DNA strică în plină campanie electorală planurile soacrei liberale a lui Surupăceanu! Fostul administrator al ginerelui liberalei Cojocaru, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului

1560

Dosarul “Buldotanc” este repus pe tapet, în plină campanie electorală de către procurorii DNA Craiova, anchetatorii reușind să-l trimită în judecată, ieri, sub control judiciar, pe Dănuţ Filipescu, fostul administrator al cunoscutei firme a lui Mugurel Surupăceanu, Tutto Mobili SRL, și asta pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Este vorba despre firma prin intermediul căreia, Surupăceanu, a primit, cu ani în urmă, aproape 6 miliarde din afacerea penală cu buldotancul achiziţionat de CE Turceni şi alte 3,5 miliarde din două contracte pentru furnizare de mobilier aceleiaşi unităţi economice. Coincidență sau nu, demersul procurorilor DNA are loc cu nici zece zile înainte ca AGA Complexului Energetic Oltenia să discute în ședință aprobarea sau nu a demarării unui proces civil în instanță împotriva celor trei directori ai fostului Complex Energetic Turceni, pentru prejudicierea companiei cu peste 800.000 de lei, în afacerea “Buldotanc”. Această decizie strică, de asemenea, și planurile de campanie ale familiei Surupăceanu, știut fiind că soacra fostului deputat, actual candidat al PNL la Primăria Bumbești-Pițic, deloc străină de afacerile oneroase ale ginerelui său, se bucură, cu atât mai mult, de susținerea liderilor liberali de la Gorj.

În 2007, firma lui Mugurel Surupăceanu, fost deputat PSD, a importat din Ucraina un utilaj de tip tractor forestier, un buldotanc, la prețul de achiziție de 50.000 de dolari. Prin firma sa Tutto Mobili SRL, condusă în calitate de administrator de către Dănuț Filipescu, cel trimis, ieri, în judecată de către DNA, utilajul a ajuns la Complexul Energetic Turceni pentru o sumă de 832.000 de lei, procedurile de achiziție fiind ilegale, în timp ce buldotancul s-a dovedit că era nefolositor și nefuncțional. Așa a ajuns să fie inculpat în acest dosar și fostul director general de la CE Turceni, Dumitru Cristea, dar și alți doi foști șefi de la această structură, Silvică Boiangiu, de la Direcția Investiții, și Ioan Viorel Vasile, de la Direcția Comercială.
După o judecată întinsă pe câțiva ani, la începutul anului trecut infractorul Mugurel Surupăceanu a fost achitat în această cauză, deși magistrații Curții de Apel Craiova au stabilit că fapta există, iar cei trei șefi s-au ales cu pedepse cu suspendare, mult diminuate.

Departe de PSD, aproape de PNL
În tot acest timp, Surupăceanu a ieșit din lumina reflectoarelor, stând “departe” de politică. De fapt, fostul deputat este încă activ pe scena PNL, nu degeaba soacra sa, Irina Cojocaru a primit, peste noapte, girul acestui partid pentru a candida la postul de primar al comunei Bumbești-Pițic. Liderii PNL Gorj, Dan Vîlceanu și Tudor Barbu, au ignorat total semnalele presei de investigație care au arătat în ultimii ani că soacra Cojocaru nu era străină de afacerile oneroase coordonate de ginerele său, în unele fiind implicați alți actuali candidați ai acestei organizații.
De altfel, în acest context, nu ar fi exclusă o revenire a lui Surupăceanu în politică, dar la PNL Gorj, dacă soacrei sale, liberalii îi vor asigura succesul la primăria în cauză.

