Dosar penal pentru furt calificat

301

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele a doi tineri din Mătăsari, acuzaţi că au sustras o ghirlandă metalică de circuitul de bandă din Cariera Jilţ Nord. În prezent, oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi telefonic de către un tânăr de 25 ani, din comuna Teleşti, cu privire la faptul că a surprins o persoană de sex masculin în timp ce sustrăgea o ghirlandă din perimetrul Carierei Jilţ Nord din comuna Mătăsari. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 4, care au identificat pe G.G., de 20 ani, din satul Mătăsari, care a sustras o ghirlandă metalică de la circuitul de bandă din Cariera Jilţ Nord, ce nu era în funcţiune. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că la comiterea faptei a participat şi S.C., de 28 ani, din comuna Mătăsari, sat Runcurel, care a fost identificat ulterior, pe raza localităţii de domiciliu”, a anunţat George Neaoge, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Potrivit acestuia, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here