În apropierea castrului cu val de pământ de la Bumbești Jiu, punctul Vârtop, la sud de acesta (la cca 60 de metri), am descoperit în anul 1997 fundațiile thermelor romane. Cercetările arheologice sistematice au continuat aici până în anul 2007, scoțând la iveală cea mai mare parte a băilor romane. Ele se află la altitudinea de 297 m, având următoarele coordonate geogafice: 45”09’43” latitudine nordică și 23”22’42” longitudine estică.
Unele fundații ale instalației termale au fost distruse de-a lungul timpului de construcția drumului național DN 66 (E 79) și a căii ferate, Târgu Jiu – Petroșani. În urma cercetărilor arheologice din anul 1997, determinate de lucrările în zonă a RomTelecom, care a instalat un cablu telefonic subteran (ceea ce a dus la demantelarea unor fragmente de zidărie), au fost scoase la iveală (la cca 50 cm adâncime), fundațiile thermelor castrului de la Vârtop.
Primele două încăperi descoperite în zona sudică a thermelor aveau, prima funcția de vestiar (apodyterium), 
măsurând 6 x 1,20 m, iar cea de-a doua de dimensiuni mai mari 5,70 x 5,80 m, aici fiind probabil camera de transpirație ușoară (tepydarium).
Săpăturile au evidențiat existența unei singure faze constructive, cu mici reparații ulterioare. Thermele pot fi datate, după materialele descoperite, în prima jumătate a secolului al II-lea d. Hr., ele fiind contemporane cu fortificația romană din imediata apropiere.
Cele mai numeroase și importante piese au fost descoperite în prima cameră (apodyterium), unde alături de cele 18 monede (din argint sau bronz, emise de împărații Domițian, Traian, Hadrian, Antoninus Pius și Marcus Aurelius pentru Commodus) , amintim și câteva fibule (de tipul cu genunchi, dar și două zoomorfe, foarte rare – emailate, din care una de tip dragon), precum și două geme (intalii) de carneol. Asupra acestor din urmă piese ne vom referi în rândurile ce urmează.
Cele două intalii, cu imaginile incizate pe una din fețe, au fost descoperite în secțiunea S1/1997, fiind gravate în carneol sau cornalină, piatra semiprețioasă cea mai des folosită în gliptică. Cele două artefacte romane au gravate figurile zeiței Minerva și ale unui Faun. Ele au fost montate, probabil, în două inele, deoarece suprafețele gravate sunt convexe, iar reversurile sunt plate, bizotate în unghi ascuțit mediu cu marginea tăiată și cu urme de gluten.
Prima intalie, pe care este gravată zeița Minerva, are culoare roșcată translucidă. Ea se păstrează integral, având o formă ovală convexă, iar reversul plat, bizotată în unghi ascuțit mediu, margine tăiată. Zeița înțelepciunii, protectoare a artelor, comerțului și meșteșugurilor este reprezentată schematic, în picioare, din față, cu capul întors spre stânga. Poartă pe cap un coif attic cu crista înaltă, îmbrăcată cu himation. În 
mâna dreaptă ține o lance și se sprijină pe scutul care se află jos, lângă picior. În mâna stângă ține o ramură de măslin. Ramura de măslin, atribut al păcii, arată că este vorba de o reprezentăre a zeiței, purtând epitetul de Minerva Pacifera.
Ea era onorată de două ori pe an, odată în timpul echinocțiului de primăvară, timp de cinci zile, între 19 și 23 martie, numită Quinquatria, iar cea de-a doua în 13 iunie, numită și Quinquatria minor.
Dimensiunile piesei gravate sunt: Lungime 11 mm, lățime 8 mm, grosime 6 mm, iar cele ale reversului, lungime 7 mm și lățime 4 mm. Păstrează urme de gluten (glutinum), soluție cu care se lipeau pe un suport metalic – probabil un inel de bronz, argint sau aur.
Cea de-a doua intalie, este tot de formă ovală, având aversul puțin convex, reversul plat, bizotată în unghi ascuțit mediu și marginea tăiată. Are gravat un Faunnus sau Lupercus, având o culoare galben-maronie (ceva mai închisă decât prima), translucidă. Deși se păstrează aproape integral, este ușor deteriorată, prezentând o ruptură mediană cu lipsuri de material (ca urmare a unei lovituri mecanice din timpul descoperirii). Ea are reprezentată figura grotescă a unui Faun bărbos ce stă în picioare, fiind văzut din față cu capul profil spre stânga. Pe cap poartă o coroană, deasupra căreia ies două cornițe în frunte. Este îmbrăcat doar cu o piele de capră și ține în mâna stângă un corn al abundenței, la piept un zyrinx (naiul), iar în cealălaltă mână o măciucă. Cele două picioare se termină în copite.
