Director de instituție din Gorj: ,,Pun lacătul și pe DSV”

6244

Florin Gorcea, cel care a fost instalat la șefia Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj la începutul anului trecut, este acuzat de subalternii săi cum că s-ar bate cu pumnii în piept că la plecarea sa din instituție va pune lacătul pe aceasta.

Angajații DSVSA Gorj reclamă numeroase abuzuri făcute de Florin Gorcea, numit șef al instituției de circa 1 an și 5 luni. Deși a primit decizia de pensionare, omul încă ține cu dinții de scaunul de director, iar oamenii din subordinea sa reclamă faptul că acesta mai are câteva polițe de plătit. Totodată, salariații spun că Gorcea este cel care pe timpuri, sub bagheta sa, a ,,reușit” să ducă în cap complexul de porci de la Urechești, dar și fosta Avicola.
Activitatea sa la conducerea DSVSA Gorj stă sub semnul întrebării în special după ce instituția a plătit, la unison cu ANSVSA, circa 7,8 milioane de lei ca despăgubiri pentru mistreții omorâți din cauza pestei porcine la complexul vânătoresc de la Turceni, administrat de familia senatorului Ion Iordache. În acest caz, Gorcea a dat cu subsemnatul și la Direcția Națională Anticorupție, acolo unde a fost deschis un dosar de cercetare. La acel moment, după ce instanța de judecată a dat câștig de cauză familiei Iordache și a obligat instituțiile să-i achite despăgubiri pentru porcii mistreți uciși, senatorul a declarat următoarele la un post național de televiziune: ,,Nu am obținut eu aceste despăgubiri, ci firma care a fost păgubită. Am făcut un demers împotriva instituțiilor statului când eu eram administrator și s-a dovedit că statul a încercat să păgubească o societate comercială și nu numai. Pentru asta a trebuit să plătească și pentru asta vor plăti și cei care sunt vinovați. Asta mi-am propus, pentru că de prea mute ori statul și-a bătut joc de cei care muncesc. S-a dovedit că ceea ce au susținut cei de la DSV a fost o rea intenție și patru hotărâri judecătorești au fost definitive și au modificat și legea. Le-am demonstrat că am dreptate și m-am zbătut pentru această ramură a economiei”.

Pensia nu îl cheamă
Deși are numeroase contre cu angajații săi, conform unor surse, Gorcea susține sus și tare că va pune lacătul și pe DSV. Se spune despre pensionarul-șef al DSVSA Gorj că a intrat în atenția colegilor săi din țară, după ce face anumite gafe chiar și la întâlnirile trimestriale cu șefii de DSVSA-uri din țară, care au loc la București.
,,La fiecare ședință cu ANSVSA, el stă în picioare, e aproape habarnist, n-are niciun răspuns la întrebările care i se pun. Nu știe deloc să coordoneze activitatea. Are câțiva ,,consilieri” pe aici, care se pare că nu îl consiliază în favoarea lui. Noi știm despre el că a fost director și la complexul de porci de la Urechești, după Revoluție a fost și reținut într-un caz ce aparținea de acel loc de muncă. Pe unde a fost, a plecat cu coada între picioare, și de la complexul de porci, și de la Avicola. Acum ne spune că va pune lacătul și pe DSV că el și așa este pensionar. E ușor să distrugi o instituție, munca unor oameni, dar e greu să repari ulterior. El zice că își asumă orice decizie luată. Deși este pensionar, nu renunță la funcție. Noi credem că mai are niște polițe de plătit. Sub semnătura lui s-au acordat acele despăgubiri imense pentru mistreții omorâți la complexul de vănătoare de la Turceni. Apoi, a dat niște avize pe repede înainte tot acolo pentru repopulare fără niciun fel de dezinfecție. Trebuia făcută o analiză de risc cu o echipă complexă. Acum, se pare că firma în cauză ne-a dat din nou în judecată pe motiv că ar mai vrea de la DSV despăgubiri de încă 30 și ceva de miliarde de lei vechi. Nu știm ce va fi cu această instituție atâta timp cât va mai fi condusă de Gorcea”, a declarat, pentru ,,Gorjeanul”, o sursă din interiorul instituției județene.

,,Nu credeam că voi fi atacat pe nedrept”
Contactat telefonic, directorul executiv al DSVSA Gorj, spune că toate acuzele care i se aduc sunt ,,povești”, și că există oameni care speră să îi ia locul după ce se vor încheia alegerile din data de 9 iunie: ,,Da, mai există un proces pe rol cu executorul care s-a ocupat de procesul cu complexul de vânătoare de la Turceni. În acest caz, nu s-a comis niciun abuz, DNA nu m-a găsit vinovat cu nimic. Noi am plătit debitul în baza a patru hotărâri judecătorești. Doar am făcut ce a decis instanța de judecată. Când va rămâne definitivă și această hotărâre cu executorul judecătoresc, vom vedea ce mai este de plătit. Faptul că spun ei că aș pune lacătul pe instituție, sunt doar povești. Am vârsta și maturitatea necesară și nu aș putea să afirm așa ceva. Sunt devotat meseriei și îmi fac datoria cu drag și prisosință. Nu credeam că voi fi atacat pe nedrept. Dacă aș fi atacat pe drept, aș recunoaște. Sunt mulți care cred că va fi o schimbare după data de 9 iunie, și mulți care m-au acuzat în speța despăgubirilor cu cazul de la Turceni, dar eu nu mă știu vinovat. Doar am pus în aplicare legea întotdeauna. Cei care sunt împotriva mea, dacă ar fi măcar la nivelul meu, mi-aș scoate pălăria în fața lor. Dar, instituția pe care o conduc are un rol fantastic. Noi suntem în slujba oamenilor și a animalelor”.
Conform ultimei declarații de avere publicate pe site-ul DSVSA Gorj la începutul anului trecut, Florin Gorcea deține împreună cu familia sa trei terenuri și trei clădiri în Târgu Jiu și Peștișani, dar și patru autovehicule. De asemenea, în conturile bancare înregistrează mai multe depozite, în lei și în valută.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

  1. Oare asta nu a ajuns director la DSV cu ajutorul lui IORDACHE sa-i plateasca mistretii?Oare erau crotaliati da a putut sa-i plateasca de parca i-ar fi avut in curte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here