Dimineţile de la Brădiceni… Dorinţa, un roman de florile dalbe de măr… Editura Napoca Star, 2015

505

Strict literal, deci semnificant, dorinţa este femininul lui Dor…
Desigur, întâmplător, citesc romanul dăruit la Brădiceni de Silviu D. Popescu, după ce recitisem Valentin Iacob- „Poker cosmic”, dar şi Daniel Luca- „ Barza vine nechemată” şi „Marcela”, şi în fine Nicolae Sârbu- „Piscina cu pioneze stradivarius”… Nu ştiu cum se face! Poate am devenit cititorul neascultător din preajma „ Bibliotecii de zgomote” ( sic. n.m.E.E.) a lui Ion Scorobete, ori poate resimt devoalator sintagma tâmpită a unora…, de „ factor perturbant”…
În acest canicularism precipitat…, am luat cartea şi am dezfrunzărit-o într-un parc la a doua înflorire…încă năucit de liste-tentaculare panoramate în triunghiul- bermud tragic- exotic din areal…
Şi, sincer fiind, ca un preludiu la romanul lui Ion Popescu Bădiceni – de care nu mă tem, Ostrakon(II), cu care m-am întors pe dificilul defileu al Văii Jiului… Dialogosul tânărului autor S.D.P. este nu doar al artei, ci şi al ştiinţei scrisului, altfel spus al unui monolog interior, subtil deghizat în poeseu psihedelicios.
Iată un eşantion-cheie din autoscrutările episodiere: actul scrisului şi textul aparţin ochiului compus al Mnemosinei, mnemotehnic:
„Capitol după capitol mă reinventez în alte haine şi cu alte ambiţii. Am nevoie de un răgaz să reconstitui cum era atunci. „Apoi urmează o a doua ţigară. A doua cafea, şi discuţia devine filosofică şi profundă. Deja nu mai vorbim despre noi, ci despre două personaje fictive, pe care le construim răbdători…Şi metafictive. Pe care le vom reimplementa într-un alt orizont de aşteptare”.
Iată cum proza scurtă cumpăneşte între real şi ficţiune, ca o aripă geamănă. Autorul ştie că arta este acum ceva obsedant, mai brutal sau mai tolerant, ca înainte, în „ clasicismul „ itinerariului psihiatric socolian. Ne dăm singuri pacienţe, căutăm reţetare mai BIO, rezumându-ne doar la cafea şi ţigară, ca odinioară Eminescu (sic., n.m.E.E.). Refuzând amărăştenismul târgului, dar şi acreala malenismului via „cenăclăismul” phăunescian- alifantis- hruşcă…cristoic- guşeist, sau tembelismul multilateralnic resurect în trombă. Foarte înzestrat, autorul este şi foarte cultivat. „Minuţiozitatea obsedantă”, cum spune, este de fapt hiper- conştientizarea spectrului alien, robotnic, contracarat ludic prin neo- catharsisul „neorbitor „cărtăresian… iar contracararea este prin Inefabilul realului nedelirant, refuzând „permutaţiile” unor Vakulovski via Luca Piţul, (dincolo de şarmul lui strict hermenenautic). S.D.P. este un ingenios şi un intuitiv remarcabil. El nu este un post- dadaist, dar niciun nunuist, ori agonist, proliferanţi acum cu ghiotura.
Este un trăitor al Sinelui său sănătos. Iradianţa radiestezică este, printre fraze, supratextuală. Vis-a- vis de antologaţii conceptualizatului SĂRUT (recte RUT sublimat al muşcăturii?) – S.D.P. scrie cu verva auto- revelaţiei: Dorinţa este feminitatea DOR-ului post- eminescian. Trans-poetic! El nu este nici Maestrul, dar nici Margareta lui Bulgakov, nice a noului Dinescu and capra în duplicitatea publicitară de pe ecranele exoftalmice.
Iată cheia postludică a romanului său:
”CORONA BOREALIS îl ghidează pe mag. Acolo, Cristina aşteaptă nerăbdătoare ca el să vină şi să îi povestească (v. povestaşul lui Coellho, n).
Aventurile lui prin ţara de foc”. (pag. 70). Pasiunea lui pentru lucruri intangibile rămâne sfântă” (idem). Ficţiunea redevine real, coincidentia oppositorum? „Bărbatul fără chip „…Bărbatu era un demon din vremuri demult apuse” (pag.78).Cum să nu fii fascinat de feerismul bine controlat decodat semantic de autor, prin acel straniu nordic reîncarnat, al „cărţii antigenezei, „căreia „El îi dădu foc…”?(pag. 81). Savoarea acestei scrieri se transmite spontan asupra cititorului cu ochiul frunţii re- deschis…
Eugen Evu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here