin timp de la împreunare, mă convinsesem că Trifu are suflet bun, că ține la mine și începusem să mă atașez de el, prin iubire. Vedeam în el un protector de care aveam nevoie. Prinsesem gustul bărbatului și mă dăruiam total. În seara aceea, ne-am jurat credință și eu am acceptat ortodoxia. Nu mi-a cerut-o el, dar am zis că așa este mai bine. „Din cauza celei Mozaice am ajuns aici!” Pentru prima dată, la Pesah am mâncat ouă vopsite și carne. Am ciocnit ouă și am pronunțat numele lui Cristos. Automat am trecut la creștinism. Dar, pentru sărbătoarea asta, pâinea pe care am făcut-o a fost fără drojde, Trifu i-a zis azimă și era ca foile de pască, puțin mai groase, din care am mâncat amândoi. Visam fericire!
Bordeiul nostru era o casă bună. L-am căptușit cu cărămidă adusă de la Tanea, basarabeanca la care lucram când nu mergeam la stână. Arăta ca o cameră și-l țineam curat. Aduceam și mănunchiuri de frunze de mentă și rozmarin, ca să miroase frumos. Era vara și era răcoros și gândeam că la iarnă va ține căldura dată de o sobiță făcută de Trifu din tablă și căptușită cu cărămidă . El i-a zis godin!
Trifu se pricepea la toate, lucra la fermă, la saivanele de oi, de unde aducea brânză și carne. Rațiile lunare primite de la autoritățile românești nu ne ajungeau să mâncăm nici o săptămână. În grădină, la Tanea care este de neam româncă, Trifu, cu voia ei, a pus niște straturi și aveam de unde lua legume. Trifu s-a milostivit de ea că-i văduvă și o ajuta la multe treburi care îi depășeau puterile ei de femeie cu doi copii. Când îl chema, lasa totul și se ducea, iar eu mă bucuram că-i milos. Am cunoscut-o și eu și m-am convins că-i femeie bună și înțelegătoare. I-a plăcut de mine și cred că mi-ar putea fi mamă. Am simțit-o că nu ne trata ca pe ceilalți țigani.
(Va urma)
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here