Dragostea nu ţine cont de bariere sociale sau culoarea pielii – Volumul „Missis Lazara”, lansat la Târgu – Jiu

976
lansare.Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu – Jiu a găzduit, ieri după – amiază, lansarea volumului „Missis Lazara”. Autoarea, Valeria Certăzeanu – Zorilă, nu se află la prima realizare de acest gen, fiind deja o cunoscută scriitoare din judeţul nostru.

La eveniment au participat numeroşi oameni de cultură, precum şi alţi oameni care au cunoscut-o pe Lazara Popescu, gorjeanca de origine cubaneză, care a părăsit această lume cu exact 10 ani în urmă. Povestea de dragoste care s-a înfiripat între această femeie şi românul Dorin Popescu, căsătoria celor doi, care a fost prima interrasială din ţara noastră, precum şi toate obstacolele peste care soţii au trecut, de-a lungul timpului, sunt cuprinse în volumul scris, cu multă dedicaţie, de Valeria Certăzeanu – Zorilă. Prezent la această lansare, Dorin Popescu i-a ascultat pe cei care au vrut să spună câteva cuvinte, cu lacrimi în ochi. „Valeria Certăzeanu Zorilă ştie să facă dintr-o lansare de carte, o sărbătoare. În această instituţie, cu câţiva ani buni în urmă, făceam dintr-o lansare de carte tot un eveniment, în alte timpuri şi cu alte personaje şi personalităţi, iar una din aceste personalităţi era exact personajul pe care ni-l propune Valeria Certăzeanu Zorilă. Imaginea de pe prima copertă este departe de ce a reprezentat şi fizic şi intelectual doamna Lazara Popescu”, a declarat Alexandra Andrei, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” Târgu – Jiu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here