Dosar penal pentru evaziune fiscală

106

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Motru, preşedinte al unei asociaţii care are ca obiect de activitate formarea profesională a adulţilor, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Verificările efectuate de poliţiştii din Motru au scos la iveală faptul că în cursul anului 2012, bărbatul în vârstă de 60 de ani „uitat” să vireze impozitele şi contribuţiile cu reţinere de la sursă datorate bugetului consolidat al statului, creând astfel un prejudiciu în valoare de câteva mii de lei. „Duminică, 10 martie a.c., în urma unor verificări efectuate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Motru, s-a constatat că C.G., de 60 ani, din municipiul Motru, preşedinte al unei asociaţii care are ca obiect de activitate formarea profesională a adulţilor, în cursul anului 2012, nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, datorate bugetului consolidat al statului, pe o perioadă mai mare de 30 zile de la scadenţă. În aceste condiţii a fost creat un prejudiciu estimat la suma de peste 3.700 lei”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În prezent, poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here