Divizia Minieră a CEO a schimbat regulile jocului pentru Minprest

313

Procedura de selecţie a conducerii Minprest Serv Rovinari a suferit modificări în timpul în care s-au depus deja candidaturile pentru funcţiile de conducere din cadrul societăţii. Asta, urmare a unei decizii date joi de către conducerea Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia(CEO), decizie transmisă la sediul Minprest în cursul aceleiaşi zile.

Ce se hotărăşte în cadrul documentului în cauză? Se stabileşte că selecţia conducerii Minprest se va face abia după ce Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor Minprest vor fi stabilite. Practic, cele două organisme vor decide soarta conducerii Minprest Serv. Modificarea regulilor în timpul jocului au survenit urmare a numeroaselor polemici legate de competitorii înscrişi în cursa pentru funcţiile de conducere de la vârful societăţii. Au fost luate în calcul şi dezvăluirile mass-media legate de cheful şefilor de la Minprest organizat chiar în spaţiul deţinut de către unul dintre cei doritori de funcţie la vârful societăţii. Urmare a scandalului media, şansele ca Daniel Burlan, propus şef al CA-ului Minprest, să primească această funcţie sunt minime.
ANAMARIA STOICA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here