Din culisele luptei sindicale – Meci Creţan – Condescu

354

constantin cretanNu doar partidele politice „beneficiază” de masa de electori. Cu cât are mai mulţi membri şi simpatizanţi cu atât o organizaţie este mai puternică.

Regula se aplică fără echivoc şi în rândurile structurilor sindicale, de unde şi luptele dintre liderii sindicalişti pentru atragerea de membri. Federaţia Naţională a Muncii, condusă de Constantin Creţan, îşi face cu greu loc în rândul lucrătorilor din domeniile minerit şi energie, datorită faptului că timp de mai mulţi ani de zile, pe parte sindicală, supremaţia este deţinută de Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO), aflate sub comanda lui Marin Condescu.

Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), spune că a primit ameninţări din partea sindicatelor conduse de Marin Condescu.
Disensiunile dintre cei doi lideri sindicali sunt binecunoscute atât uniunii cât şi federaţiei. Practic, Constantin Creţan refuză orice dialog cu oamenii lui Condescu, inclusiv cu acesta. „Nu vreau să stau cu ei la aceeaşi masă” declara Creţan, nefiind de acord cu planurile de acţiune propuse de principalul sponsor al clubului Pandurii. Tocmai acesta este motivul care generează nemulţumirile provenite din partea preşedintelui FNM, care nu vede cu ochi buni un interes atât de mare pentru 458-49057-condescuo echipă de fotbal din partea unui lider de sindicat, mai ales în perioade atât de tulburi pentru minerit şi energie. „Sunt presiuni din partea sindicatelor lui Condescu, vin cu tot felul de mojicii” mai spunea Creţan. În plus, acesta semnala şi cazuri concrete, cum ar fi cel de la cariera Roşia-Peşteana. „Au ameninţat oamenii că-i trec pe lista de disponibilizări dacă pleacă la alte sindicate. La Roşia-Peşteana s-a dus Bordei să ofere funcţia de jurist electricianului Marcea, pentru că a terminat facultatea de Drept, ca să nu treacă la sindicatul nostru” , declara Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii.
Acuzele liderului FNM nu se opresc aici. Şefii USMO mai sunt acuzaţi de faptul că încearcă să îşi asigure venituri pe uniune chiar prin intermediul federaţiei lui Creţan. „Sub motivul că sunt semnatari ai Contractului Colectiv de Muncă , cei de la USMO încearcă să scoată bani în procentul de 2% pe baza acestuia” afirma Creţan.
Planuri sindicale mari, din partea lui Creţan
Din datele prezentate de reprezentantul FNM, peste 2000 de oameni sunt în momentul de faţă afiliaţi la structura federativă. Federaţia Naţională a Muncii are în componenţă 15 sindicate, majoritatea constituind-o sindicatele din Gorj la care se adaugă trei sindicate din Valea Jiului dar şi membrii fostei Ligi „Miron Cozma” cu denumirea actuală „Liga muncitorilor din România”. Însă, Constantin Creţan nu intenţionează să se oprească aici cu planurile sale privind FNM. Deja, există demersuri pentru includerea în cadrul federaţiei şi a altor câtorva sindicate, din Poliţia comunitară, justiţie, firme de pază şi protecţie.
Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here