Dosar penal pentru favorizarea făptuitorului, în cazul cărţilor scrise de deţinuţi

431

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.
„Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat. Dintr-o notă întocmită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi din datele existente în spaţiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiţii nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârşite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, se arată într-un comunicat al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here