Din 2014 – Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” va deveni obiectiv mondial UNESCO

289

Ansamblul „Brâncuşi” de la Târgu-Jiu va deveni obiectiv din patrimoniul mondial UNESCO, începând cu anul 2014. Vestea bună vine din partea Institutul Naţional al Patrimoniului(INP). Deşi data estimată pentru prezentarea dosarului de nominalizare era 31 ianuarie 2015, municipalitatea a primit un răspuns favorabil şi din partea Ministerului Culturii ca documentele să fie finalizate până în 31 octombrie 2013.

Potrivit INP, principala instituţie care gestionează „dosarul Constantin Brâncuşi” în vederea înscrierii acestuia în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, elaborarea dosarului de înscriere a Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu-Jiu, operă a lui Constantin Brâncuşi, în Lista Patrimoniului Mondial a început acum două luni şi se va încheia, după un proces laborios, în 2014.
Conform lui Alexandru Muraru, directorul general al INP „un grup alcătuit din arhitecţi/urbanişti, istorici de artă şi arheologi ai INP, împreună cu Ministerul Culturii şi cu autorităţile locale din Gorj vor întreprinde în următoarele luni proceduri şi acţiuni complexe pentru ca dosarul complet să ajungă la UNESCO”.
Şi Iulia Vână, viceprimarul Târgu-Jiului, preciza cu puţin timp în urmă că Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu va intra în Patrimoniul UNESCO în 2014. „Paşii pentru depunerea dosarului pentru integrarea operelor lui Constantin Brâncuşi în Patrimoniul UNESCO sunt următorii: elaborarea unui PUS, plan urbanistic zonal al zonei protejate care în prealabil are nevoie de o ridicare topografică. Am ridicat aceşti paşi, tot acest dosar îl facem în colaborare cu Ministerul Culturii, care ne sprijină atât pe parte financiară cât şi pe parte de execuţie, de implementare a dosarului, în special cu Institutul Naţional de Patrimoniu din subordinea Ministerului Culturii, unde dumnealor sunt specialişti pe acest gen de proiecte şi de unde noi luăm informaţii şi beneficiem de tot sprijinul lor”.

Propunere încă din martie 1991
În luna martie 1991, Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice a propus înscrierea în Lista tentativă UNESCO a Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, în categoria bunuri culturale, pe baza criteriilor şi privind valoarea excepţională universală. De asemenea în aprilie 2007 la Târgu-Jiu a fost dezvelit înscrisul care atestă hotărârea Uniunii Europene de includere a Ansamblului monumental “Calea Eroilor” în patrimoniul cultural european (odată cu Palatul Cantacuzino, Ateneul Român din Bucureşti şi Cetatea Histria din judeţul Constanţa).
La începutul anului 2011, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat prin hotărâre demararea procedurilor privind înscrierea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Târgu Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
În continuarea acestui demers, a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Centrului Patrimoniului Mondial, la care au participat reprezentanţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului, Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO, ICOMOS România şi Centrului Cultural Constantin Brâncuşi. Ansamblul monumental ‘Calea Eroilor’ din Târgu-Jiu a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938 şi reprezintă un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial.
Patrimoniul Mondial UNESCO include în prezent pe lista şapte monumente sau locuri din România: Delta Dunării, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighişoara, bisericile de lemn din Maramureş şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here