Directorul “Polică”, în fața Comisiei de Disciplină a Ministerului Justiției

604

Urmare a reclamației care i-a fost făcută la finalul lunii trecute de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), directorul Penitenciarului Târgu-Jiu fiind acuzat de abateri disciplinare, Ion Popescu va fi prezent, luni, la ora 14.30, în fața Comisiei de Disciplină a Ministerului Justiției. Acest organism, după ce îl va audia pe “Polică”, dar și alți martori, va putea să-i dea sau nu directorului închisorii municipale o sancțiune disciplinară. De altfel, în plângerea adresată Comisiei de Disciplină de FSANP, directorul închisorii din municipiu este acuzat că, pe lângă alte abateri, ar fi încurajat hărțuirea inspectorului de penitenciare Ion Tătaru, lider de sindicat în unitate, de către directorul adjunct siguranță și regim penitenciar al unității de detenție din Târgu-Jiu, Teodor Iancu. Pe lângă această reclamație, Popescu s-a mai ales cu una. Mai exact, FSANP a informat, săptămâna trecută, ANP-ul în legătură cu niște donații făcute penitenciarului de apropiați ai unor deținuți, sub conducerea acestui director, fapte care îmbracă haina corupției. Până acum, ANP nu a trimis aici Corpul de Control, ceea ce pune serioase semne de întrebare în legătură cu lipsa de reacție a directorului acestei instituții. În cauză se discută chiar de complicitate.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here