Horia Hulubei venea zilnic la birou, comportându-se foarte civilizat şi natural, ca un om obişnuit. Primea foarte multă corespondenţă, în special din străinătate, de care se ocupa cu precădere Radu Chişleag. A fost iniţiatorul Programului de energetică nucleară al României, prin care s-a căutat eliberarea de dependenţa în acest domeniu faţă de ruşi, prin alegerea filierei de uraniu natural şi apă grea.
Horia Hulubei nu avea copii, locuind împreună cu soţia lui, Alisa (doctor în filologie la Sorbona şi pictoriţă), care i-a supravieţuit, în Piaţa Aviatorilor nr. 3, într-o clădire cu un etaj, fostă a lui Malaxa. În cartea mea Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – file inedite, am consemnat faptul că o rudă apropiată a lui Horia Hulubei, dacă nu chiar un frate al său, pe nume Dan Hulubei, fusese titularizat ca profesor, şef de catedră, în 1941, la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, odată cu Dan Barbilian (Ion Barbu). Prof. Horia Hulubei a fost înmormântat creştineşte la Cimitirul Bellu, din Bucureşti, pe Aleea Academicienilor. În anul 1970, prin Hotărârea nr. 44 din 17 noiembrie, a fost numit consilier pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie la Consiliul de Stat, de asemenea cu rang de ministru, savantul Henri Coandă (titulatura de savant figura chiar în titlul hotărârii publicate în Buletinul Oficial). Îmi amintesc că văzusem anterior, la televizor, cum Coandă cu soţia erau 
primiţi de soţii Ceauşescu, pentru ca, nu după mult timp, să aflăm că aceştia s-au stabilit definitiv în România. Se zvonea că, în Franţa, Henri Coandă, care nu pusese niciodată preţ pe valorificarea strălucitelor sale invenţii, devenise falit şi că şi-a negociat întoarcerea în ţară (la determinarea lui Coandă de a reveni în ţară a contribuit decisiv, de altfel, şi prof. Hulubei). Oricum, aureolat de realizările sale în domeniul aviaţiei, de prestigiul său de inventator şi pionier al avionului bazat pe propulsia prin reacţie, repatrierea surpriză a lui Henri Coandă a fost bine speculată de autorităţile comuniste. Astfel, i s-a aprobat înfiinţarea unui Institut pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, în fruntea căruia este instalat, a fost ales membru titular al Academiei, distins cu Ordinul Meritul Ştiinţific clasa I, iar, în plus, i s-a pus la dispoziţie fosta casă părintească (scoasă ad-hoc de la naţionalizare), de pe bd. Ana Ipătescu, astăzi Bulevardul Lascăr Catargi, în care a locuit tatăl său, generalul Const. Coandă, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri la începutul secolului XX. În Palatul Republicii, lui Henri Coandă i s-a amenajat biroul într-o încăpere vastă aflată imediat la dreapta intrării din aripa Kretzulescu; venea însă rar la serviciu, spre deosebire de Horia Hulubei. În continuare, dau publicităţii o scrisoare a lui Henri Coandă, al cărui original se află în posesia avocatului Ion Dumitrescu, care, cu amabilitate, mi-a pus-o la dispoziţie. Scrisoarea este expediată din Paris, în august 1957, şi este adresată lui Petru Groza, care la acea dată îndeplinea funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale. În ea, Henri Coandă îşi exprimă gratitudinea pentru faptul că Petru Groza înfiinţase o comisie însărcinată cu elaborarea unei monografii dedicate realizărilor şi descoperirilor sale pe tărâm ştiinţific, în fruntea căreia îl numise pe cumnatul său, generalul aviator Andrei Popovici. Modest, Henri Coandă, deşi devenise cunoscut în lumea întreagă ca unul dintre pionierii aviaţiei, nu îşi arogă merite deosebite, subliniind că „nu mi-am făcut decât datoria de Român”. În încheiere, Coandă îşi exprimă rugămintea de a i se permite sorei sale, bolnavă, să plece la Paris pentru a se trata, urmând ca la revenirea în ţară să-i încredinţeze unele documente originale legate de activitatea sa ştiinţifică, pentru a i le înmâna acad. Elie Carafoli.
