Dragobetele, în umbra Sfântului Valentin

Dacă în urmă cu doar o săptămână, dragostea era sărbătorită peste tot iar managerii de spaţii hoteliere şi nu numai prezentau oferte care mai de care mai interesante, Dragobetele a devenit un soi de cenuşăreasă, majoritatea uitând cu desăvârşire de el. Astfel, dacă vreţi să vă manifestaţi dragostea româneşte, o veţi face, cel mai probabil acasă, pentru că hotelierii au uitat povestea Dragobetelui. „Spre deosebire de ziua de Valentine`s Day, când hotelurile şi pensiunile se întreceau în oferte, de Dragobete nu există aşa ceva. Hotelul agenţiei noastre oferă o masă specială pentru îndrăgostiţi, dar în ţară, alte oferte nu prea există”, a declarat Nicoleta Giorgi, reprezentant agenţie de turism.

Managerul unei alte agenţii de turism crede că Dragobetele nu este la fel de comercial cum este americanul Valentin. „Şi denumirea asta în engleză dă altfel, prinde mai bine la tineri. Dragobetele se mai sărbătoreşte uneori pe plan local, dar la nivel naţional Valentine`s Day are monopolul”, a spus Virgil Dănăricu. Cu timpul, Dragobetele ar putea fi uitat de tot, lumea îndreptându-şi atenţia spre comercialul şi importatul sfânt Valentin.

Puţini sunt cei care mai ştiu cine a fost Dragobetele şi care este însemnătatea zilei de 24 februarie. “E o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusaliile, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”, îl descrie Simion Florea Marian pe Dragobete în “Sărbătorile la români. Studiu etnografic”. Despre originea sa circulă multe legende. După creştinarea meleagurilor româneşti, el a fost considerat fiul Babei Dochia, cea cu nouă cojoace. Dragobetele este cel care anunţă primul apropierea primăverii şi a logodnei păsărilor. Începând cu această dată se spune că păsările se strâng în stoluri şi încep să-şi ridice cuiburile. Cele rămase fără pereche şi-o vor găsi abia la Dragobetele viitor.

Tot de Dragobete, fetele şi băieţii, îmbrăcaţi de sărbătoare, plecau prin păduri şi culegeau primele flori care apăreau de sub zăpadă. La întoarcerea în sat, începeau “bătaia” cu flori şi “vânătoarea” simbolică a fetelor. Acestea, dacă erau prinse şi le plăcea băiatul respectiv, se lăsau sărutate pecetluind astfel logodna pe un an. “Dragobetele sărută fetele!”. În ziua aceasta nu se coase şi nu se lucrează la câmp, se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. De asemenea, din zăpada netopită în ziua de Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.