Favorizarea făptuitorului Surupăceanu?!
Ieri însă, procurorii DNA au stricat o parte din planurile PNL-Surupăceanu-Cojocaru, mai ales după ce anchetatorii DNA Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Dănuţ Filipescu, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, ambele în formă continuată. Mai exact, procurorii au constatat că “în 4 mai 2010, 22 aprilie 2013 şi 9 mai 2014, Dănuţ Filipescu a fost audiat ca martor într-o cauză penală instrumentată iniţial de către procurorii anticorupţie şi aflată la acele momente în curs de judecare, respectiv într-un dosar în legătură cu achiziţionarea de către SC Complexul Energetic Turceni SA, cu încălcarea prevederilor legale şi la un preţ supraevaluat, a unui utilaj nefolositor şi uzat”. Este vorba despre audierea fostului administrator al firmei lui Mugurel Surupăceanu în dosarul “Buldotanc”.
“În aceste împrejurări, Filipescu, în mod repetat, a făcut declaraţii mincinoase în faţa instanţelor de judecată cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, susţinând că a fost unicul utilizator al unui post telefonic şi că de la acesta a purtat convorbiri cu unul dintre inculpaţii din cauza respectivă. În acelaşi context, pentru a întări cele arătate mai sus, la 23 septembrie 2013, Dănuţ Filipescu a dat o declaraţie pe proprie răspundere autentificată la un notar în care susţinea aceleaşi lucruri, document care a fost ulterior depus la dosarul cauzei”, se arată într-un comunicat al DNA transmis marţi.

Filipescu a pus umărul la salvarea fostului său șef
Procurorii susţin că, prin această conduită, Filipescu a urmărit, și pare că și-a atins scopul, să îngreuneze aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, să inducă în eroare instanţele, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi.
Dosarul lui Filipescu a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Anamaria Stoica

Omul bun și la Uniflex
Tutto Mobili SRL nu este singura firmă gestionată de Surupăceanu, băgată în afaceri cu Ce Turceni, cealaltă este Uniflex SRL. La scurt timp după ce a dat niște bumuri financiare, societatea şi-a schimbat denumirea în Euromaster Invest SRL, administrator fiind acelaşi apropiat al lui Surupăceanu, Dănuţ Filipescu. Firma se ocupa în 2011 cu importul de tractoare.

Soacra și liberalul Modrea
Cu cinci ani în urmă, publicația “Scandal de Gorj”, scria că actuala candidată a PNL, Irina Cojocaru, soacra lui Surupăceanu, este băgată în unele afaceri imobiliare ale Universității “Titu Maiorescu”, unde are, în prezent, calitatea de administrator. De altfel, UTM în mod curios a achiziţionat un spațiu tocmai de la Dumitru Modrea, colegul acesteia de la PNL Turcinești, candidat cu ștate vechi la fotoliul de primar al localității.
“Afacerea i-a apropiat atât de mult pe Modrea şi pe madam Cojocaru încât, în prezent, liberalul(pe atunci viceprimar) a devenit responsabil zonal, iar soacra lui Surupăceanu, secretar zonal, la un proiect cu fonduri europene, derulat de Universitatea «Titu Maiorescu» în parteneriat cu Primăria Turcineşti”, titra publicația în cauză.

13 COMENTARII

  1. Irina habar nu are cum o cheamă si vrea primar sa o întrebați de unde are bani de campanie sa vedeti ce va răspunde oricum o minciuna dar se va afla mai multe in cel mai scurt timp

  2. ce tot il sustineti pe preotul Sapun….nu stiti cine sunt popii? exista in comuna exemple Cretoiu si Puiu Popescu doi excroci si hoti, mint cu nerusinare si prostesc populatia…le.ar lua si painea saracilor oameni iar ei dau prinoasele la porci…cate familii sunt in comuna care nu au ce pune pe masa? fara rusine si fara respect sunt popii se roaga sa moara lumea sa incaseze banii de inmormantare…pentru ce platim taxa? doar ei au salariu…cate ore muncesc…4 zile pe saptamana…in rest campanie electorala pentru PMP…

  3. Doamna Cojocaru Cocuța are doi neuroni (sunt la cap Cocuțo…nu știu dacă ai auzit) unu-și zice ,,cetațean anonim,, si unu ,,Rică,,!…și cu cei doi neuroni împroașcă venin !….păi e frumos?…altfel nu se explica cum sare la gâtul primarului și al vicelui !…se vede că habar nu are de realitățile comunei!Deocamdată DNA-ul are treabă pe la dânsa prin neam!

  4. Socrela…vezi ca ma sună nenea Modrea…intrebă când mai faceți binging în tărâțe!…dă-i un țâr te rog…când termini de-mparfumat la ăia din Bumbești!

