Doi adolescenţi din Târgu-Jiu, cercetaţi pentru furt calificat

431

Doi adolescenţi în vârstă de 16, respectiv 18 ani, din Târgu-Jiu, au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au sustras componente din cupru de la aparate frigorifice. Cei doi adolescenţi sunt acum cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cei doi tineri au fost prinşi în flagrant de administratorul unei societăţi comerciale, care a anunţat imediat poliţia. „În după-amiaza zilei de miercuri, 29 ianuarie 2014, la ora 15:30, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de administratorul unei societăţi comerciale despre faptul că  a  surprins două persoane care au sustras mai multe componente din cupru de la aparatele frigorifice. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat pe numiţii U.A.I., 18 ani şi S.A.V., de 16 ani, ambii din Târgu-Jiu, care aveau asupra lor mai multe conducte din cupru”, a spus Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Bunurile sustrase au fost restituite părţii vătămate.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here