Disensiuni sindicale, pe tema sporului de fidelitate ascuns

265

8000 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, marea majoritate energeticieni, beneficiază acum de un spor de fidelitate, care reprezintă 10% din salariul minim pe economie pentru cei fără funcții și 25% din salariul de încadrare pentru șefi. Potrivit liderului de sindicat de la UMC Lupoaia, Nicu Bunoaica, sporul în cauză este unul ascuns, deoarece de același spor numit însă “de condiții deosebite”, beneficiază și minerii CEO care prestează în producție.

Sporul în cauză a stârnit polemică la ultima Comisie Mixtă a companiei, după ce s-a cerut ca de sporul în cauză să nu mai beneficieze 3000 de energeticieni, care sunt șefi și nu muncesc în condiții deosebite. Propunerea sindicaliștilor de la Federația Univers a stârnit discuții chiar și printre colegii din această structură, liderii din FNME fiind și ei împotriva eliminării sporului pentru energeticienii cu funcții de conducere. Acești lideri sindicali nu au fost de acord cu opinia solicitanților eliminării sporului pentru șefi care au motivat că acordarea acestei facilități produce pierderi pentru companie.
nicu bunoaica“La UMC Lupoaia, la Secția Utilaje și la Secția Vulcanizări, toți angajații care prestează în condiții deosebite de muncă, nu beneficiază de acest spor, lucru care este contrar CCM-ului.
În schimb de sporul de fidelitate, care maschează de fapt sporul de condiții deosebite beneficiază șefii din termocentrale care fac muncă la birou. De fapt, până acum un an, de același spor au beneficiat și lideri sindicali din minerit, de la cele două cariere din Motru”, a declarat liderul Nicu Bunoaica.
Subiectul a rămas deschis și pentru viitoarea Comisie Mixtă a CEO, unde ar putea să se discute și despre salarizare conform CCM care prevede că acest aspect trebuia clarificat în aprilie 2016. În CEO mai există angajați cu clase sub 10, care primesc astfel un salariu sub minimul pe meserie.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here