„Holteiul” afacerist de 30 de ani, care se alesese în Consiliul Județean pentru patru ani, ajungând în curând chiar „vicepreședinte” (1875-1879), își face repede rivali politici și dușmani pe viață.
Chiar în anul în care Enache Cartianu fusese asasinat în propria-i ogradă de pistolarul nocturn rămas necunoscut (zice-se, acesta fiind „un văr” de-al lui și apropiat al lui Dincă Schileru), în seara de 22 iulie 1875, cu câteva luni în urmă, la 27 aprilie 1875, Dincă Schileru este implicat într-o încăierare cu „injurii ocărâtoare” la cârciuma din comuna Vlăduleni, avută cu preotul satului Alexandru Păsăreanu (Păsărin) și cântăreții popii, Popescu Marin şi Popovici Răducan, un scandal de pomină care se lasă cu plângere la procuratura locală și reclamație la episcopul Atanasie al Râmnicului, în cele din urmă părțile conciliindu-se. Așadar, în venele tânărului vicepreședinte al Consiliului Județean clocotea un sânge aprig, dar și o mândrie așa-zis „schilerească” crescând odată cu rotunjirea averii, inclusiv din „cârciumi” și „camătă”… Încă de la venirea în Bâlteni, figura lui Dincă Schileru stârnise antipatii, în primul rând din partea „primului proprietar” Zamfir Bălteanu, fratele primarului Grigore Bălteanu. La o partidă de pescuit pe Jiu, Dincă se pomenește împins energic în apă, unde ar fi sfârșit înecat dacă nu se agăța de pulpana hainei celui care „glumise”… Episodul este reținut și detaliat în mărturisirile sale, ca dovadă a unei permanente ostilități întâmpinate în zonele de influență ale afacerilor sale! Băltenii constituiau și ei o influentă familie atât ca proprietari de pământuri cât și ca autorități administrative. La 1821, în fruntea Târgu-Jiului, în timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a fost numit Dinu Bălteanu. Apoi, fiul acestuia, Zamfir Bălteanu, fusese în mai multe rânduri președinte de magistrat la Târgu-Jiu (în 1835, în 1836, în 1844). Iată-l, așadar, acum, pe Dincă Schileru implicat în tot felul de afaceri, cunoscând bine drumurile Budapestei și Vienei (Dinu Sickitiu Cartior, în lucrarea memorialistică Întâmplări trăite lansează ipoteza originii ardelene/nemțești a Schilerilor, aduși acolo, la frontiera de plai, de către Mihai Viteazul). Afacerile l-au purtat la Paris, ba chiar în Anglia, ducând în Parlamentul englez bulgări de antracit de la Schela, în ideea de a aduce în Gorj investitori străini. Nu creșterea averii și influenței sale, la umbra mandatului de deputat aflat în tabăra puterii ne interesează aici, ci un anumit comportament voluntar și „conflictual”, de un egotism imperturbabil și impulsiv, vizibil încă din 1875. Afacerile de la Bâlteni cu frații proprietari Bâlteanu îi vor rezerva o sângeroasă surpriză, plănuită inițial ca un asasinat. Târziu, în seara zilei de 24 octombrie 1880, pe când se întorcea cu trăsura de la o ședință a Consiliului Județean, la care participase în calitate de parlamentar, având asupra sa 646 napoleoni, oamenii negri l-au așteptat în Vlăduleni, la punctul „Valea Vladului” (cca 40 km de Filiași) și și-au descărcat armele în nedoritul lor consătean proprietar (în amintirea acelui moment crucial din viața lui, care i-a pus viața în pericol, Dincă Schileru a ridicat un monument de piatră reprezentând îngerul păzitor și purtând o inscripție de afurisenie la adresa făptuitorilor. Și acest proces durează luni de zile, ceea ce ridică suspiciuni asupra acurateței mandatului său de deputat, ceea ce îl determină pe deputat să ceară scurtarea termenelor, celeritate în soluționarea cauzei. Evenimentul care l-a scăldat într-o baie de sânge (hainele fiind prezentate la proces ca dovezi infranșisabile) este relatat pe larg de victimă. Făptuitorii, dovediți în instanță, nu fuseseră decât „amicii” și colaboratorii lui mai vechi, cei ce nu se împăcaseră niciodată cu ideea că „veneticul” devenise pentru ei un ascendent periculos în afaceri și prestigiu comunitar: „Criminalii au hotărât asasinarea mea din gelozie, după ce am fost deputat în Camera țării, ca să nu mai pot face nimic în interesul comunei, județului, țării și familiei mele.” (MO, nr. 7/16 februarie 1886, pp. 1-2). În tentativa de asasinat de la Bâlteni, din 24 octombrie 1880, s-au dovedit complici primarul comunei Grigore Bâlteanu și finul acestuia, cârciumarul Dumitrache Șandru. Căzut în dizgrația grupului de influență din Bâlteni, Dincă realiza, după cum însuși mărturisește, că se află „departe de rude, străin în mijlocul locuitorilor din Bâlteni”, unde propria-i casă începuse să se înmulțească (va avea trei feciori și două fete, în totul douăzeci și unu de nepoți). Dar nu asta stârnea tot felul de invidii stropite cu „țuica” necazurilor, cât felul tot mai sigur de sine, o anume atitudine dezinvoltă în varii afaceri, spiritul său intrepid aducător de mare profit și, desigur, aura de parlamentar, ca un „blindaj” în fața unei anumite atitudini critice și rezervate. Dincă Schileru știa, cu alte cuvinte, să-și creeze personalitatea în mediile neguțătorești și în tot felul de tranzacții, pe această imagine înflorind „cămătăria” cu mare profit. Recunoscându-și astfel de procedee deloc morale chiar în fața celor ce-l critică în parlament, Dincă spune că, nefiind invenția lui, prin astfel de împrumuturi cu dobândă el nu face decât să-i ajute pe cei ce, aflați în impas, apelează la el!
(va urma)
Zenovie CÂRLUGEA