Henri Coandă, 81 Bl 5 Michel, Paris, 7 august 1957
Domnule Preşedinte,
Aflu că aţi binevoit a numi o comisie însărcinată cu întocmirea unui soiu de monografie a vieţii mele în cadrul ştiinţific. Am fost adânc mişcat de această mare atenţie. Aveam cuvânt să fiu uimit căci de când, în 1911, guvernul român mi-a acordat „Bene Merenti” clasa I-a pentru lucrările mele în Aeronautică, am crezut că ţara mea m-a uitat cu totul cum a făcut-o cu Niculae Tesla, bănăţean de naştere. Astăzi, că a murit, Unguri(i) îl revendică ca (fiind, n.r.) cetăţean de al lor şi Sârbi(i) la fel. Şi n-ar fi existat telegrafia fără fir, radiourile, televiziunea, dacă bănăţeanul Tesla n-ar fi inventat „Coerorul”; n-ar fi existat nici un Branly, nici un Marconi. Astăzi, în Sorbona se prepara o sală cu numele lui şi tot la fel în Statele Unite! Veţi înţelege deci Domnule Preşedinte de ce am fost atât de uimit auzind de gestul Domniei Voastre. Pe cumnatul meu, generalul Andrei Popovici, care a fost printre primi(i) a sbura pe avioanele mele, cu aşa mare pricepere şi cu tot talentul său, l-aţi numit preşedintele acestei comisii, şi vă mulţumesc pentru această deosebită atenţie. Scopul acestei scrisori nu este decât acesta, de a vă face cunoscut cât am fost de măgulit de faptul (c)ă Domnia Voastră şi-a adus aminte de mine, dar nu cred cu adevărat să merit atâta cinste. Nu mi-am făcut decât datoria de Român, în a căuta să ridic fanionul Ţărei cât am putut de sus. Am promis Dlui Profesor Carafoli să expediez în ţară câteva documente asupra lucrărilor mele şi în această privinţă am o rugăminte să vă fac.
Dat fiind că sora mea este foarte bolnavă şi că aş dori foarte mult să fie căutată aici, aş dori pentru câtva timp să vie şi astfel mi-ar fi cu putinţă să-i remit în mâna proprie documentele care nu există decât într-un singur exemplar, dacă Domnia Voastră aţi putea să-i daţi autorizaţia de a veni. Îmi amintesc adesea de amabilitatea ce aţi avut-o faţă de ai mei şi sper că rugămintea mea o veţi accepta-o. În adăstare şi mulţumindu-vă pentru gestul care l-aţi făcut faţă de capacităţile mele tehnice, vă rog Domnule Preşedinte să primiţi exprimarea distinsei mele consideraţii.
(s.s.) Henri Coandă
Din arhiva proprie reproduc, de asemenea, o atestare olografă a lui Henri Coandă, având data de „12 Dec. 1970” (deci imediat după ce se întorsese în ţară), care sună astfel:
Bucureşti 12 Dec. 1970
Certificat
Subsemnatul Henri Coandă, domiciliat în Bucureşti, Bdul Ana Ipătescu 29, certific că am avut ca salariat pe Matac Barbu ca şef de lucrări la construcţiile ce le-am făcut în ţară cu începere de la 3 Februarie 1922 la 30 Noiembrie 1925.
(s.s.) Henri Coandă
Atât Horia Hulubei, cât şi Henri Coandă au încetat din viaţă în noiembrie 1972, la două zile diferenţă unul de altul (primul la 22 noiembrie, cel de-al doilea la 24 noiembrie). A fost încă un punct comun al existenţei lor, alături de multe altele, care le-au marcat destinul: ambii au fost piloţi, au trăit şi activat în Franţa, dar s-au repatriat, s-au distins prin realizări tehnice şi ştiinţifice remarcabile, au cunoscut gloria şi celebritatea, au avut o largă recunoaştere internaţională, s-au bucurat de distincţii şi demnităţi, pentru a sfârşi în aceeaşi calitate, de consilier de stat, pe pământul strămoşesc.
Sorin Popescu
