Doïna Lemny: “Lizica Codreanu, o dansatoare româncă în avangarda pariziană”

194

5. La local cu Brancusi (Lizica fumand)O ipostază mai puţin cunoscută a geniului: BRÂNCUŞI, DESIGNER VESTIMENTAR!

Între cei 34 de brâncuşiologi români şi străini prezentaţi monografic în lucrarea noastră BRÂNCUŞI – orizonturi critice („Scrisul Românesc”, 2009), Doïna Lemny se bucură de un profil ce absoarbe toate datele personalităţii şi vocaţiei sale documentar-ştiinţifice (pp.425-451), menit a releva contribuţia de excepţie a cercetătoarei românce în cadrul Muzeului de Artă Modernă din Paris, Centrul „Georges Pompidou”, secţia «collections historiques», unde este muzeograf-cercetător al Fondului Brâncuşi, impresionant prin conţinut şi păstrat la Biblioteca Kandinsky (fond alcătuit din „Moştenirea Brâncuşi” făcută statului francez chiar de artist însuşi prin testamentul din 12 aprilie 1956, şi din Daţiunea Brâncuşi, depusă mai târziu, în 1997, de nepotul legatarilor universali, Theodor Nicole, trăitor în Canada).

Stabilită de mai bine de 20 de ani la Paris, ieşeanca Doïna Lemny (n. 8 februarie 1953, loc. Salcea Tudor, Brăila) îngrijeşte, aşadar, de „Moştenirea lui Brancuşi” în capitala Franţei, loc de întâlnire al tuturor artelor moderne, organizând aici expoziţii şi tipărind, în serii tematice, 2.Lizicalucrări privind operele lui Brâncuşi. Astfel, sub autoritatea Centrului „Georges Pompidou” apar lucrările sale despre arta modernă, inclusiv cele dedicate lui Brâncuşi, din care amintim monografia Constantin Brâncuşi (Oxus, 2005) şi Brâncuşi inedit (2004), o admirabilă carte documentară, valorificând La Dation Brancusi, dessins et archives din 2003 – scrisă în colaborare cu brâncuşiologul român Cristian-Robert Velescu, el însuşi autorul unor lucrări de concepţie şi interpretări filosofice privind viaţa şi opera sculptorului care a revoluţionat arta secolului XX. Prezentă în mai multe rânduri la Târgu-Jiu, unde şi-a lansat şi cărţile de mai sus, Doïna Lemny este o mare prietenă a gorjenilor, văzând în Ansamblul ridicat de Brâncuşi aici „o sinteză a artei brâncuşiene”, care ar trebui mai bine înţeleasă şi promovată. Recenta carte a Doinei Lemny, Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană – Lizica Codreanu. Une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne (Editions Fage, Paris, 2011) este o monografie dedicată unei dansatoare române celebre în Parisul interbelic, una din prietenele lui Brâncuşi, oaspete asiduu al atelierului din Impasse Ronsin, no.11, alintată de sculptor cu apelativul „Ţiganca” (pentru tenul măsliniu şi un oarecare comportament boem)… Născută la Bucureşti, în familia unui avocat, Lizica Codreanu (1901-1993) a crescut în admiraţia fascinantă a surorii mai mari, Irina, pictoriţă şi sculptoriţă apreciată îndeosebi în mediile artistice pariziene. Când aceasta pleca la Paris pentru a studia sculptura cu Bourdelle, apoi cu Brâncuşi, adolescenta Lizica o însoţeşte, dorind şi ea să facă o carieră de balerină. Va studia baletul clasic cu renumitele maestre Valadina şi Nijinska, ajungând însă la convingeri artistice proprii privind evoluţia scenică a trupului şi expresivitatea mişcărilor. În acest sens, Lizica se apropia foarte mult de estetica spectacolului avangardist, ea însăşi frecventând unele cercuri de artişti în care îi întâlnea pe Tzara, Brâncuşi, Sonia Terk – Delaunay, Man Ray ş.a. De la dansul avangardist, tânăra româncă a trecut la 3.LIZICA pe muzica de Erik Satieacrobaţia de circ (cu Fratellini), apoi la gimnastica artistică (cu George Herber), inspirată fiind de muzica unor compozitori în vogă precum Satie, Aurec, Stravinsky, Honneger, Milhaud, Poulenc… În definirea esteticii avangardiste a dansului, Lizica Codreanu a lucrat