Dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

409

În perioada 1 – 4 mai, poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele mai multor conducători auto care nu au respectat regulile de circulaţie.

Pe numele a doi conducători auto, unul din Băleşti, iar celălalt din Târgu-Jiu, au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice. “La data de 01.05.2014, ora 09:22, poliţiştii Biroului Rutier au depistat pe P.I.M., 26 ani, din comuna Băleşti, în timp ce conducea un autoturism pe str. Unirii din municipiul Târgu-Jiu. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că autoturismul fusese radiat din circulaţie. Vineri, 2 mai a.c., la ora 01:15, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat un tânăr din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe str. Calea Bucureşti. Pe numele celor doi tineri au fost constituite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt dosar penal a fost întocmit pe numele unui tânăr de 25 de ani, din comuna Stoina, prins în seara zilei de 1 mai în timp ce conducea un moped neînregistrat din direcţia Căpreni în direcţia Stejari. La solicitarea poliţiştilor conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Tg-Cărbuneşti, unde, de asemenea, a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei. Tânărul este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau înregistrat pe drumurile publice şi refuz de prelevare a probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei. În aceeaşi seară, la ora 22.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au depistat pe DJ 661 Turburea un tânăr de 19 ani, din comuna Turburea, care conducea un moped neînregistrat, fără a poseda permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Minor de 16 ani, la plimbare cu o motocicletă neînmatriculată
Tot în cursul zilei de 1 mai, poliţiştii din comuna Godineşti au depistat pe DJ 672 Godineşti, un adolescent în vârstă de 16 ani, din localitate, care conducea o motocicletă neînmatriculată. Din verificările efectuate a rezultat că autovehiculul i-a fost încredinţat minorului spre a fi condus de un tânăr de 20 ani, din comuna Godineşti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi încredinţarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Şoferi băuţi, depistaţi în trafic
Cu dosare penale s-au ales şi conducătorii auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel, sâmbătă, 3 mai, la ora 19:40, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au depistat un bărbat în vârstă de 58 ani, din Târgu-Jiu, care conducea un autoturism pe DN 67, pe raza localităţii Teleşti, având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul “Tudor Vladimirescu” în vederea recoltării probelor biologice. În dimineaţa zilei de 4 mai, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au oprit în trafic, pe DC 47 Sterpoaia, un autoturism condus de un bărbat de 48 ani, din comuna Aninoasa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cei doi bărbaţi sunt acum cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here