Din categoria – Să trăiţi bine ! – Mii de bătrâni salvaţi de “Reciproc”

363
iulia ciopleaTraiul pensionarilor pare să se degradeze pe zi ce trece, pensiile mici privându-i pe majoritatea dintre ei de cele mai elementare lucruri. Pentru a putea trăi cât de cât decent, mulţi dintre vârstnicii gorjeni se împrumută de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Târgu-Jiu.

Pentru a-şi putea lua medicamente, pentru a plăti cheltuielile curente şi facturile, pensionarii se împrumută, pensiile lor dovedindu-se a fi insuficiente. „Pensionarii se împrumută din ce în ce mai des la noi. Numai la ultima şedinţă, de săptămâna trecută, am aprobat circa 200 de cereri de împrumut”, a declarat directorul economic al instituţiei, Iulia Cioplea. Pensionarii spun că nu s-ar descurca dacă nu s-ar putea împrumuta undeva. „Luăm când avem nevoie, îi dăm înapoi, apoi luăm iar. Ce să facem?”, spune un pensionar în timp ce un altul, care tocmai completa cerea de împrumut, ne-a povestit pentru ce ar vrea bani. „Îmi trebuie să merg la băi. Sunt bolnav. Şi vreau să bag şi gaze acasă. Dacă nu m-aş împrumuta nu m-aş putea duce şi nici gaze nu aş putea băga. Din 10 milioane şi jumătate nu mă descurc”, spune bătrânul.
Pensionarii săraci nu restituie banii la timp
Suma plătită prin împrumuturi membrilor care au solicitat bani de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgu-Jiu, a ajuns, în primele luni din 2010, la aproape trei milioane de lei noi. Potrivit Iuliei Cioplea, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c. au fost depuse la sediul instituţiei 1922 de cereri din care 1724 au fost deja achitate. „Diferenţa o reprezintă cereri pe care încă nu le-am onorat dar pe care le vom achita în perioada imediat următoare”, a spus directorul economic. Există, însă, şi pensionari care, după ce împrumută diferite sume, se trezesc în imposibilitatea de a le restitui la timp. În acest caz intervine Casa de Pensii Gorj, care pune popriri pe pensiile beneficiarilor sau a giranţilor acestora. În prezent 120 de pensionari se află în această situaţie, CARP Târgu-Jiu reuşind să recupereze, până acum, 58 616 lei. Pentru că nu practică dobânzi mari, această instituţie rămâne în topul preferinţelor vârstnicilor atunci când vine vorba de a cere un ajutor.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here