cu maeştri celebri precum Diaghilev, Larionov, Iliaz. Valenţele expresioniste ale dansului scenic erau potenţate de machiaje speciale şi costume croite în spirit avangardist. În acest sens, artista apelează la Brâncuşi, ca o bună prietenă ce frecventa atelierul sculptorului împreună cu sora sa şi diferiţi prieteni şi cunoscuţi ai marelui hobiţean. Brâncuşi se oferă să-i creeze costumele de scenă şi scenografia, menite a-i susţine viziunea foarte îndrăzneaţă a spectacolelor sale, unele din acestea susţinute/improvizate ad hoc în atelierul sculptorului. Să precizăm că baletul lui Erik Satie, Gymnopedies/Gimnopediile, cuprinde trei piese, compuse în 1888 şi orchestrate de Claude Debussy, Lizica fiind modelul perfect al Soniei Delaunay. La acest spectacol Brâncuşi a creat costumele, în 1922, devenind astfel sui generis un artist cochetând cu designul vestimentar. De observat că partea capilară a costumaţiei trimite la sculptura în lemn Vrăjitoarea, creată deja, implicând conotaţii de dans magic, vrăjitoresc, din tradiţia populară arhaică. Viaţa aventuroasă o poartă pe Lizica/Lyzica/ Eliza Codreanu până la Shanghai (1928), căsătorindu-se şi devenind mamă, pentru a reveni la Paris şi a divorţa în 1936. Beneficiind de cunoştinţe taumaturgice acumulate în ţară, dar şi de o bună cunoaştere a practicilor yoga, ce încercau să pună de acord sănătatea fizică cu solicitările psihicului uman, Lizica Codreanu şi-a deschis propriul cabinet de îmbunătăţire a sănătăţii, la Paris, sub denumirea de Hatha Yoga, devenit în scurt timp foarte cunoscut. Însuşi Mircea Eliade, în Memoriile sale, mărturiseşte că, printre românii cu care se va împrieteni repede, după sosirea sa la Paris, în toamna lui 1945, se număra şi Lizica Codreanu „care punea la punct, pe-atunci, o gimnastică medicală, folosindu-se de anumite exerciţii hathayoga” (Memorii, II/1937-1980, Ed. Humanitas, 1991, p.82). Din această perioadă, renunţând la dans, datează amplul studiu al Lizicăi Codreanu „Înţelepciunea şi nebunia trupului”. Spre deosebire de stelele dansului din oraşul luminilor (Loie Fuller, Isadora Duncan, Martha Graham), care au revoluţionat această artă ce rămăsese mult timp într-o concepţie rigidă de reprezentare, Lizica Codreanu 4.Lizicarămâne o figură luminoasă de artistă care a lucrat cu cei mai mari artişti ai secolului al XX-lea, precum Sonia Delaunay, Fernard Leger, Darius Milhaud, Marcel Mihalovici (despre ultimul scrie pagini admirabile însuşi memorialistul Petre Pandrea). Rămasă celebră prin flash-urile sale de dansatoare, improvizaţiile Lizicăi Codreanu la Gymnopedies de Erik Satie – spectacol improvizat filmat de însuşi Constantin Brâncuşi în atelierul său -, ca şi contribuţiile la Soirèe du Cœur à Barbe (1923) ori prestaţia din filmul Mica Parigot (1926) sunt de mare notorietate. A decedat în 1993, iar doi ani mai târziu va fi omagiată la Biblioteca Naţională Franceză, în cadrul expoziţiei „Le cinema aux rendez-vous des Artes”, evidenţiindui-se meritele în arta spectacolului de dans avangardist de pe scenele pariziene interbelice. Graţie nepotului ei, artistul plastic şi poetul Dragoş Morărescu, venit deseori în Gorj la manifestări culturale, decedat între timp, Lizica Codreanu a devenit cunoscută şi culturii române, după 1989, ca o artistă celebră a artei avangardiste interbelice din Parisul care a apropiat-o de prietenia şi arta marelui compatriot (v. şi lucrarea acestuia, Lizica Codreanu şi avangarda pariziană, Ed. Aritmos, 2002). N.B. În imaginile de alături, o vedem pe Lizica Codreanu evoluând într-un spectacol ad hoc în atelierul lui Brâncuşi, în costumul creat de acesta şi fotografiată de artist.

Documentar de Prof. dr.Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here