Simbolistica acestei reprezentări, veche zeitate latină, însemna virilitate, fertilitate, bogăție și victorie asupra dușmanilor. Numele sugerează caracterul de zeu binefăcător, favorabil, căci el proteja turmele și păstorii mai ales împotriva lupilor. El era creatură a naturii, geniu câmpenesc care trăia și dănțuia în păduri cântând din syrinx (naiul). Avea două sărbători, una pe 15 februarie, Lupercalia și cealălaltă, denumită Faunalia, pe 5 decembrie, ce erau organizate de Colegiul preoților lui Faunus Lupercus.
Nu excludem nici sensul satiric, acela al vizării trăsăturilor definitorii ale unui miles gloriosus (soldat fanfaron plautian).
Dimensiunile sunt mai mari decât la precedenta: Lungime 16 mm, lățime 12 mm și o grosime ceva mai redusă, de 5 mm. Reversul are lungimea de 14 mm și lățimea de 9 mm. Această intalie păstrează și ea, chiar mai accentuat decât la prima, urme de glutinum, cu care a fost lipită pe un inel, probabil, din aur (se observă urme din acest material pe reversul intaliei), ceea ce ar sugera că aceasta a aparținut unui ofițer roman.
Valoarea lor gnostică nu este de neglijat, pe lângă cea mistico-talismanică cu puteri terapeutice, magice, oculte, ele au și o valoare artistică, fiind asociate obiectelor de podoabă și fixate pe obiecte de metal, în special inele, (de bronz, argint sau aur), pe centuri de piele, pe haine etc.
Execuția celor două intalii este destul de îngrijită, existând o oarecare acuratețe artistică, fapt ce este relevat de proporțiile și silueta persoajelor și detaliile veșmintelor. Totuși la prima piesă se observă unele stângăcii de execuție (brațul drept pare a fi lipit de corpul zeiței).
Pentru realizarea lor litoglifii pregăteau materia primă ce urma a fi lucrată ca intaliu, aceasta fiind decapată din filoanele de cornalină (piatra cea mai des folosită a glipticii), așchierea nucleelor de rocă, după dimensiunile cerute de comanditar, fasonarea, bizotarea și polisarea lor primară. Pentru gravare se foloseau dăltițe de fier călit (ferrum retusum), cu profiluri diferite, acționate de un strung cu roată la picior care prin rotire săpau în masa pietrei, ajutată de o soluție abrazivă cu pulbere de diamant sau de ostracită (pilitură a osului dorsal al sepiei), materie denumită în antichitate smyris . În faza finală intaliile erau din nou polisate și lustruite. Toate aceste operațiuni necesitau multă tenacitate, abilitate, experiență și răbdare din partea meșterului. Temele gravate de acești meșteri (cavatores gemmarum), sunt inspirate în cea mai mare parte din repertoriul iconografic al reversului monedelor, dar spre deosebire de acestea pietrele gravate sunt foarte rar inscripționate explicit asupra reprezentărilor. Din această cauză, multe imagini de divinități cu atribute comune mai multora se pot confunda. În atare situație o scenă a unei zeițe înarmate o putem identifica în afară de Minerva și cu Roma Aeterna sau cu Virtus.
Intaliile erau folosite ca amulete sau sigilii. Cele de la Bumbești Jiu- Vârtop, au aparținut, probabil, unor militari romani ce au staționat în acest castru și care făceau parte din detașamente ale legiunilor a IV-a Flavia sau a VII-a Claudia, ale căror ștampile le-am descoperit pe câteva cărămizi din thermele acestei fortificații cu val de pământ. Acestea s-au dezlipit din montura inelelor și fiind de mici dimensiuni greu mai puteau fi regăsite.
În ceea ce privește datarea acestor artefacte, ele au fost realizate în prima jumătate a secolului al II lea d. Hr. (între anii 106 și 176) , fapt ce este scos în evidență de stratigrafia complexului arheologic cercetat, coroborat cu celelalte piese descoperite în therme sau castru: fibule, ceramică, dar mai ales monede (primele emise de Domițian și Traian, iar ultimele de Faustina a II-a Minor și Marcus Aurelius pentru Commodus – 176 – 177 d. Hr.). În lipsa unor indicii certe, credem că intaliile de la Bumbești Jiu – Vârtop sunt realizate, probabil în ateliere din Imperiul roman, deoarece atelierele de la Romula (officina de aici a activat între anii 150 – 250 d. Hr) și Porolissum, abia începeau să execute astfel de piese.
Descoperirea celor două geme în thermele castrului de la Bumbești Jiu – Vârtop, aduce noi contribuții la circulația acestor piese în provincia romană Dacia, alăturându-se celor descoperite în anii anteriori la Romula, Porolissum, Potaisa, Napoca, Gherla, Apulum, Tibiscum, Micia, Sucidava, Drobeta Turnu Severin, Callatis sau Tomis. Sunt primele piese de acest fel descoperite în nordul Olteniei.
Dr. Vasile Marinoiu