  5. Mă ,,cetățean anonim,, mă cocuță mică… nu te screme prea tare așa deodată …mai trage aer pe guriță!…crezi că dacă ai umplut gardurile cu fățuca ta i-ai și păcalit pe oameni?…ai dreptate mai este cale lunga din campanie…și o să reușești să-ți scoți tot veninu din gușuliță…să vadă si bumbeștenii ce drăcovenie vrea să se cocoațe în spinarea lor!…te freacă grija de Săpun?…ce limbi știi tu guriță (…nu de-alea cocuță ;)) !!! )…Săpun vorbește italiană cum n-o să poți tu vorbi vreodată românește…în rest e și el om! Primaru???….ai tu nas să vorbești de primar?…când comuna toată e un șantier?…s-au făcut și se fac lucruri pentru bumbeșteni cocuță!…așa că fugi de fă gargară cu mușețel…să nu te muști de limbuță că faci buba!

  6. Domnul Sapun daca era un preot deosebit avea familie si ccopilul crestea sub supravegherea lui nu-si parasea familia si pleca in strainatate de unde a venit cum a plecat si bautura si-a pus amprenta pe personalitatea dumnealui. Dl Sapun daca ar avea personalitate cum se lauda ar fi preot si in momentul de fata nu s-ar tine de chefuri si de betii unde bea pana se urca pe masa. Fiind vice de 4 ani de zile in comuna Bumbesti Pitic s-a evidentiat prin urmatoarele
    presedinte de comisie la concesionarea muntilor pe o perioada de 10 ani domnului Petre Golu care sfideaza toti cetatenii comunei
    l-a sustinut pe primarul Nioata in toate „proiectele „”facute de mantuiala(in 2012 au fost achizitionate alte studii de fezabilitate de date aceasta actualizari numai pentru apa si canal in valoare de 900 milioane lei) deci in aceste conditii organele de control au apreciat ca la Bumbesti Pitic 3 miliarde de lei vechi au fost cheltuite ineficient pentru obiective care nu au fost introduse in programul de investitii anual
    DOMNULE PRIMAR SI VICEPRIMAR DACA DORITI ABORDATI-O PE D-NA COJOCARU INTR-O DEZBATERE IN DIRECT LA ORICE TELEVIZIUNE DORITI DUMNEAVOASTRA SI DEZBATETI, BINEINTELES CU DOCUMENTE, PROBLEMELE CETATENILOR DIN COMUNA PE CARE DUMNEAVOASTRA NU LE STITI!

    • Tu nu vei ajunge intelectual vorbind nici la degetul mic al dlui SAPUN .Ce te doare pe tine de viata lui personala vezio pe a ta. Si afla ca au existat oameni competenti ce au contolat toate documentele la aceasta primarie si rezultatul a fost pozitiv de fiecare data pt angajatii si alesii primariei,(vorbim de anii in care aduci acuzatii) .Ar trebui sa intri in pamant de rusine dar,…,nu ai participat la impartirea ei.

  7. Asa le trebuie lui Valceanu si lui Diaconescu.Sa uita la soare la Bumbesti Pitic.Si au batut joc de preotul Sapun pt afacerista de Cojocaru Irina.DNA sa si faca treaba serios si sa o cerceteze si pe candidata asta a PNL ului sa vada de unde a avut bani sa faca atatea mese intinse cu sute de oameni,a dat cu sutele cutii de ciocolata la Carligi si in comuna Bumbesti Pitic,a dat parfumuri,portocale,bere,participa la pomeni la biserici,Oamenii din bumbesti sunt destepti,mananca si bea si la vot stiu ei ce fac.
    Sapun era om cunoscut in localitate,om de vaza l a inlaturat ea cu pilosenile ei,cu vestitul Leustean si altii.La

    • Daca DNA vrea sa faca treaba serios sa cerceteze si pe dl primar si pe dl vice pentru abuzurile pe care le fac in comuna!

    • Fratilor, voi nu vedeti ca toate mizeriile astea apar intrun ziar de casa? Cumva soacra este una si aceleasi persoana cu ginerele? Ziarul acesta a rămas ceea ce a fost – un ziar comunist. Nici nu putea fi altfel din moment ce creste in grădina PSD. Ati uitat atât de repede ? Pe vremea cealalta un membru al familiei putea distruge, prin gesturile sale, toata familia. Slavă domnului, astăzi fiecare răspunde pentru faptele sale, iar legăturile fortate intre soacra si ginere răspund unor comenzi si denotă spaima primarului actual care si-a pus ciracii sa lipească pe garduri ziarul. Desigur, in lipsă de altceva mai serios! Aveti putina răbdare… Campania nu s-a terminat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here