DGASPC Gorj angajează medic

751

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic. Concursul are loc în a doua jumătate a lunii aprilie.
Concret, este vorba de un post de medic primar cu normă întreagă la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul aparatului propriu al DGASPC Gorj.
Înscrierile la concurs se fac până pe data de 4 aprilie inclusiv, la sediul instituției din Târgu Jiu. Pot participa candidații care au studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul Medicină, în specialitatea neurologie, psihiatrie sau medicină de familie. Aceștia trebuie să aibă cel puțin zece ani în specialitatea studiilor și să prezinte documentul care atestă obținerea gradului profesional primar, precum și certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, însoțit de avizul anual valabil.
Proba scrisă are loc pe 16 aprilie, iar interviul, trei zile mai târziu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here