În anii ’60, spre sfârşitul deceniului, regimul comunist a racolat unii oameni de valoare din rândul intelectualităţii, mai ales după 1968, când Nicolae Ceauşescu a protestat ferm faţă de agresiunea Pactului de la Varşovia împotriva Cehoslovaciei.
Una dintre aceste personalităţi a fost fizicianul Horia Hulubei (1896-1972). Într-o însemnare olografă, pe care o reproduc mai jos, prof. Hulubei arată originea, turcească, a numelui său. Fost aviator militar în Primul Război Mondial, Horia Hulubei a urmat studiile universitare la Iaşi şi apoi în Franţa (între 1926 şi 1933), unde îşi ia şi doctoratul în fizică experimentală şi lucrează în laboratorul prof. Perrin, fiind preferatul acestuia şi ajungând până la funcţia de director ştiinţific, singurul străin care a funcţionat atunci în această calitate. Reîntors în ţară, devine profesor la Catedra de structura materiei de la universitatea ieşeană, apoi la cea din Bucureşti, unde deţine, în timpul regimului antonescian, între anii 1941 şi 1944, funcţia de rector. Din unele surse, se pare că în biroul său de rector de la Universitate, s-au întâlnit reprezentanţii partidelor politice pentru a se pune de acord în legătură cu înfăptuirea actului de la 23 August 1944. Înainte de război – îşi aminteşte Radu Chişleag, unul dintre colaboratorii săi – Horia Hulubei, la cererea şi cu banii industriaşului Malaxa, a comandat şi obţinut, livrându-se imediat după 1945, unul dintre cele mai performante microscoape electronice din lume, cu care George Emil Palade, tânăr conferenţiar, 
ginerele lui Malaxa, a plecat în America, având astfel avantajul strategic şi tehnologic necesar care, pe fondul meritelor personale, l-a condus la obţinerea Premiului Nobel în Medicină. După traversarea în anii postbelici a unei scurte perioade de ostracizare, în care este chiar arestat, fiind eliberat, se pare, la intervenţia energică pe lângă Stalin a lui Frédéric Joliot Curie, cu care fusese coleg în Franţa, în laboratorul prof. Perrin, şi care la acea dată era Preşedintele Consiliului Mondial al Păcii, regimul comunist îi acordă întreaga încredere, oferindu-i conducerea Institutului de Fizică Bucureşti, transformat ulterior în Institutul de Fizică Atomică Măgurele, unde a funcţionat până în 1968. La 6 iulie 1949, Academia R.P.R., cu adresa nr. 6029, îi comunică: „Plenul Academiei R.P.R., în şedinţa de la 27 mai a recentei sesiuni generale, a aprobat ca Academia R.P.R. să înfiinţeze un Institut de Fizică al Academiei … şi a hotărât ca să vă încredinţeze Dvs. conducerea lui.” În acest cadru Horia Hulubei va aduce o contribuţie esenţială la iniţierea unor domenii noi de cercetare, ca fizica reactoarelor nucleare, rezonanţa magnetică, electronică şi nucleară, construcţia sistemelor de laseri etc. Membru a numeroase academii şi societăţii ştiinţifice de pe întreg mapamondul, reprezentant al României la Agenţia pentru Energia Atomică de la Viena, primul preşedinte al Comitetului pentru Energia Nucleară, creator al reţelei de institute de cercetări de fizică din ţară, distins cu premii şi titluri prestigioase, preşedinte al Secţiei de ştiinţe fizice a Academiei Române, Horia Hulubei a cunoscut, în timpul vieţii, o glorie indiscutabilă, pe măsura meritelor sale ştiinţifice. Este cazul să amintim şi faptul că, în timpul şederii şi al activităţii sale în Franţa, înainte de război, a descoperit prin analiză spectrală – cu raze X, împreună cu o colaboratoare, Yvette Cauchois, un element chimic pe care l-a denumit Moldaviu. Din păcate, întrucât o altă cercetătoare, Margueritte Perey, l-a pus în evidenţă chimic, în tabelul lui Mendeleev figurează cu denumirea de Francium, pe care i-a dat-o aceasta. Prof. Hulubei a fost propus, totuşi, pentru Premiul Nobel la începutul războiului, perioadă în care premiul nu s-a mai decernat. Ulterior, a primit Premiul Nobel Glenn Seaborg, pentru descoperirea Curiumului 96. Pe Horia Hulubei l-am cunoscut în anul 1970, după ce fusese numit, prin Hotărârea C.S. nr. 52 din 30 decembrie 1969, în funcţia de consilier, cu rang de ministru, la Consiliul de Stat. În această calitate a ocupat chiar biroul de la parterul Palatului Republicii (fost Palatul Regal), aripa Kretzulescu, în care a funcţionat Direcţia juridică. Alăturat, unde înainte se afla biroul directorului Direcţiei juridice, Virgil Pavelescu, se instalase cabinetul secretarei sale, o doamnă foarte de treabă, pe nume Maria Condruţ, care era un fel de înger păzitor al profesorului. Tot în acest birou se înghesuiau consilierii lui Hulubei, respectiv Nicolae Velichi şi Radu Chişleag, fiul reputatului profesor universitar Gheorghe Chişleag, fost preşedinte al Societăţii Române de Radiologie şi director al Clinicii de Radiologie din Iaşi, care acum îi poartă numele. Cu Radu Chişleag, care era un fizician cu mari perspective, un spirit iscoditor şi foarte apropiat de profesor (a devenit ulterior, la rândul lui, profesor universitar, laureat al Premiilor Academiei „Constantin Miculescu” – 1984 şi „Dragomir Hurmuzescu” – 1985 şi al Premiului „Opera Omnia” al Politehnicii din Bucureşti pe anul 2010), de aproape aceeaşi vârstă cu mine, am devenit prieten, cu atât mai mult cu cât el se mutase cu chirie într-o cămăruţă din Cotroceni, în vecinătatea locuinţei mele. Lui Radu Chişleag îi sunt recunoscător pentru unele informaţii cu privire la prof. Horia Hulubei pe care le-am menţionat în prezentele rânduri. (Va urma)
Sorin Popescu
