Dosarul ,,Mită la CEO”! Faptele, așa cum au fost reținute de către procurorii DNA!

3253

Dosarul în care Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției a dispus trimiterea în judecată a patru inculpați, printre care și a fostului director al SE Rovinari din cadrul CE Oltenia, Iosif Chircă, a fost înregistrat, miercuri, la Tribunalul București. Alături de Chircă, au calitatea de inculpați Ion Macovei, Petru Eugen Ion, om de afaceri, asociat și administrator al firmei Techno Montaj SRL și Marian Botu, gorjean la origini, directorul unei sucursale a Energomontaj SA. Faptele de corupție descrise de procurori se referă la legăturile comerciale pe care firmele reprezentate de aceștia le aveau cu CE Oltenia.

Magistrații Tribunalului București vor judeca dosarul ,,Mită la CEO”, după ce au fost sesizați cu rechizitoriul de către DNA. Doi dintre inculpații din dosar, Ion Macovei și Petru Eugen Ion se află în arest preventiv, iar împotriva fostului director al SE Rovinari, Iosif Chircă, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Concret, Iosif Chircă a fost trimis în judecată sub acuzația de luare de mită, constând în aceea că în data de 20.12.2023, ,,în calitate de director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari a primit, în mod direct, pentru sine, suma de 5.000 de euro de la Ion Eugen Petru, administrator al SC Techno Montaj SRL, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea de formalităţi privind demararea unei relaţii comerciale între societatea Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) prin Sucursala Electrocentrale Rovinari şi SC Techno Montaj SRL”, se arată în actul de inculpare.
Marian Botu, un gorjean născut la Săulești – Gorj, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, constând în aceea că, în contextul iniţierii în data de 07.07.2023 de către Electrocentrale Craiova S.A. a procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă având obiect „Serviciul de reparație sistem presiune cazane de abur 1,2 DE 525 T/H”, estimată la valoarea maximă totală de 1.591.484 de lei, fără TVA, Marian Botu, în calitate de director sucursală şi împuternicit al SC Energomontaj SA, ,,a realizat în data de 17.08.2023 o înţelegere asupra preţului ofertelor cu Ion Eugen Petru, în calitate asociat şi administrator al SC Techno Montaj SRL, în scopul de a denatura preţul de adjudecare a contractului de servicii, prin depunerea de către SC Energomontaj SA a unei oferte în valoare de 1.735.614.36 lei fără TVA, având în mod voit preţul mai mare faţă de cea depusă de SC Techno Montaj SRL în valoare de 1.726.183 lei fără TVA, înţelegere care a avut drept consecinţă atât câştigarea licitaţiei la data de 25.08.2023, în condiţii neconcurenţiale, de către SC Techno MontajSRL şi încheierea contractului de servicii nr. 216/ELC/06.09.2023, în valoare de 1.726.183 lei fără TVA, cât şi afectarea preţului de adjudecare a contractului, în dauna Electrocentrale Craiova S.A, cu suma de 134.698,06 lei fără TVA (reprezentată de diferenţa între valoarea ofertei supraevaluate depusă de SC TECHNO MONTAJ SRL, în cuantum de 1.726.183 lei, şi valoarea iniţial estimată pentru achiziţie de către entitatea contractantă în cuantum de 1.591.484, 94 lei fără TVA)”, după cum se menționează în actele de cercetare ale DNA.
Un alt inculpat deferit judecătorilor este Ion Macovei, care va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență.
Macovei este cel care i-a promis preşedintelui Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti, menţinerea în funcţia de preşedinte al Directoratului CEO sau numirea în funcţia de preşedinte al Directoratului Hidroelectrica, în condițiile în care ,,va urgenta plata facturilor emise de SC TECHNO MONTAJ SRL şi SC ENERGOMONTAJ SA către CEO într-un termen cât mai scurt raportat la momentul emiterii acestora și încheierea de CEO a unor noi contracte comerciale cu SC TECHNO MONTAJ SRL – îndeplinirea de către acesta a unor îndatoriri de serviciu, reprezentate de încheierea de SC ENERGOMONTAJ SA a unui act care să conducă la modificarea condiţiilor contractuale privind livrarea unui ventilator pentru gaze”.
Macovei i-a promis, în septembrie 2023, Dan Iulius Plaveti, un procent de 15%, respectiv 300.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 2.000.000 euro având obiect servicii de arhivare, în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor îndatoriri de serviciu, respectiv pentru a acţiona astfel încât acest contract să fie atribuit de CEO către SC STEFADINA COMSERV SRL, în urma unei proceduri de licitaţie publică fraudată; un procent de 15%, respectiv 120.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 800.000 euro având obiect servicii de arhivare, în legătură cu îndeplinirea de către funcţionarul public a unor îndatoriri de serviciu, respectiv pentru a acţiona astfel încât acest contract să fie încheiat de CEO cu SC STEFADINA COMSERV SRL, în urma unei proceduri de achiziţie direct. Mai mult, conform documentelor întocmite de procurorii anticorupție, Macovei i-a dat, lui Plaveti suma totală de 45.000 lei şi 12.000 euro, respectiv suma de
euro remisă în data de 23.09.2023, în parcarea restaurantului ”Isoletta” (…), suma de 25.000 lei, remisă în data 05.10.2023, în biroul martorului din incinta CEO (…), suma de 10.000 lei remisă în data de 25.11.2023, în parcarea restaurantului ,,Arogant” (…) suma de 2.000 euro, remisă în data de 13.01.2024, în parcarea restaurantului ,,Arogant” (…) şi suma de 10.000 de lei remisă în data de 21.01.2024 în parcarea restaurantului ”Arogant”. din Mun. Bucureşti, Piaţa Alba Iulia, nr. 8, sector 3.
Macovei a pretins, pentru sine, de la Petru Eugen Ion, administrator SC TECFINO MONTAJ SRL, un procent de 3,5% din valoarea facturilor emise de SC TECHNO MONTAJ SRL către CEO şi SC Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii din conducerile executive ale CEO şi ELCEN şi promiţând că îi va determina pe aceştia să aprobe plata facturilor în cauză într-un termen cât mai scurt raportat la momentul emiterii acestora și a primit direct şi prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operaţiuni economice simulate, suma totală de 514.375 lei.
În fine, în dosar este inculpat și Ion Eugen Petru, pentru cumpărare de influenţă, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC TECHNO MONTAJ SRL, a promis un procent de 3,5 % din valoarea facturilor emise de SC TECHNO MONTAJ SRL către CEO și ELCEN, lui Ion Macovei și i-a dat acestuia suma totală de 514.375 lei,
dare de mită, constând în aceea că, a dat în mod direct, suma totală de 10.000 de euro lui Adrian Dorin Ecobescu, director al Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), respectiv deturnarea licitaţiilor publice, faptă care are legătură cu înţelegerea făcută cu Marian Botu, director sucursalei Energomontaj. Petru mai este judecat și pentru mita de 5.000 de euro, bani care i-a dat în mod direct fostului director al SE Rovinari, Iosif Chircă.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. Mai lucrează spagarul asta la CEO ? Cum sa furi vere de la societatea unde ești director ? Va dați seama cât a furat asta ? La pușcărie cu el !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here